Skip to content

…și iubesc nespus omul ce sunt când ești lângă mine… sau doar în mintea mea, ori în sufletul meu…

Te iubesc atunci când privesc răsăritul sau când răsare luna, când mă mângâie vântul ori îmi udă părul ploaia…

Te iubesc ori de câte ori aud clopoței în glasurile copiilor și armonie în cuvitele celor din jur…

Te iubesc pentru gustul bun al micului dejun și starea de bine atunci când sar peste cină…

Te iubesc pentru că mă simt frumoasă în fiecare moment al zilei, pentru că mă faci să trăiesc acum și aici fiecare mișcare din Univers, iar eu fac parte din această aventură pentru că, la un moment dat, mi-ai întins mâna și mi-ai spus:

„ Te iubesc, vrei să trăim împreună Iubirea..?“

A fost drum lung până să ajung aici. Îmi doream iubirea dar nu știam să iubesc, îmi doream fericirea dar nu puteam s-o recunosc. Am ajuns un adult plin de întrebări și frustrări, tristețe și nemulțumiri. Credeam că viața avea pentru fiecare porția de iubire și fericire iar pe mine mă omitea mereu de la acest festin. Mă împlinisem profesional și tot ce-mi doream era o relație, dar nu știam să ajung la el, nu-l vedeam, nu-l auzeam deși simțeam un dulce dor pentru ce ar fi putut să fie…

Aveam un grup de prietene, multe dintre ele se aflau în relații romantice și începusem să mă cred bătrână când le auzeam poveștile de îndrăgostite. Priveam entuziasmul lor și nu înțelegeam, vedeam bucuria lor și mă miram. Eram împreună și totuși separată-n lumea mea.

Mă preocupa neputința mea de a simți bucuria și de a recunoaște gesturile de tandrețe

Parcă trăisem într-o pădure cu copaci desfrunziți și nu auzisem niciodată foșnetul fruzelor și toți îmi vorbeau despre asta, parcă în nici o vară soarele nu mă iubise cu căldură și toți erau fericiți pentru asta, parcă nu sorbisem niciodată cu nesaț apa unui izvor de munte și toți erau încântați de asta.

În lumea mea simțurile îmi erau adormite și eu sufeream…

Într-o zi, o prietenă îmi spuse… că din întâmplare știe un psihoterapeut bun care cu siguranță mă va ajuta să aflu răspuns la întrebările nepuse încă…

℗PUBLICITATE



Și iată-mă intrată într-un proces terapeutic ce a durat aproape un an…

A fost o întâlnire magică pentru mine, pentru că am trăit momente magice. Am întâlnit un om îndrăgostit de profesie și de viață și care, cu o desăvârșită abilitate a ridicat cortina pe scena vieții mele.

Prin tehnica psihodramei am trăit cu intensitate întâlnirea cu părinții mei și pentru prima dată am auzit din gura lor că mă iubesc, aveam atâta nevoie să aud asta…

M-am întâlnit cu copilul timid și speriat ce am fost și i-am spus că îl iubesc, avea atâta nevoie să audă asta…

I-am dat curaj adolescentei ce am fost, să se arunce în valuri, să-și simtă corpul îmbrățișat cu iubire de apă și să se abandoneze în această îmbrățișare…

Mi-am luat cu blândețe voalul de pe ochi și am început să văd lumină, culori și ochi ce mă priveau… Am auzit ce frumos, o, cât de frumos sună te-iu-besc și cum simți că te umpli de viață când spui asta, am simțit atingerea unei petele pe obraz când am mirosit un buchet de frezii și un zâmbet ștrengar și-a cerut cămin permanent în coltul drept al gurii mele…

Am devenit mai atentă la mine și la cei din jur, m-am văzut în oglinda pe care-o ignorasem mereu, și m-am vazut și-n ochii celor ce se uitau la mine… Eram din ce în ce mai prezentă și din ce în ce mai vie.

Simțeam pământul sub picioare iar cerul deasupra mea mă binecuvânta cu lumină și putere. Putere de a mă înălța de a privi cât mai departe și de a mă bucura că sunt.

Mă simțeam bogată și plină de iubire…

Și într-o zi, din preaplinul iubirii mele s-a ivit el…

„Te iubesc, vrei să trăim împreună Iubirea..?“

…iar eu l-am văzut, l-am auzit și i-am răspuns :

„Da, vreau să trăim impreună Iubirea și-ți mulțumesc pentru iubirea ta…“

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
26,40 lei
Continuă cumpărăturile
1