Vulnerabilitate în doi

Iubirea este acel drum rar folosit…

Certurile în cuplu se simt ca și cum ai avea un coșmar despre cum te-ai pierdut într-un oraș cunoscut unde ambianța și locurile din jurul tau par familiare însă fiecare stradă către liniște și fericire se dovedește a fi o fundătură. Fără o hartă, un GPS sau ceva experiență este foarte posibil să te pierzi.

Pare că de cele mai multe ori certurile din cuplu sfârșesc la fel, pare că ducem același tip de luptă, pare că facem aceleași greșeli. Și ce este mai grav este că de fapt nu cu partenerul nostru ne luptăm cu adevarat, ci reactivăm niște traume din copilărie, acele situații în care nevoile noastre de iubire, atașament, validare nu au fost satisfăcute. O luam pe un drum vechi și cunoscut… l-am bătătorit, îl cunoaștem și ne este mai ușor să-l parcurgem din nou. Nu-i așa că iubirea este acel drum foarte rar folosit? Pe care nu-l cunoaștem foarte bine și pe calea căruia ne este mai greu sa pornim.

Pentru a face față unui conflict cu partenerul nostru este foarte important să înțelegem capcanele în care picăm și cum anume se activează acestea, de ce suntem atrași de aceste capcane și de ce tot picăm în ele. Nu vă este familiar acel sentiment de “am mai fost aici, am mai sfârșit așa, ne-am mai certat așa, n-are nici un rost”?


De fapt nu cearta plină de furie este periculoasă, ci mai degrabă argumentele defensive și pline de sarcasm ce se strecoară între noi.

Suntem în locul vechi și cunoscut al unei mari suferințe și acest loc este izvorul nefericirii noastre, atât în cuplu cât și în orice relație semnificativă pentru noi. De fapt nu cearta plină de furie este periculoasă, ci mai degrabă argumentele defensive și pline de sarcasm ce se strecoară între noi. Când ne este teamă și suntem vulnerabili, tendința este să ne ascundem vulnerabilitatea deși – cel mai probabil – sănătos ar fi să ne permitem să fim vulnerabili în doi.

Oare de ce ne certăm? Doar ne-am îndrăgostit până peste cap, am fost atrași din primul moment. Ahhh… sau nu? Sau a fost mai degrabă chimia dintre noi – chimia, acea dovadă a pasiunii… pasiunea, acea dovadă a activării unor modele interioare dublate de retrăirea unor emoții din trecut. E nasol să-ți dai seama că iubești în acel singur fel în care ai fost iubit când erai copil și că acum esti iubit mai degrabă în maniera în care părinții partenerului tău și-au exprimat iubirea față de el. L-au lipsit de înțelegere și empatie? Bad news: iubitul tău crede că nimeni nu îl poate întelege cu adevarat. L-au altoit cumva sau îl șantajau emoțional? Felicitări: ai câștigat la ofertă – partenerul tău își aduce și neîncrederea în cuplu. L-au lăsat la bunici? Ghinion: e posibil să fie vulnerabil la abandon iar dorința ta de independență sa îi pară un semn de răceală din partea ta. Apropo, tu cum te-ai descurcat când erai copil?


Când eram copii voiam ca părinții să ne iubească și să ne accepte așa cum suntem, și e trist că atunci când părinții noștri ne transmit altceva suntem prea vulnerabili pentru a ne da seama că acele mesaje sunt false. Și pe măsură ce tot primim astfel de mesaje ajungem să le credem pentru că suntem construiți, ca mamifere, să ne încredem în haita noastră – aceste mesaje devin identitatea noastră. Și, pe măsură ce creștem, “cărăm” dupa noi aceste false identități fără să ne dăm seama de această încărcătură – atât de obișnuiți suntem să le utilizăm pentru a face fața obstacolelor din cale. Și, când partenerul nostru trece de zidurile noastre de apărare, ne trezim într-un loc de o stranie familiaritate… ne trezim în propria piele, doar că mai vulnerabili și mai “în nevoie”, în nevoia de a fi acceptat, în nevoia de a fi iubit, în nevoia de a ne distra și de ne și bucura de asta.

fericirea în cuplu poate fi găsită în acel loc minunat unde îți permiți să lași toate strategiile de apărare fără să te temi că celălalt va profita de vulnerabilitatea ta

Știu că pare riscant însă, surprinzator, fericirea în cuplu poate fi găsită în acel loc minunat unde îți permiți să lași toate strategiile de apărare fără să te temi că celălalt va profita de vulnerabilitatea ta. Știi că ai găsit acel loc atunci când nu te mai temi că vei fi criticat, când nu te mai rușinezi, când ai aflat că nu “trebuie” să faci nimic pentru a fi acceptat și iubit. Locul acela în care lași armura la intrare “de bună voie și nesilit de nimeni” pentru că nu te (mai) temi. Sunteți tu… celălalt… și atât. La fel de relaxat ca într-o după-amiază de vară, pe un șezlong la marginea apei… atât de liniștit. Din locul acela fericit îți iei puterea și curajul, în locul acela găsești acceptarea după care ai tânjit atât de mult când erai mic… în acel loc te simți conectat și însingurarea dispare.

Când ne permitem să fim vulnerabili îi permitem partenerului să ne cunoască în cea mai intimă manieră… expunerea vulnerabilității și nu sexul este ceea ce ne definește intimitatea.

Fotocredit © Eros Nicolau.

Distribuie

Roxana Nicolau

Roxana Nicolau – psiholog clinician, psihoterapeut specializat în terapia schemelor, model terapeutic dezvoltat de Jeffrey Young și deținătoare a site-ului lapsihoterapie.ro.

Mai multe articole de Roxana Nicolau

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA