Probleme cu furia

Am probleme cu furia. Câteodată mă înfurii și nu mă mai pot stăpâni. De câțiva ani lucrez activ la asta deoarece mi-am dat seama cât de tare îi sperie furia mea pe cei dragi și asta a durut. Eu nu știu cum arăt furioasă, știu doar cât de...

Gânduri despre Empatie

Despre empatie se poate scrie și gândi în mii de chipuri. Este o curgere sau efuziune din versantul interiorizării, un dar, cum ar spune bardul și filosoful, pe care îl deținem cu toții și prin care intrăm în armonie cu universul exterior fiin...

Comoara din curcubeul emoțiilor

Coboram… coboram privirea adeseori gândindu-mă că nu aveam cum să reușesc… Mi-era teamă că nu voi ști cum să mă port după ce se va naște. De fapt eu voiam în mod egal băiețel sau fetiță, dar am înclinat intern către fetiță pentru ...

Iuda „filantropicul”

Am întâlnit recent o persoană care îmi spunea cât de dificil îi este să își apere drepturile în aproape orice palier al vieții sale, cum, de foarte multe ori, conștientizează că îi este invadat spațiul personal, că este tratat cu lipsă d...

Câte ceva despre creier

Vorbim din ce in ce mai mult despre creier. Multe dintre informații, însă, se bazează mai degrabă pe concepții proprii și pe mituri urbane decât pe date științifice. Cea mai “vândută” astfel de idee este aceea conform căreia ne folosim do...



BEST-SELLERS