Skip to content
Efectul ecranelor asupra abilității de reglare emoțională la copii

Efectul ecranelor asupra abilității de reglare emoțională la copii

Între 9 și 11 martie, am participat la International Convention of Psychological Sciences (ICPS) organizată de către Association for Psychological Science în Bruxelles, Belgia. În timpul celor trei zile, am aflat despre cercetări foarte recente și descoperiri importante realizate în ultima perioadă în domeniul psihologiei. Unul dintre cele mai interesante…

Un american își verifică telefonul de 344 de ori pe zi. Tu?

Un american își verifică telefonul de 344 de ori pe zi. Tu?

Vorbim, în continuare, de mai bine de doi ani, despre pandemie, însă prea puțin ne preocupă alte lucruri care pun stăpânire cu pași repezi pe existența noastră. Mai exact, mă refer la dependența de ecranele albastre. Perspectiva aceasta nu este doar a mea. Este observația…

#PsihoDescoperiri: Viața dincolo de ecrane

#PsihoDescoperiri: Viața dincolo de ecrane

Cred că sunt multe lupte pe care le avem de dus, dar una din cele mai feroce și dificile a devenit relația noastră cu rețelele sociale, implicit cu ecranele. Având în vedere că, cel mai probabil, citești acest lucru pe un ecran, îmi imaginez că…

Copiii, somnul şi ecranele: Cum, de ce şi ce e de făcut

Copiii, somnul şi ecranele: Cum, de ce şi ce e de făcut

Televizor, smartphone, tabletă. Sunt nelipsite din orice casă, din faţa ochilor noştri şi a copiilor noștri. Deşi utilizarea lor are aspectele ei pozitive, putând fi utilizate ca instrumente de învăţare şi informare, aceste dispozitive pot, de asemenea, să aibă un impact negativ asupra dezvoltării celor…

Copiii și ecranele: chiar nu se poate fără?

Copiii și ecranele: chiar nu se poate fără?

Cu ceva timp în urmă, un prieten, tătic de copilaș de nici un an, care nu avea televizor în casă ne-a spus că se duce sa cumpere un televizor pentru cea mică. Am fost șocată și contrariată! Am încercat să fac tot posibilul să îl…

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0