Skip to content

Când eram copil obișnuiam uneori să îmi imaginez cum m-aș simți dacă aș fi singură pe lume. Cu o curiozitate plină de teamă, mă proiectam pe o plajă pustie, sălbatică, cu nisip cald și fin, scăldat într-o lumină sclipitoare… și marea… marea era îmbrăcată într-un albastru de-o blândețe rară. Acest joc de culori îmi însenina sufletul preț de câteva secunde. Însă, tot acest paradis era rapid umbrit de gândul că nu e nimeni acolo căruia să-i împărtășesc trăirea mea, transformându-se în cele din urmă într-o genune sumbră.

Finalul fatidic al jocului meu mă determina, de fiecare dată să caut prezența persoanelor dragi pentru recâștigarea confortului emoțional.

Odată cu trecerea anilor acest scenariu luase forma unei întrebări – Cine sunt eu dincolo de relațiile mele, dincolo de oameni? Iar ceea ce părea odinioară un joc de imaginație, devenise aproape un dans în doi timpi: apropiere – depărtare, înainte – înapoi, autonomie – dependență. Inițial părea un dans anost, lipsit de grație. Cu timpul, însă, am realizat că, coregrafia acestuia este dată de conținutului celor două elemente, care construiesc fundația acestuia minunat vals. Supriza cea mai intensă mi-a oferit-o momentul în care am conștientizat că eu pot contribui la dezvoltarea coregrafiei, bucurându-mă de libertatea de a-mi alege partenerii.

Nu mai e o noutate faptul că noi, ființele umane, venim pe lumea aceasta încărcați atât cu dorința de apropiere (conectare cu ceilalți), cât și cu cea de independență (sentimentul acela că avem control asupra vieții noastre). E un paradox fascinant, nu-i așa? Cele două elemente par a fi distincte, aproape conflictuale. Realitatea ne arată însă, că acestea sunt interdependente – o dependență eficientă asigură o autonomie sănătoasă și invers, pentru a ne autonomiza avem nevoie de o bază de siguranță construită datorită unei eficiente dependențe.

Ambele au mare legătură cu sentimentul iubirii. Și fac aici referire la iubirea aceea autentică prin care pot să văd și dincolo de nevoile mele. Haide să îți explic puțin mai detaliat ce am în minte când scriu acest lucru. Am întâlnit frecvent persoane exprindu-și plăcerea de a oferi. Și de fiecare dată în mintea mea licărea gândul – Oamenii aceștia știu să iubească – gând care țopăia a încântare și admirație. La fel de fericit se ivea și gândul – Și mie îmi place să ofer – însă limba-mi rămânea mută și se lipea parcă de cerul gurii atunci când realizam că pot să ofer doar uneori.

℗PUBLICITATE



Oferind, mă apropii de nevoile celuilalt, însă nu pot să fiu în contact cu acestea dacă nu fac un pas în spate, dacă nu mă depărtez suficient de mult (dar nu prea departe) pentru a le putea observa. Depărtarea e dureroasă, însă plină de beneficii, la fel cum apropierea e încărcată de emoții minunate, însă e și sufocantă – e precum o încăpere prea strâmtă în care până și gândurile ți le simți înghesuite. Fiecare relație, indiferent de natura ei, implică o tranzacție – ofer și primesc în același timp – avem nevoie, practic, de ambele componente.

Atât independența, cât și dependența au mare nevoie de curiozitate, pentru a deveni eficiente.

Cred că autonomia poate fi construită nu doar prin explorare, ci și prin efortul de a-ți rămâne loial, alături de pasiunea cu care îți însoțești fiecare clipă din viață. Atât independența, cât și dependența au mare nevoie de curiozitate, pentru a deveni eficiente. Curiozitatea față de experiență îmi întărește acel sentiment de control asupra vieții mele și îmi oferă răspunsuri la întrebarea Cine sunt eu dincolo de relațiile mele?. Pe când curiozitatea față de oamenii din jurul meu, față de nevoile și vulnerabilitățiile acestora, îmi pregătește terenul pentru apropiere, înțelegând astfel, cine sunt eu în relație cu aceste persoane. În ambele situații rămân deschis, chiar dacă uneori cu o energie îndoită, spre a primi și a oferi… un pas înainte, unul înapoi, unul înainte și unul înapoi.

De fiecare dată când îți dorești să dansezi, construiește coregrafia împreună cu oamenii dragi ție și apoi fă primul pas – apropie-te sau depărtează-te, oferind și primind deopotrivă.

Este psiholog clinician și psihoterapeut relațional. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” și două programe de formare în psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Coordonează programele de formare în psihoterapia familiei, desfășurate prin AMPP în Baia Mare și este direct implicată în diferite programe naționale de promovare a drepturilor copilului.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1