Terapia Schemelor în Tulburarea de Personalitate Borderline

Conceptualizarea tulburării de personalitate borderline din perspectiva terapiei bazată pe scheme.

Schemele cognitive Jeffrey Young

Terapia schemelor a fost elaborată de psihologul american Jeffrey Y. Young și este o abordare care explică disfuncționalitatea în termeni de rețele de comportamente, gânduri, emoții, trăiri negative și traumatizante. Aceste scheme se formează în copilărie și sunt formule standard de răspuns la stimuli asemănători cu aceia care le-au declanșat și întărit. ” Schemele dezadaptative timpurii sunt amintiri, emoții, senzații fizice și cogniții asociate cu experiențe traumatizante din copilărie, organizate în structuri care se repetă de-a lungul vieții.” – Jeffrey Young, „Schema Therapy, A Practitioner`s Guide”.

Lucrând cu pacienți cu tulburare de personalitate borderline, dr. Jeffrey Young a observat că aceștia sunt prinși într-un număr foarte mare de astfel de scheme. Fiindcă starea lor este foarte instabilă, Young s-a văzut nevoit să își reinventeze modelul de lucru. Numai câteva scheme erau suficiente pentru a surprinde multitudinea de stări prin care trece un pacient cu personalitate borderline. De aceea, el a conceptualizat ideea de „mod de funcționare”. Fiindcă pacienții borderline prezintă aproape toate cele 18 scheme (mai ales pe cea a abandonului, a neîncrederii și abuzului, a deprivării emoționale, a rușinii, a lipsei de autocontrol, a submisivității și pe cea punitivă), era dificil să se lucreze cu ei în cadrul teoretic creionat inițial de Young. Tulburarea de personalitate borderline face ca pacientul să fie acum furios, apoi, imediat speriat, apoi fragil, impulsiv, ș.a.m.d.

Numărul de moduri de funcționare, precum și viteza cu care trec de la un mod la altul, îi deosebesc pe pacienții cu tulburare de personalitate borderline de normalitate. Noi toți ne comportăm, simțim și gândim în funcție de propriile scheme, dar majoritatea avem un număr mai mic de scheme, care au o mai mare stabilitate în timp. Pe de altă parte, în timp ce un adult obișnuit poate să funcționeze coerent în mai multe moduri, relativ simultan (poate fi în același timp și un adult responsabil și un copil neascultător), pentru pacienții cu tulburare de personalitate borderline, acest lucru nu este posibil. Atunci când funcționează într-unul dintre moduri, celelalte par a înceta să existe. Ele sunt total disociate unul de celalat.


Jeffrey Young vorbește despre cinci moduri principale de funcționare ale pacientului cu borderline:

1. Copilul abandonat

2. Copilul furios și impulsiv

3. Părintele punitiv


4. Protectorul detașat

5. Adultul sănătos.

În cele ce urmează vom descrie pe scurt aceste cinci moduri de funcționare, pentru ca apoi să ne concentrăm pe fiecare dintre ele, în articolele viitoare.

Copilul Abandonat reprezintă copilul interior, care suferaă E acea parte a pacientului care simte durerea și teroarea, asociate cu majoritatea schemelor, inclusiv cea a abandonului, abuzului, deprivării emoționale, rușinii și submisivității.

Copilul furios și impulsiv e predominant atunci când pacientul e furios sau se poartă impulsiv, fiindcă nevoile emoționale de bază nu îi sunt îndeplinite. Se activează aceleași scheme ca și în cazul modului anterior, dar ceea ce simte pacientul este furie și nu teamă.

Părintele punitiv este vocea internalizată a parintelui, care îl critică și îl pedepsește pe pacient. Atunci când funcționează în acest mod, pacientul devine un persecutor crud, de obicei pentru sine însuși.

Protectorul detașat este modul în care pacientul nu simte nimic, se detașează de ceilalți și funcționează aproape pe pilot automat.

