Supremația: cogniție sau emoție?

Unul dintre subiectele cele mai dezbătute în domeniul psihologiei moderne este centrat pe cauzalitatea relaţiei dintre cogniţii şi emoţii: Emoţiile apar primele, sau cogniţiile sunt cele care declanşează emoţiile? Zajonc (1980) consideră că percepţia unui stimul nou sau ameninţător poate să apară imediat fără a implica o procesare conştientă sau explicită, şi evaluarea stimulului poate să apară după ce răspunsul emoţional a fost activat. Într-o paradigmă contrară, Lazarus, argumentează că evaluarea unei situaţii rezultă într-un răspuns emoţional şi cogniţia primează temporar în faţa emoţiei (Lazarus, 1982). Ca multe alte dezbateri dihotomizate, putem afirma că există o oarecare validitate pentru ambele teorii.

Ideea de favorizare a emoţiilor în raport cu procesarea cognitivă este susţinută de un număr semnificativ de cercetări care demonstrează că anumiţi stimuli (ex. stimulii noi sau ameninţători) ocolesc iniţial secţiunile corticale ale creierului şi aproape instantaneu sunt procesaţi de amigdală în afara conştientizării conştiente. Procesarea inconştientă a fricii afectează învăţarea, memoria, atenţia, percepţia, inhibiţia emoţională şi auto-reglarea (LeDoux, 1996, 2003). Legând procesarea rapidă care nu este conştientizată de adaptarea evoluţionistă, neuroştiinţele au plasat condiţionarea fricii în contextul răspunsului adaptativ la ameninţări care nu pot fi amânate până la procesarea conştientă. Spre exemplu, o persoană care se plimbă singură, brusc resimte teamă, face un pas înapoi şi ulterior spune „Arată ca un şarpe”. Procesarea conştientă a naturii stimulului se manifestă după apariţia răspunsului emoţional. Pentru a complica şi mai mult rolul conştientizării, subliniez faptul că există evidenţe considerabile conform cărora conştientizarea are o istorie săracă a evenimentelor interne. Spre exemplu, dacă  considerăm conştientizarea drept un proces intern de contabilitate a evenimentelor, există numeroase dovezi ale inexactităţii sale. Deseori nu suntem conştienţi de evenimentele cu impact asupra emoţiilor sau a proceselor cognitive (Gray, 2004).

Lazarus (1991) este de părere că Zajnoc face o confuzie între procesarea cognitivă şi procesarea conştientă, considerând că poate exista o evaluare cognitivă fără ca aceasta să fie conştientă. Astfel, în acest model, evaluarea se poate produce imediat şi în afara conştientizării. Această părere este susţinută în ideea că amigdala evaluează stimulii în termeni de intensitate, noutate, schimbare sau alte dimensiuni „relevante”.

Bower propune teoria reţelei existente între emoţii şi cogniţii şi într-o oarecare măsură împărtăşeşte aceeaşi poziţie cu Zajonc. Potrivit acestui model teoretic, emoţiile, gândurile, senzaţiile şi tendinţele comportamentale sunt legături asociate în reţele neuronale. Astfel, activarea unui proces activează celălalt proces. Modelul reţelei adesea utilizează inducţia emoţională pentru a activa procese fiziologice şi conţinuturi cognitive care pot fi legate la reţea (Bower, 1981; 2000). Cercetările făcute de Forgas şi echipa s-a, sugerează că inducţia emoţiei afectează judecata, luarea deciziilor, percepţia persoanei, atenţia, memoria – toate procesele cognitive (Forgas, Bower; 1987). Mai mult decât atât, afectele induse adesea afectează atribuirea sau procesele explicative (Forgas, Locke, 2005). Ulterior Forgas a elaborat modelul infuziei afective, care se bazează pe ideea că activarea afectivă influenţează procesarea cognitivă, în special atunci când euristicii (comenzile rapide) sau procesele mai extinse se află în activare. Într-adevăr, oamenii adesea evaluează cât de riscantă poate să fie o alternativă care se bazează doar pe strarea lor afectivă.  Alţi specialişti în domeniu sugerează că aceşti euristici emoţionali sunt folosiţi ca „informaţii” în evaluarea pericolului la persoanele cu fobie sau anxietate, mergând pe raţionamentul că „Dacă simt anxietate, sigur sunt în pericol”. Atât modelul infuziei afective cât şi modelul reţelei sugerează că activarea emoţională poate activa anumite biasări cognitive, care în viitor pot exacerba dereglarea emoţională.  În consecinţă abilităţile de auto-liniştire sau calmare afectivă trebuie dezvoltate şi abilităţile de modificare a biasărilor cognitive negative care sunt activate de afecte trebuie utilizate în facilitarea reglării emoţionale.


Cu siguranţă, dezbaterea cu privire la supremaţia emoţiilor nu se opreşte aici, mai mult decât atât rezolvarea poate depinde de aspectele semantice care definesc concepte precum „evaluare”, „conştientizare”, „procesare cognitivă”. Fără îndoială există numeroase dovezi care susţin interdependenţa dintre emoţii şi cogniţii, şi influenţa reciprocă dintre acestea care pare a funcţiona precum un ciclu de feedback. Dincolo de aceste dezbateri, mulţi dintre clinicieni recunosc interdependenţa acestor procese şi nu este necesar să existe o poziţie prioritară pentru a dezvolta şi aplica tehnici eficiente pentru intervenţia psihoterapeutică.

Adaptare dupa Robert Leahy

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA