Viața e pe zile

Din întâlnirea lui Oscar şi Tanti Roz (scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt şi regizată de Chris Simion) aflăm, o dată în plus, că suntem chemaţi să privim fiecare zi ca şi cum am vedea-o pentru prima dată. E o lecţie care ni se predă necontenit şi pe care o uităm în defavoarea noastră. E un mesaj pe care Hospice-ul ni-l reaminteşte, prin fiecare pacient pe care îl întâlnim, prin fiecare poveste care ni se încredinţează, prin fiecare familie care îşi odihneşte suferinţa în Centrul de Îngrijiri Paliative. Pe alocuri, mesajul se desluşeşte dureros, în această chemare de a privi ca pentru prima dată ceea ce poate fi ultima zi din viaţa unui om. Dar mai presus de toate, e o şansă în acest mesaj, pe care viaţa ni-l repetă cu îngăduinţă, până ce îl înţelegem.

Tanti Roz îi propune lui Oscar – un băieţel bolnav de cancer – să scrie epistole către Dumnezeu, căruia să-i încredinţeze gândurile, frământările, spaimele, dorurile şi durerile pe care le trăieşte. Cancerul aduce cu sine o prăbuşire în interior şi-n exterior şi în această cădere plonjăm alături de cei dragi şi totuşi, fără ei până la capăt. La nivel emoţional, cancerul declanşează un haos greu de gestionat, iar când stadiul este terminal, asocierea cancer-morfină e trăită de pacienţi ca o anticameră a morţii.

Cum oamenii pot doar până la un punct să ducă amalgamul de emoţii şi trăiri, de frici si de furii, conflictele interioare şi vinovăţiile de tot felul, nevoia de adevăr, teama de moarte şi instinctul de protejare a celor dragi, Tanti Roz îi propune lui Oscar să încredinţeze toate acestea lui Dumnezeu, singurul care poate când noi nu mai putem.

Se nasc 12 scrisori, serioase şi simpatice, cât să poată fi purtate, citite, trăite. 12 retrospective de zile, în care fiecare zi e trăită cât un deceniu, într-un joc dilatat, pentru că timpul nu mai poate fi altfel de ajuns. În faţa unui diagnostic sumbru e necesar să propunem ca soluţii paradoxuri creative, salturi interioare, perspective răsturnate şi recadrări înălţătoare. Dumnezeu mijloceşte şi pacienţii înţeleg că e nevoie să schimbăm radical grila prin care privim către viaţă, pentru a putea înţelege, suporta, accepta.


În povestea lui Oscar timpul iese din matcă, pentru ca pacientul să parcurgă în zilele pe care timpul i le oferă cele patru etape ale vârstei umane, învăţându-ne sa preţuim fiecare zi. Mesajul lui Oscar e mesajul multor pacienţi din Hospice: viaţa se scurge şi riscăm să o pierdem, ratând momente esenţiale, împotmolindu-ne de fleacuri. Încercăm să le arătăm pacienţilor noştri – şi uneori învăţăm de la ei – cât e de importantă regăsirea de sine, trăirea azi-ului şi acum-ului, cu bucurie, uimire şi recunoscătoare preţuire.

Sănătatea e un dar, căruia îi dăm, până la pierdere, prea puţină importanţă, iar boala e un dat, nu o pedeapsă, chiar dacă “de ce”-ul ne blochează în furie şi-n revoltă, până ajungem la o înţelegere mai adevarată.

Nevoia pacienţilor de adevăr, teama de înţelesul bolii, al suferinţei şi al morţii, dificultăţile celor dragi, protejările reciproce, uneori împreună-căderile şi mai presus de toate, nevoia de a fi conţinuţi cu toate aceste trăiri greu de dus, fac parte din parcursul unui diagnostic ameninţător de viaţă. Drumul de la teamă la încredere e drumul credinţei, al încredinţării în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, al iertării, al împăcării şi al iubirii, în care înţelegem că dragostea e mai puternică decât moartea, pentru că, în creştinism, moartea a fost deja biruită.


Parcursul lui Oscar e prezentat pe alocuri ludic, într-un salt de la a trăi în afară la a trăi înăuntru. În piesa de teatru există nişte momente care îţi taie răsuflarea, în care jocul iubirii e redat prin jocul paturilor de spital, al stativelor de perfuzie şi al ţinerii de mână, care pe toate le biruie.

Acolo unde cuvintele nu sunt posibile – de durere, de tratament, de tăcere – terapiile prin desen şi muzică devin personaje, iar Tanti Roz spune poveşti în care e luptătoare, vorbind despre cum suntem chemaţi să ducem uneori lupta în locul celor care nu mai pot, din sentimentul de comuniune, de împreuna-vieţuire şi împreună-pătimire, ca mădulare ale aceluiaşi Trup. Vizita pe care la un moment dat, din prea mare durere, părinţii nu o mai pot face e împlinită de Dumnezeu, cel care vizitează spre odihnă sufletul omului şi singurul căruia, în ultimele zile, Oscar îi permite să îl trezească – îndemn la trezvia spre care suntem cu toţii chemaţi. E bucata de drum care se parcurge de unul singur, în taina sufletească a fiecăruia.

Curajul lui Oscar, curajul pacienţilor noştri, e tăios pe alocuri şi ne aduce cu picioarele pe pamânt: uneori ne plângem prea uşor, inventăm drame, suntem nemulţumiţi şi nerecunoscători, până viaţa restabileşte conexiunea cu cele esenţiale. Moartea fără credinţă e grea, iar viaţa fără credinţă e parţială. Credinţa nu se poate impune, dar Hospice-ul presupune o reflectare în jurul acesteia. Îndoiala lui Oscar e îndoiala de anumite momente, un fel de “cred, Doamne ajută necredinţei mele!”, care arată cât de fină e linia dintre credinţă şi necredinţă, dintre cădere şi înălţare. Suntem pe muchie, până la capăt, iar lupta se duce până în ultimul ceas.

Tanti Roz reuşeşte să se apropie de Oscar pentru că nu îi este teamă să vorbească despre boală, despre moarte, despre durere, despre zilele care devin tot mai puţine şi care, totuşi, pot fi trăite cât mai adevărat. Tanti Roz învaţă la rândul ei de la Oscar aceste lucruri, iniţial fiind şi ea speriată, fără chef, copleşită de propriile probleme. De multe ori în Hospice învăţăm de la pacienţii noştri şi uneori aceasta contribuie miraculos la schimbarea noastră sufletească.

Viaţa se măsoară în zile, alteori în ore şi uneori nu există “mai târziu.” Oscar, în numele pacienţilor noştri, ne învaţă bucuria de a trăi. Zi cu zi, zi de zi. Şi pentru asta, Doamne, îţi mulţumim!

Distribuie

Manuela Rusu

Manuela Rusu este psiholog, psihoterapeut de familie, cu experiență în psihooncologie și în însoțirea psihologică a pacienților cu prognostic de viață limitat (îngrijiri paliative).

Mai multe articole de Manuela Rusu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA