TED – revoluția dialogului global sau când știința ajunge cu adevărat la oameni

Sunt un mare iubitor de „TED Talks” — cred că, în ultimii ani, evenimentele TED reprezintă cea mai complexă idee de comunicare globală și promovare a unui conținut important pentru generațiile din prezent și viitor. De cele mai multe ori, înainte de câte un discurs, caut cu multă curiozitate idei noi, cu privire la subiectul discuției mele, în arhiva online a celor de la TED. Desigur că ei nu sunt singura sursă de informare – după cum probabil știți, voi, cei care m-ați auzit vorbind -, sunt un „colecționar” înrăit de explicații științifice și studii de specialitate. Dar dincolo de descoperirile cercetătorilor, care sunt demne de toată aprecierea mea, este la fel de important să cunoști modalități creative de împachetare și prezentare a acestor idei. Probabil că nu întâmplător, majoritatea oamenilor din câte un auditoriu non-științific își dau „ușor” ochii peste cap când aud deja monotonul – „potrivit studiilor de specialitate”, asta ca să nu mai vorbim despre toate bancurile cu cercetătorii britanici; însă cred că, pe cât de esențială este informația susținută de știință, pe atât de valoroasă este și modalitatea de comunicare a acesteia. Știința, dacă nu ajunge la oameni, este aproape un efort zadarnic, de aceea găsirea limbajului potrivit este parte a oricărei cercetări de succes.

Din fericire, odată cu revoluția TED, știința a avut șansa de a ajunge mai aproape ca oricând de noi toți. Este fascinant cum oameni curajoși urcă pe scenă, în fața a sute de semeni prezenți în sală și a milioane de alți oameni online, și își asumă vulnerabilitatea de a împărți cu noi cele mai puțin populare idei (puțin populare, pentru că nu sunt încă parte din psihologia simțului comun); și mulți dintre ei reușesc în maximum 17 minute să ne schimbe radical perspectiva asupra vieții. Dacă aceasta nu este o minune, atunci ce altceva ar putea să fie? Ok, ideea de „minune” nu este printre preferatele oamenilor de știință, dar și cercetătorii sunt tot oameni și mulți dintre ei cu credință în Dumnezeu.

Acum, revenind la mine și la simpatia mea față de prezentările TED, de luni bune mi-am tot propus să adun în același loc discursurile mele preferate. Acele prezentări pe care le ascult din nou și din nou, atunci când viața îmi scoate provocări în cale și eu mă încăpățânez să le resping — faptul că le ascult nu-mi elimină provocările, dar la modul cel mai sincer mă ajută să le abordez diferit sau mai bine zis CREATIV — abilitate la care mai am de lucrat mult și bine. Asta și deoarece cuvântul INOVATOR este printre cele care mi-au dat de furcă mulți ani, efectiv simțeam că nu pot să-l rețin, până într-o zi când m-am încăpățânat să „analizez” cauzele și am descoperit că în mod cert nu mă consider nici creativ și nici inovator – că mi-aș dori să fiu este o altă poveste. Și poate că, dacă voi repeta suficient de mult asta și îmi voi asuma riscul de a greși și a o lua de la capăt, în timp voi ajunge chiar să am un sine creativ. Ei bine, selecția de discursuri de mai jos este pentru mine ca o colecție de viniluri de cea mai bună calitate.

În topul listei se află cele două prezentări susținute de dr. Brené Brown — autoarea mai multor cărți, pe care le găsiți în shop-ul nostru, și omul despre care vorbesc atât de mult în cele două cărți scrise de mine.


Tot în fruntea listei este Esther Perel – terapeutul de cuplu cu renume internațional, care în 2016 a susținut evenimentul psy cel mai important din România și care este o combinație rară de inteligență, charismă, eleganță și prezență scenică.


Anul acesta, în timp ce mă pregăteam pentru evenimentul „Liber la Educație sau Educație la Liber” am descoperit-o pe Rita Pierson, educatorul-fenomen al Statelor Unite, despre care știa multă lume, mai puțin eu; recunosc că ego-ul meu s-a ofilit un pic la aflarea acestei vești. Din păcate, în timpul prezentării mele, am aflat de la două persoane din sală că, în anul în care a susținut acest discurs, Rita a trecut în neființă. A fost un moment destul de inconfortabil pentru mine, să fiu pe scenă și să le vorbesc oamenilor despre un om pe care tocmai îl descoperisem, de care mă bucuram cu adevărat, apoi să aud că nu mai este printre noi. Dar sunt convins că, prin acest discurs, Rita a lăsat urme reale în arhitectura psihologică a celor care o ascultă.

Nu am studiat antropologia, recunosc că îmi pare atrăgătoare, dar adevărata atracție s-a produs atunci când am auzit primul TED al lui Helen Fisher — expertul de talie internațională, care, la fel ca mulți dintre noi, este o luptătoare pentru iubire și caută să-i descopere misterele pornind de la studierea evoluției umane, dezvoltarea creierului și maturizarea poeziilor romantice. Cred că până în prezent are trei discursuri de mare succes, iar acesta este preferatul meu.

Fără nicio urmă de îndoială, sunt un introvertit ca la carte, mie îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc, îmi place compania altora, dar iubesc la nebunie timpul petrecut cu mine însumi. A fi introvertit înseamnă a avea o viață interioară bogată și semnificativă, iar discursul lui Susan Cain m-a ajutat să normalizez multe din nesiguranțele și îndoielile mele legate de faptul că sunt „diferit”.

Cred că vorbitul în public este o artă – pentru care, sincer, nu am avut niciodată suficientă curiozitate să o studiez la firul ierbii. Nu știu dacă are de-a face cu un sentiment de auto-suficiență sau cu o oarecare neîncredere în teoria vorbitului în public. Dar prezentarea lui Julian Treasure de la TED și mai ales recomandările lui de la minutul 7:50 le urmez cu strictețe înainte de fiecare discurs pe care-l susțin. E drept că uneori îmi este jenă de ce ar putea să gândească vecinii din camerele de hotel, dar acceptând că, în cele din urmă chiar nu-i treaba mea, recunosc că aceste exerciții de încălzire au devenit un ritual pentru mine.

Rușinea este în mod cert una dintre cele mai greu de tolerat emoții, acest lucru este clar evidențiat atât de cercetările lui Brené Brown, cât și de multe dintre experiențele noastre de viață, și confirmat în discursul Monicăi Lewinski – probabil, una dintre cele mai blamate femei ale tuturor timpurilor, după Maria Magdalena sau Mata Hari. Desigur că mintea omului poate croșeta multe povești despre comportamentele negative în care s-a implicat Monica, dar sincer, care dintre noi nu a greșit niciodată, mai ales în tinerețile timpurii. Întrebarea este: câți dintre noi au puterea (ca să nu vorbesc despre vulnerabilitate) de a ieși în fața „tribului” și de a vorbi despre aceste greșeli într-o manieră profund umană și firească?

Desigur că lista de TED talk-uri ar putea continua cu mulți alții de la Ken Robinson (care are peste 45.701.217 vizualizări pe site-ul oficial ted.com) și până la autoarea americană Anne Lamott, care în aprilie 2017 a susținut un discurs revelator, profund și comic în același timp despre 12 adevăruri învățate de la viață.

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA