Skip to content

Una dintre cărțile de căpătâi după care mă ghidez și din care mă inspir în soluționarea problemelor pe care le întâmpin în calitate de părinte este bestsellerul The Whole Brain Child scris de Dr. Daniel J. Siegel împreună cu Tina Payne Bryson, Ph. D (tradusă în limba română Creierul Copilului Tău).

Cartea are ca scop prezentarea „neurobiologiei interpersonale“ în termeni pe înțelesul părinților sau educatorilor, astfel încât să le permită copiilor de la 0 la 12 ani să-și dezvolte „mindsight-ul“ și să ajungă să aibă un creier integrat. Cartea este structurată în jurul a 12 strategii de parenting inspirate de mari principii ale neuroștiinței moderne, cum ar fi „use it or lose it“ (folosește-l sau îl pierzi), „move it or lose it“ (mișcă-te sau îl pierzi) și altele, dintre care preferatele mele sunt:

1. Strategia #2: Numește emoția pentru a o calma, a o îmblânzi (în engl. Name it to tame it);

2. Strategia #6: Integrarea memoriei implicite și a memoriei explicite. Mintea este un puzzle ale cărui piese trebuie ordonate pentru a constitui imaginea de ansamblu; și

3. Strategia #8: Lasă norii emoțiilor să treacă, sentimentele vin și pleacă, despre care mi-am propus să vă povestesc într-o serie de articole, cel de față fiind primul.

Am folosit de multe ori aceste strategii, iar aseară am avut ocazia să testez încă una dintre ele, și anume Strategia #9 – Acordă atenție lumii interioare.

Fiica mea de 6 ani mi-a mărturisit într-una din discuțiile noastre anterioare că unele frici pe care le are seara la culcare provin de la personajele negative din desene animate (în special Baba Cloanța din Albă-ca-Zăpada și Malefica din Frumoasa din Pădurea Adormită). Având în vedere că până acum abordările raționale de genul „nu ești singură, mami și tati sunt în camera de lângă“, „nu ți se întâmplă nimic, dacă ți se face frică ne poți chema“, „aceste personaje nu sunt reale, sunt doar niște desene“ nu au dat rezultate (cum ar fi putut oare?), mi-am reamintit de unul dintre exercițiile de mindsight aplicate educației emoționale a copiilor descrise în contextul strategiei #9 și anume să „controleze“ imaginile pe care i le înfățișează mintea.

Astfel că la ora culcării când pentru a nu știu câta oară am auzit „Dar nu vreauuuu să dorm singurăăă…! Mi-e fricăăă…!“ am trecut la treabă.

M-am uitat la ea și am întrebat-o: „Tot Malefica aia nu te lasă în pace?“ Și-a ridicat ochișorii mari și a dat din cap, în speranța că o să-i spun: bine hai să dormi cu noi. „E înfricoșătoare, cu mantia aia mov lungă și coarnele alea negre, nu?“ Altă încuviințare și un suspin. „Ce crezi tu că am putea face ca să îi schimbăm înfățișarea și să o facem să nu mai fie așa urâtă și îngrozitoare? Hai să închidem ochii (și chiar i-am închis) și să ne imaginăm cum am putea să o modificăm. Vrei să-i adăugăm niște buchete de flori în jurul coarnelor? Sau am putea să o îmbrăcăm în costum de baie și să-i dăm o găletușă să se joace la nisip?“ Am auzit un pufnet și un râs cristalin… „Oh nu mami, am putea să-i punem un tutu roz și o coadă de măgar“ Am început să râd exagerat și să reiau caraghioșeniile pe care mi le spunea ea. Și pe măsură ce îi mai adaugă Maleficei un accesoriu caraghios simțeam cum trupușorul ei încordat se destinde, semn că teama se disipa.

Apoi a vrut să o modifice și pe Baba Cloanța, și i-a agățat de negul de pe nas niște globuri de Crăciun.

Strategia #9 - Acorda atentie lumii interioare 1Apoi a vrut să le deseneze pe hârtie, mai întâi pe Malefica, apoi pe mastera… Iar la final evident că nu mai păreau atât de înfricoșătoare, din contră, se uita la desen și râdea în hohote, căci Maleficei îi crescuse între timp și o creastă eeeeenooormă, iar Baba Cloanța avea pe post de picioare trunchiul unui brad, iar pe post de pălărie vârful bradului cu stea.

Cred că în acel moment ar fi acceptat să doarmă singură la ea în cameră, însă de data aceasta nu s-a lasat cu „happy ending“. Tocmai când mă pregăteam să o bag în patul ei, a venit tati (care nu asistase la toata strategia mea) și în două secunde a demontat tot ce încercasem să construiesc în 10-15 minute, când a zis scurt „Hai du-te la noi în pat că e târziu!“ Mi-am făcut o notă mentală că atunci când mai elaborez strategii să îl implic și pe el sau măcar să îl anunț că încerc ceva, astfel încât să fim pe aceeași lungime de undă, însă asta e o altă poveste.

Strategia propriu-zisă și Roata Conștientizării

În engleză, strategia poartă numele de SIFT (ceea ce în română se poate traduce prin a cerne), dr. Siegel fiind un mare fan al acronimelor, în cazul de față acesta provenind de la:

℗PUBLICITATE



1. Sensations (în română senzații),

2. Images (în română imagini),

3. Feelings (în română sentimente) și

4. Thoughts (în română gânduri).

Aceste 4 domenii sunt cele de bază, pe care un copil le-ar putea folosi pentru a „vizualiza“ ce se întâmplă în propria minte, în lumea lui interioară, prin intermediul unui exercițiu de meditație numit „Roata Conștientizării“ (în engleză Wheel of Awarness). În acest exercițiu, adaptat de data aceasta pentru copii, mintea este descrisă ca o roată având în centru un butuc și spițe care pornesc din centru către marginea exterioară. Marginea reprezintă lucrurile cărora le acordăm atenție sau de care devenim conștienți: gânduri, sentimente, senzații, imagini, percepții, amintiri, vise, etc. Identificând pe rând aceste diferite procese interne, copiii își dezvoltă mindsight-ul, adică capacitatea de observare a minții, și în final conștientizându-le, pot influența gândurile, dorințele, emoțiile în sensul dorit.

De exemplu, în momentul în care își monitorizează senzațiile corporale, copiii vor putea să identifice „fluturii din stomac“ ca pe un semn de nervozitate, încleștarea fălcilor ca fiind un semn de furie, etc. De asemenea, conștientizând că imaginile sunt produsul minții, copilul va putea prelua controlul asupra lor devenind stăpân pe ceea ce-și dorește să „materializeze“, așa cum s-a întâmplat și în cazul nostru cu Malefica și Baba Cloanța. În carte, veți gșsi un desen foarte simpatic cu un băiețel căruia îi este frică de mumii, și aplicând exercițiul ajunge să accesorizeze o mumie cu o cască de fotbal amercian și o fustă hawaiiană.

Strategia #9 - Acorda atentie lumii interioare 2Un pas important pentru a practica Roata Conștientizării este identificarea emoțiilor, iar pentru aceasta este nevoie să li se arate copiilor întregul spectru, și nu doar emoțiile de bază: frică, bucurie, furie, tristețe etc. Un motiv pentru care de multe ori copiii nu exprimă complexitatea unei anumite emoții, spune Siegel, este că nu au învățat încă să se gândească la sentimente într-un mod sofisticat, care recunoaște varietatea și bogăția lor. Pentru o paletă largă de emoții, eu m-am inspirat din această diagramă, însă pentru copii este mult mai evidentă reprezentarea emoțiilor pe fețe umane ca în figura alăturată extrasă din carte.

Scopul final este sa îi ajutăm pe copiii noștri să nu rămână blocați pe marginea Roții Conștientizării ci să se întoarcă întotdeauna în centrul roții, care, de fapt, nu este altul decât centrul de control al întregului creier, cortexul prefrontal.

Controlul imaginii, pe care l-am exersat cu fiica mea, este după cum se vede doar o mică parte dintr-un exercițiu mult mai amplu, însă aceste exerciții trebuiesc adaptate vârstei. Unui copil de 10-11 ani i se poate prezenta roata în integralitatea sa și poate face exercițiul recunoscând diferitele puncte de pe marginea sa, însă pentru preșcolari consider că este mult mai util să se lucreze pe „bucăți“, până în momentul în care sunteți suficient de sigur că fiecare capitol în parte este stăpânit de copil.

De ce abordările raționale nu funcționează?

Pe scurt, este inutil să te adresezi unui copil care simte o emoție puternică (și deci a cărui amigdală este activată) cu argumente logice. Ziceam mai sus că niciunul din argumentele raționale pe care le-am folosit nu au funcționat. Între noi fiind vorba nici nu aveau cum și nici nu îmi făceam iluzii în acest sens, însă erau cele mai la îndemână în momentele de cumpănă și singurele pe care le-am avut multă vreme la dispoziție. Evoluând în mare parte a timpului printre adulți, într-un domeniu în care pentru a-i convinge pe cei din jurul meu trebuie să folosesc argumente raționale, atunci când ai de-a face cu un copil uiți să faci swich-ul și ai impresia că folosind aceleași instrumente vei obține aceleași rezultate. Nimic mai greșit! În primul rând pentru că un copil nu are înca creierul complet echipat, neocortexul prefrontal fiind singurul organ care continuă să se dezvolte și după naștere și să se modifice inclusiv în perioada adolescenței până la vârsta adultă.

În al doilea rând, atunci când răspunzi fricilor unui copil cu argumente raționale e ca și cum interlocutorii din două lumi diferite ar purta o conversație în două limbi diferite, un italian care vorbește mai mult cu mâinile și cu interjecții nu poate înțelege ceea ce îi explică un englez pedant și pe fața căruia nu se mișcă niciun mușchi. La fel, niciun copil care adresează o problemă emoțională nu poate înțelege un răspuns rațional.

Continuând imaginea de mai sus, este nevoie să vorbești mai întâi „italiana“, ca apoi să poți să îl înveți pe copil „engleza“. Nu zic prin aceasta să eliminați argumentele raționale, din contră, pentru dezvoltarea unui creier integrat, copiii au nevoie să se familiarizeze cu ambele moduri de operare. Însă pentru a avea un impact semnificativ, argumentele raționale, logice, trebuiesc adresate în momentele în care cortexul prefrontal a reintrat în funcție și amigdala a fost calmată, iar acest lucru se poate obține prin Strategia #1 – Conectează-te și redirecționează.

Nora Neghină este președinte și membru fondator al Asociației Mindsight România și expert în modelul de neurobiologie interpersonală dezvoltat de dr. Daniel J. Siegel.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0