Teama de intimitate

Nevoia de  cunoaștere m-a ghidat mereu, atunci când era vorba de a-mi înțelege mai bine manifestările dar și atunci când voiam să ofer ajutor. Domeniul în care am ales sa-mi canalizez această curiozitate este reprezentat de mecanismul relațiilor interpersonale. De ce funcționăm la nivel relațional așa cum funcționăm? Ce influențează alegerile, manifestările și răspunsurile noastre în momente de intimitate? Care este motivul pentru care unii oameni sunt atât de însetați după apreciere și laudă și de ce alții fug de complimente și feedback pozitiv? Acestea sunt câteva din întrebările care m-au preocupat în ultimele zile și la care am încercat să găsesc noi răspunsuri, diferite de ceea ce știam deja.

maniera în care indivizii se conectează la persoanele apropiate, din prezent, dezvăluie ceea ce au învățat în relațiile trecute

Autorul și terapeutul de orientare psihodinamică, Harville Hendrix, este de părere că – maniera în care indivizii se conectează la persoanele apropiate, din prezent, dezvăluie ceea ce au învățat în relațiile trecute. Cu alte cuvinte, problemele pe care le întâmpinăm la nivel de stabilire și menținere a legăturilor afective au un caracter informativ. Aceste probleme ne oglindesc ceea ce am învățat despre relații: că acestea sunt sigure și oamenii sunt de încredere sau că a fi aproape de ceilalți este ceva periculos și mai repede sau mai târziu ceilalți vor sfârși prin a ne răni. Lupta, evitarea și dezinteresul sunt semne ale istoricului psihologic trăit de fiecare dintre noi.


O părere pe care am avut-o mereu și care este confirmată și de dr. Hendrix este că manifestările noastre agresive (indiferent de forma lor – critică, violență, abuz, ignorare) sunt rezultatul injuriilor psihice care nu au fost vindecate. A sări foarte repede la luptă sau a ne centra exclusiv pe sine sunt simptome ale unor răni deschise și nu defecte de caracter. Atunci când suntem maltratați, mai cu seamă în copilărie, ajungem să dezvoltăm tipare de relaționare (inconștiente) care vor modela conectarea noastră atât la nivelul relațiilor de prietenie cât și al celor de intimitate.

trecutul ne însoțește mereu – singura diferență constă în felul în care acesta se manifestă


Chiar dacă mereu mi-a plăcut să cred că trecutul este trecut, adevărul este că trecutul ne însoțește mereu – singura diferență constă în felul în care acesta se manifestă. Atunci când vine vorba de iubire avem posibilitatea de a fugi, a lupta sau de a ne accepta vulnerabilitatea și a vorbi despre temerile noastre cele mai profunde. Schimbarea la nivel relațional se produce doar dacă ne permitem noi forme de manifestare și răspuns la nivelul relațiilor intime.

Înainte de schimbare este nevoie însă de înțelegere, o condiție necesară este ca partenerii să cunoască lumea interioară a celuilalt și astfel să reinterpreteze comportamentele supărătoare sau dezamăgitoare. Urmând ca mai apoi să înțeleagă care sunt rănile emoționale care precum un ecou revin din nou și din nou din labirinturile trecutului. Cunoașterea și acceptarea faptului că suntem răniți nu ne absolvă de responsabilitatea față de propriile acțiuni, însă poate reduce efectul negativ al vinei pe măsură ce ne analizăm situația. Înțelegerea facilitează procesul de schimbare și vindecare, în raport cu judecata și critica care doar apasă rănile noastre emoționale. O abordare, față de partener sau față de noi înșine, prin care (ne) explicăm reacțiile ca fiind strategii vitale de supraviețuire în trecut ne ajută să rămânem empatici și să evităm capcana cruzimii.

Astfel, ceea ce pare un comportament de control, neîncredere și așteptări sau nevoi exagerate de atenție și apreciere ascunde în fapt un istoric personal de neglijare afectivă. Iar reacțiile bruște de evitare, ignorare și indiferență sunt precum un scut de protecție dezvoltat într-un mediu familial intruziv. Ambele sunt mecanisme de apărare dezvoltate în copilărie – orice copil face ceea ce poate pentru a supraviețui. Iar la vârsta adultă partenerii repetă aceste pattern-uri din aceleași motive – nevoia unei zone de protecție. Atunci când interpretăm comportamentul persoanei dragi ca fiind o amenințare sau un pericol (vine mult prea aproape sau se distanțează puțin) mecanismele noastre de apărare se activează automat. Iar arsenalul defensiv este gata de atac chiar și la cea mai mică provocare.

mecanismul defensiv al unui partener devine instant sursa durerii celuilalt partener

Din nefericire, mecanismul defensiv al unui partener devine instant sursa durerii celuilalt partener. Rănile sau durerile nu cauzează daune, pagubele relaționale sunt rezultatul mecanismelor defensive. Atunci când un partener bate în retragere ca formă de auto-protecție în raport cu „intruziunile” celuilalt, cei doi ajung să-și provoace multă durere. Dacă această interacțiune se repetă, cei doi dezvoltă un ciclu inconștient de apărare și daune relaționale care este extrem de greu de spart. Iar în astfel de situații persoana care cândva purta statutul de „omul cel mai special” ajunge foarte repede să devină dușmanul cel mai de temut.

Cu cât este mai adâncă rana noastră emoțională, cu atât mai puternic vom încerca să ne apărăm deoarece am învățat că ceilalți sunt o sursă inepuizabilă de durere și suferință. În astfel de situații este important să ne reamintim că fiecare dintre noi vine pe această lume ca un întreg și avem o nevoie înnăscută de conectare, doar că experiențele noastre timpurii ne-au încurajat să ne protejăm excesiv de ceea ce ne dorim cel mai mult în viață – de a oferi și primi iubire.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA