Umberto Eco și parenting-ul

Umberto Eco a spus odată că „pentru a supraviețui trebuie să spui povești„. Gabriel Garcia Marquez, a dat titlul unei cărți auto-biografice „A trăi pentru a-ți povesti viața”. Putem crede că acești doi mari scriitori, personalități de marcă ale culturii mondiale, erau subiectivi când făceau astfel de afirmații, poate aceasta a fost metoda lor de coping în viață. Este destul de puțin probabil ca ei să fi știut că Dr. Daniel Siegel și Tina Payne Bryson, în bestseller-ul Creierul copilului tău (The whole-brain child) vin cu dovezi științifice asupra beneficiilor pe care povestitul le aduce în viețile noastre și ale copiilor noștri.

În primul rând, povestitul ne poate ajuta să ne calmăm emoțiile. Cu atât mai mult cu cât vorbim de o întâmplare cu potențial traumatizant – nu nepărat un accident de mașină sau decesul cuiva drag, ci chiar și faptul că, la mare, pe cel mic l-a răsturnat un val de pe saltea, a înghițit apă și s-a speriat – este important să stăm de vorbă, chiar și de mai multe ori despre evenimentul respectiv. Povestind, punem în legătură emisfera dreaptă, unde predomină emoționalitatea cu cea stângă, unde au loc în principal raționamentele și logica. Astfel, emoțiile negative care îl pot copleși pe cel mic, se calmează și întreg evenimentul capătă o altă conotație pentru copil. Transformăm astfel, un incident cu potențial traumatizant într-o oportunitate de creștere și învățare prin simpla povestire.

Amintirea este mai importantă decât momentul în sine, deoarece ea are potențialul de a rămâne cu noi toată viața.


Important nu este numai ce ni se întâmplă, ci felul în care ne amintim aceste întâmplări, felul în care le integrăm în memoria explicită și le dăm un sens. Amintirea este mai importantă decât momentul în sine, deoarece ea are potențialul de a rămâne cu noi toată viața. Cu cât îi putem ajuta mai mult pe copii să aducă evenimentele importante din viețile lor (experiențe în familie, prietenii importante) în memoria explicită, cu atât aceste experiențe vor fi mai clare și mai influente în viețile lor, spun Siegel și Bryson în Creierul copilului tău. Putem cultiva spunerea poveștilor în fiecare zi, renunțând la lista de bifat a veșnicelor întrebări al căror răspuns este de fiecare dată monosilabic: ”Ai mâncat?”, ”Ți-ai luat haina groasă pe tine?”, ”Cum a fost azi la școală?”, înlocuindu-le cu întrebări cu răspuns deschis cum ar fi: ”Care a fost cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat astăzi?”, ”Care era atmosfera când ai ajuns la petrecere? (…) Și apoi ce-ați mai făcut?”. Putem încuraja copilul să ne povestească despre el, povestindu-i la rândul nostru despre ziua noastră. Renunțăm astfel la întrebările de verificare, care îl fac pe copil să simtă că nu avem încredere în el, înlocuindu-le cu povești reale, de care ne putem aminti din nou și din nou peste ani. Acest obicei are efecte pozitive, nu numai pe memorie și emoționalitate, dar și pe relația de prietenie și încredere dintre părinți și copii, cu atât mai mult cu cât primim poveștile copiilor noștri fără judecată și fără critică, sprijinindu-i să găsească soluții problemelor pe care le întâmpină.

Fiind atenți la ei înșiși, copiii noștri vor învăța nu numai auto-controlul, dar vor putea să fie mai atenți la cei din jur, exersând empatia.


Când ne ajutăm copiii să-și spună poveștile, este important să vorbim cu ei despre cele patru arii: senzațiile fizice, imaginile, emoțiile și gândurile care au însoțit fiecare eveniment pe care copilul sau adolescentul îl povestește. Faptul că îi ajutăm să-și amintească ce-au simțit în corp, ce-au văzut, ce sentimente i-au cuprins și ce le trecea prin minte în momentul respectiv, îi obișnuiește să trăiască conștient alături de propriile emoții, gânduri și simțiri. Fiind atenți la ei înșiși, copiii noștri vor învăța nu numai auto-controlul, dar vor putea să fie mai atenți la cei din jur, exersând empatia.

Avea dreptate Umberto Eco când vorbea de povești și supraviețuire, iar studii recente îl sprijină: ”Însăși actul de a-ți aminti și de a exprima un eveniment prin scrierea lui într-un jurnal poate îmbunătăți sistemul imunitar și funcția cardiacă, precum și starea generală de sănătate.” Astfel, observațiile empirice ale unor minți luminate sunt sprijinite de dovezi din lumea științei pentru a ne oferi un instrument valoros în creșterea copiilor noștri dar și pentru a ne trăi viața mai atent și mai conștient.

Mulțumim Umberto Eco, Gabriel Garcia Marquez și tuturor celor care trăiesc pentru a-și povesti viața!

Distribuie

Cristina Petrescu-Ghenea

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Mai multe articole de Cristina Petrescu-Ghenea

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA