Skip to content

Vorbim, la paginadepsihologie.ro, despre relații. Asta ne motivează, ne bucură, ne întristează, ne înfurie, ne înnebunește și ne duce mai departe zi de zi.

O relație la care mă gândesc de ceva vreme foarte conștient — și cred că gândul ăsta plutește dintotdeauna în sfera conștiinței mele, dar până de curând nu eram cu el chiar așa de „la vârful nasului“ — este relația pe care o am cu țara mea.

Deschizi Facebook-ul și vezi clipuri cu triumful sportului românesc în competiții internaționale, intercalate cu postări și articole supărate despre cei care de 27 de ani devalizează tot ce le cade în mână. Urmează apoi în Feed evenimentul unor oameni dragi care se chinuie cu forțe proprii să scoată partea fermecată a capitalei noastre la iveală dintre dărâmăturile ultimilor ani, căruia îi urmează pe același Wall al paradoxurilor postarea unui băiat extraordinar ce realizează minunate nocturne de poezie pe malurile înfierbântate ale Dâmboviței. El povestește că au fost amendați cu câteva seri în urmă pentru „tulburarea liniștii publice“. Da, cu o nocturnă de poezie — poate-au recitat prea cu patos și un vecin a chemat poliția… După ce văd postarea unuia dintre cei mai vechi prieteni ai mei, care se pregătește să emigreze în câteva zile, dar care ne invită la protestul de diseară, trec mai jos ca să văd poze de la cursurile organizate de un ONG cu personalul unui centru de plasament din țară și feedback-ul colegei care le-a susținut despre oamenii minunați pe care i-a întâlnit acolo. (Menționez că această colegă a mea are standarde foarte ridicate și n-ar arunca vreodată cu vorbe goale în online.) Mai dai puțin de buton în jos și citești un articol care vorbește de exodul la care suntem martori de câteva luni: doar sirienii emigrează mai mult ca noi… Urmează apoi un clip de prezentare a țării noastre – cu mămăligi aburinde, Transfăgărășan, oi, ciobani, Deltă, femei frumoase și tot ce-are Grădina Carpatică“ mai bun în ea. La sfârșitul lui, îmi rămâne în minte gândul c-ar trebui să-i zică altfel: nu „Carpathian Garden“, ci „Grădina Paradoxurilor“ sau „Țara-n care nu mai înțelegi nimic“ sau „Grădina Pustiită“.

Am mulți ani de experiență în grădinăritul amator și știu că o grădină în care nu mai plivește nimeni buruiana, în care se taie copacii și se vinde sistemul de irigații la fier vechi nu mai este o grădină, ci se transformă rapid în deșert.

Și totuși, de ce rămâi aici, în deșert? Din același motiv pentru care rămâne o victimă a abuzului în relația care o victimizează: din cauză că, după ce ți-a umflat ochiul și ți-a rupt două coaste, exact în momentul în care îți faci bagajul, țara asta vine după tine ca un amant abuzator și-ți arată că mai sunt și oameni de bine, buni profesioniști și oameni cinstiți, care se luptă pentru cauze nobile sau lucruri normale. În mod similar, în ciclul violenței domestice, după faza acută de bătaie apare „luna de miere“ plină de bunătate, remușcări și iubire. După o iarnă de proteste ignorate de autorități, urmează o vară de roșii cu gust (nu ca-n Vest), festivaluri de muzică și ploi de stele pe plaje pustii sau în vârf de munte la aer curat.

Și totuși, de ce nu pleci, dacă îți dai seama de toate astea? Să fie un mecanism de coping față de teama de a fi singur și departe de tot ce știi și-ți este drag, chiar dacă periodic doare? Să fie Sindrom Stockholm — nu ai fugit la timp și acum sentimentele pe care le ai față de răufăcător au devenit prea puternice, prea duioase… Nu mai poți întoarce spatele, deoarece legătura este prea puternică! El te bate și tu te-ntrebi cine-o să-i gătească lui tocăniță cum numai tu știi face – dacă îl lași!

℗PUBLICITATE



Înțelegi paradoxul, nu ești delirant, îți dai seama ce se întâmplă și, totuși, alegi să rămâi. Pleacă cei din jurul tău pe capete și totuși tu alegi — da, alegi! — să rămâi. Pleacă toți și te mai întrebi din când în când, în gând, dar și cu voce tare, dacă nu cumva este ceva ne-în-regulă cu tine. Vin emailurile acelea cu oferte de muncă și tu găsești scuze: prea frig, prea departe, prea mulți emigranți, prea ne-ca-la-mine-n-țară!

Abuzatorul nu e în mămăligi aburinde, Transfăgărășan, oi, ciobani, Deltă, femei frumoase și bărbați puternici. Asta este partea ce te ține aici, deoarece trăiești cu himera ideii că-ntr-o zi toate acestea vor fi salvate, de către tine și cei ca tine. O vom salva de „partea întunecată“, că doar „Uniți salvăm“! Dar „partea întunecată“ se află, de fapt, în oricare dintre noi, în diferite măsuri.

Sunt multe povești despre abuz pe lumea asta: unele victime se „trezesc“ și fug și scapă, alții trăiesc așa, până la adânci bătrâneți, o viață de lamentare și speranță deopotrivă, am citit și povești cu bătăi din care victima n-a mai ieșit vie, dar și variante în care abuzatorul a fost acela care n-a scăpat cu zile.

Lipsă de curaj sau curaj nebunesc în asumarea unei lupte inutile, de necâștigat?

Povestea noastră nu are încă un sfârșit și, poate, nu va avea vreodată, deoarece povestea relației pe care o ai cu țara ta nu se termină niciodată, indiferent cât de departe ai pleca!

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1