Adultul sănătos este extrem de slab dezvoltat la pacienții cu tulburare de personalitate borderline, mai ales la începutul tratamentului. Într-un fel, aceasta e și problema principală. Pacienții nu au un mod parental hrănitor, care să aibă grijă de ei și să-i liniștească. Acest lucru contribuie semnificativ la incapacitatea lor de a tolera separarea. (“Schema Therapy, A Practitioner`s Guide”, Jeffrey Y. Young, Janet S. Klosko şi Marjorie E. Weishaar)

În relația cu pacientul, terapeutul este un model de adult sănătos. El funcționează din acest rol până când pacientul reușește să-și însușească felul de a se comporta, de a simți, de a gândi și de a reacționa prezentat de terapeut, construindu-și astfel propriul mod de funcționare de adult sănătos.

De obicei, pentru a recunoaște modul din care ni se adresează pacientul, este suficient să fim atenți la tonul pe care acesta îl adoptă și la emoțiile pe care le arată. De pildă, atunci când funcționează din modul copilului abandonat, pacientul e trist, speriat, vulnerabil. Copilul furios țipă, atacă. Părintele punitiv este dur și critic, în timp ce protectorul detașat se exprimă mecanic, lipsit de emoție, fără intonație. Adultul sănătos poate fi comparat cu un părinte foarte iubitor. Terapeutul care folosește metoda schemelor reușește să identifice rapid modul în care funcționează pacientul său și îi răspunde corespunzător, cu strategii special create pentru acel mod anume.

Modurile de funcționare ale individului cu tulburare de personalitate borderline

 

Copilul Abandonat

În acest mod de funcționare, pacienții cu TPB (tulburare de personalitate borderline) par fragili ca niște copii. Ei sunt blocați în dezvoltarea emoțională și cognitivă undeva la o vârstă mai mică de trei ani, atunci când psihicul încă nu a realizat permanența obiectului (capacitatea de a ști că obiectele există și în afara sferei noastre de percepție). De aceea, ei se simt foarte legați de figurile pe care le asociază cu îngrijirea și iubirea și se tem să nu fie părăsiți, făcând eforturi foarte mari ca să evite un potențial abandon. Uneori teama îi duce chiar la idei delirante pe această temă.

Copilul abandonat e expresia unui stadiu preverbal (0-3 ani), în timpul căruia emoțiile sunt mai degrabă exprimate prin acțiuni directe, decât prin cuvinte.

Pacientul cu TPB percepe momentul prezent ca fiind unicul timp de care dispune, tot din cauza blocajului la o vârstă foarte mică. El nu se poate proiecta în viitor și nu poate trage învățăminte din experiențele trecute. Acest lucru îi accentuează nevoia de a acționa imediat, făcându-l să devină impulsiv și nechibzuit.

În acest mod de funcționare sunt purtate toate schemele de bază ale pacientului. Terapeutul îl ajută pe copilul abandonat să se simtă în siguranță. El joaca rolul unui părinte în cadrul limitat al relației terapeutice. Când pacientul cu TPB e în acest mod de funcționare, terapeutul concentrează munca lor împreună pe identificare și moduri de satisfacere a nevoilor emoționale de bază ale pacientului: atașament securizant, iubire, empatie, expansiune și spontaneitate.

Copilul furios și impulsiv

Deși modul Protectorului detașat este baza personalității pacientului cu TPB și modul în care acesta funcționează cel mai des, aspectul caracteristic al tulburării este modul Copilului impulsiv și furios. Acesta apare atunci cănd pacientul nu își mai poate stăpâni furia adunată și controlată până atunci și eliberează toată tensiunea dintr-un foc, acționând impulsiv pentru a-și îndeplini nevoile. Modurile Protectorului detașat și cel al Părintelui punitiv acționează ca niște bariere între nevoile și emoțiile pacientului și îndeplinirea, respectiv exprimarea lor. Atunci când pacientul nu mai face față tensiunii intrapsihice, apare Copilul furios și impulsiv, care își exprimă nemulțumirea în moduri deplasate și nepotrivite. În astfel de momente apare comportamentul suicidar însoțit de amenințări și, uneori, trecere la fapte, dar care nu are în spate o intenție reală de a muri, ci numai o încercare disperată și negândită de a-i manipula și pedepsi pe cei din jur.

Atunci când pacientul funcționează în acest mod, strategia terapeutică se axează pe trasarea unor limite și experimentarea unor modalități adecvate de a face față furiei și de a-și îndeplini nevoile.

Părintele punitiv

Modul Părintelui punitiv este o forma prin care pacientul exprimă emoțiile negative ale unui părinte sau figură parentală. Atunci când un părinte își urăște, abandonează, pedepsește pe nedrept, abuzează sau își disprețuiește copilul, acesta e expus riscului de a construi în sine o instanță similară, care continuă abuzurile suferite în copilărie. La pacienții cu TPB, Părintele punitiv este modul din care persoana critică, disprețuiește, condamnă. De cele mai multe ori, aceste atitudini sunt îndreptate spre sine însuși. Pacienții vorbesc despre ei înșiși în termeni de “rău”, “malefic”, “murdar”, etc.

Atunci când pacientul relaționează cu ceilalți prin intermediul acestui mod, terapeutul se concentrează pe respingerea mesajelor depreciative și pe construirea și întărirea stimei de sine. Acest mod de funcționare este cel mai mult în detrimentul clientului, fiindcă nu are niciun aspect pozitiv sau sănătos.

Protectorul detașat

Acest mod de funcționare este baza TPB, excepție făcând cazurile foarte severe. Protectorul detașat este acela care îl protejează pe pacient de trăirile emoționale prea intense, de ceea ce el ar putea interpreta ca amenințări sau agresiuni din partea celorlalți, etc. Din păcate, în acest mod pacienții nu au acces la propriile trăiri și nevoi, ele fiind “astupate” și reduse la tăcere. În loc să fie autentici, ei se poartă așa cum își imaginează că se așteaptă figurile importante din viața lor, printre care și terapeutul. Atunci când pacientul este în acest mod de funcționare, terapeutului îi este dificil să își dea seama ce se întâmplă și rar se fac progrese reale, tocmai fiindcă pacientul nu este autentic în trăiri și comportament.

În momentele în care pacientul cu TPB este în modul Protectorului, el se simte detașat, depersonalizat, plictisit, “gol pe dinăuntru”. Apar disconfortul psihosomatic, comportamentele alimentare necontrolate, automutilarea, abuzul de substanțe. Deseori în timpul ședințelor de psihoterapie, clientul aduce în prim plan acest mod de funcționare pentru a se apăra de sentimentele și emoțiile care se apropie de planul conștiinței, stârnite fiind de travaliul psihoterapeutic.

Strategia în cazul modului de funcționare al Protectorului detașat este ca terapeutul să își ajute pacientul să simtă emoțiile pe măsură ce ele apar și să-și exprime nevoile așa cum sunt ele.

E important de știut că un mod îl poate declanșa pe următorul. De pildă, un pacient poate vorbi despre o nevoie anume din modul Copilului abandonat, pentru ca apoi să treacă în modul Părintelui punitiv și să se pedepsească pentru că a vorbit despre nevoia respectivă. Imediat după aceea se poate ca pacientul să înceapă să funcționeze din modul Protectorului detașat, ca să scape de durerea pedepsei. Pacienții cu TPB sunt adesea prinși în aceste cercuri vicioase, în care unul dintre modurile de funcționare dă naștere următorului și tot așa, la nesfârșit. (“Schema Therapy, A Practitioner`s Guide”, Jeffrey Y. Young, Janet S. Klosko şi Marjorie E. Weishaar)

Distribuie

Andreea Radu

Sunt psiholog și psihoterapeut. Formarea mea de bază este în psihoterapie integrativă, dar învăț permanent, în cadru formal și pe cont propriu, pentru că doresc ca serviciile pe care le ofer să fie actuale, coerente și mai ales utile.

Mai multe articole de Andreea Radu

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA