Skip to content
#DoveditȘtiințific – Iubirea și respectul sunt ingredientele conjugale de bază

#DoveditȘtiințific – Iubirea și respectul sunt ingredientele conjugale de bază

Într-unul din studiile longitudinale efectuate în cadrul „Laboratorului iubirii“, de la Universitatea Washington, expertul în relații dr. John Gottman și echipa sa de cercetători au inclus cupluri cu o educație foarte variată, care erau căsătorite de multă vreme (între 20 și 40 de ani) cu același…

Importanța negocierii în cuplu

Importanța negocierii în cuplu

Într-o relație sănătoasă partenerii sunt egali, ceea ce înseamnă că niciunul dintre ei nu are autoritate asupra celuilalt. Deși este important să ne respectăm partenerul într-o relație, este, de asemenea, foarte important să ne respectăm pe noi înșine (fie că suntem singuri, fie că suntem…

Cum să îi învățăm pe copii să fie buni, amabili şi generoși

Cum să îi învățăm pe copii să fie buni, amabili şi generoși

Richard Weissbourd este psiholog la Harvard și conduce proiectul Making Caring Common, cu scopul de a-i ajuta pe copii să manifeste comportamente de grijă față de ceilalți, fiind buni, prietenoși, amabili, generoși, binevoitori. Aproximativ 80% din tinerii care au participat la studiul realizat de Weissbourd…

Cum să răspunzi când copilul tău este lipsit de respect

Cum să răspunzi când copilul tău este lipsit de respect

Întâlnirea de la locul de joacă se apropie de final. Este timpul să vă îndreptați spre casă. Tocmai ce l-ați anunţat pe copil că mai aveţi doar 5 minute și apoi trebuie să mergeți. Vă aşteptaţi ca totul să meargă bine. Și când colo, dintr-o…

Relații. La rece sau cald

Relații. La rece sau cald

Tentația de a judeca ceea ce sunt sau fac oamenii, uneori, este inevitabilă. Efectul de etichetare este bine cunoscut. Odată ce am emis o judecată despre cineva, e greu să revenim asupra ei, deoarece toate acțiunile sale ulterioare vor fi atunci sub influența acestei judecăți. Uneori,…

Rămânem sau nu în relația actuală de cuplu?

Rămânem sau nu în relația actuală de cuplu?

Dacă aveţi dubii legate de a rămâne sau a ieşi dintr-o relaţie de cuplu, este important să vă acordaţi puţin timp pentru a descrie povestea vieţii voastre de cuplu. În calitate de terapeut de cuplu şi de familie, îmi cultiv zi de zi speranţa în…

Prietenia este combustibilul romantismului

Prietenia este combustibilul romantismului

Observațiile noastre ca terapeuți relaționali ne-au determinat să ajungem la concluzia că o relație fericită de cuplu se bazează pe o relație solidă de prietenie. Mai exact, legătura dintre cei doi parteneri este definită de respectul reciproc și plăcerea de a petrece timp unul în compania…

Cine este fetița mea?

Cine este fetița mea?

Din primele săptămâni de când am devenit mama Anei am început să fiu tot mai uimită de influența pe care o au stările mele, ceea ce cred despre fetița mea și atitudinea față de ea asupra stărilor ei și asupra dezvoltării ei. Știam desigur lucrurile…

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0