Skip to content

Cu toţii am auzit de „stimă de sine scăzută“ — o evaluare negativă a ceea ce suntem sau a ceea ce putem face. Desigur, fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat cu o anumită nesiguranţă cu privire la sine, i-a lipsit încrederea de a face ceva anume, s-a îndoit de abilităţile sale sau a avut gânduri negative vizavi de propria persoană. Însă eu nu mă refer acum la acele fluctuații ale modului în care ne raportăm la noi înşine, în funcţie de anumite situaţii pe care le experimentăm sau de starea generală din acel moment. Ci acum vreau să vă vorbesc despre felul în care unii dintre noi se judecă pe ei înşiși, despre acea preţuire de sine inexistentă din mintea unora, un fel de „cusur“ pe care îl purtăm în suflet și care ne influenţează mai multe aspecte ale vieţii.

O stimă de sine scăzută are un impact negativ asupra persoanei, manifestându-se prin autocritică, neîncredere în propriile forţe, autosabotare şi învinovăţire. De asemenea, stima de sine scăzută poate roade, precum rugina, relaţiile cu ceilalţi, poate afecta performanța academică sau la locul de muncă, ne poate împiedica să ne bucurăm de viaţă în general şi adesea poate fi un factor ce ne influenţează în sens negativ grija faţă de corpul nostru.

Stima de sine scăzută: cum apare şi ce o menţine

Noi, oamenii, descoperim lumea în multiple moduri: prin experienţa directă, prin mass-media, prin observarea şi prin ascultarea a ceea ce spun ceilalți. Aşadar, părinţii, fraţii, colegii, profesorii, prietenii, societatea — toţi ne mijlocesc și ne influenţează cunoaşterea diferitelor aspecte despre lume, dar şi despre noi înşine. Dacă am ajuns să avem gânduri negative despre noi înşine, este foarte posibil să fi avut o mulţime de experienţe negative care să fi contribuit la asta.

Dacă în primii ani de viaţă am avut frecvent parte de pedepse extreme şi lipsite de predictibilitate, dacă am avut parte de abuz, neglijare sau abandon, sunt şanse foarte mari ca rănile emoţionale pe care le-am dezvoltat atunci să ne influenţeze opiniile legate de propria persoană, precum: „Sunt lipsit de valoare“ sau „Sunt un copil rău“. De asemenea, un mediu foarte critic, în care cei din jur alegeau să se concentreze mai degrabă pe greşeală, pe slăbiciuni şi pe limite, fără a pune în lumină şi părţile bune din noi sau succesele noastre, pot afecta într-un mod serios felul în care ajungem să gândim despre noi, precum „Sunt prost”, „Nu sunt bun de nimic“. În anii de şcoală şi în adolescenţă, dificultatea de a te ridica la standardele grupului de prieteni, a şcolii sau a societăţii în general, sau felul în care crezi că tu și familia ta sunteți percepuți de ceilalţi, pot reprezenta factori care să te facă să tragi anumite concluzii negative cu privire la propria persoană precum „Sunt gras“, „Nu sunt important“. Dar chiar și absenţa unor experienţe pozitive, în general, ne influenţează stima de sine: lipsa de suficientă atenţie, de încurajare, de laudă, de căldură şi de afecţiune. Este posibil ca nevoile de bază din copilărie să fi fost bine împlinite, dar nu mai mult de atât; e posibil ca părinţii să fi fost distanţi din punct de vedere emoţional, să se fi concentrat mai mult pe muncă și să nu îţi fi acordat suficientă atenţie, mângâiere, apreciere.

Dar, dacă aceste experienţe au avut loc cu multă vreme în urmă, de ce astăzi continuăm să le resimțim influenţa, păstrând o stimă de sine scăzută? Răspunsul constă în faptul că o stimă de sine scăzută este un rezultat al unor credinţe centrale despre noi înşine, care sunt negative. Atunci când un copil sau adolescent ajunge să creadă despre el însuşi „Sunt un prost“, aceasta este o consecinţă a unei experienţe pe care a trăit-o, mai ales pentru că la acel moment nu a avut resursele necesare să exploreze și alte explicaţii cu privire la ceea ce i se întâmplă. Aceste credinţe centrale despre noi înşine, de obicei, sunt adânc şi ferm înrădăcinate în mintea noastră. Ele sunt evaluări a cine suntem şi cât valorăm.

℗PUBLICITATE



Atunci când credem cu tărie despre noi înşine lucruri negative, nu e de mirare că şi emoţiile noastre sunt negative, că ne simţim rău. Pentru a face faţă acestor gânduri şi emoţii negative, intră în funcţiune mecanismul nostru de supravieţuire. Aşa se face că, pentru a ne păstra funcţionali, începem să dezvoltăm o serie de reguli, de ipoteze şi de comportamente după care ne ghidăm viaţa şi care ne ajută să ne protejăm stima de sine. Sunt acele reguli şi ipoteze care sună cam aşa: „Trebuie să fiu bun în tot ceea ce fac“ sau „Indiferent cât de mult mă străduiesc, nu va fi niciodată suficient de bine“ sau „Trebuie să fiu slabă şi bine îmbrăcată, altfel nu voi fi acceptată“. Iluzia pe care o trăim este că, dacă reuşim să fim buni în tot ce facem sau dacă ne menţinem corpul într-o formă fizică bună, putem avea o stare bună; însă acest lucru nu înseamnă neapărat că stima de sine ni s-a schimbat, adică acele credinţe centrale negative despre sine continuă să rămână acolo, pentru că ele nu au fost corectate şi înlăturate printr-un proces de evaluare echilibrată şi de vindecare a rănilor cauzate de nevoi neîmplinite. Reuşim, într-o anumită măsură, să devenim funcţionali, însă credinţele centrale negative cu privire la propria persoană pot fi activate, în viaţa de zi cu zi, de diferite experienţe, care ne apasă butoanele neîncrederii, ale aprecierii, ale validării.

O stimă de sine sănătoasă

Îmbunătăţirea stimei de sine implică analiza factorilor declanşatori pe care îi resimţim în experienţele din prezent şi care activează sau menţin credinţele centrale negative despre sine. Modalitatea de a gestiona aceşti factori este aceea de restructurare a gândurilor şi a tiparelor comportamentale, pentru a influenţa felul în care ne simţim. Primul pas este ajustarea acestor credinţe negative activate în situaţia prezentă şi ajustarea regulilor şi ipotezelor, implicit a comportamentelor care apar şi care ne menţin aceste credinţe.

O stimă de sine sănătoasă are la bază credinţe despre noi înşine şi evaluări ale propriei persoane făcute într-o manieră echilibrată, cât mai realistă. Este foarte bine şi util să ne analizăm corect şi să ne putem evalua cât mai adecvat, luând în calcul atât calităţile, cât şi limitele. Acceptând faptul că toţi avem anumite limite şi slăbiciuni, accentul se pune pe ideea de a decide dacă dorim să îmbunătăţim anumite aspecte ce fac parte din noi, pe care le evaluăm negativ. În acelaşi timp, este indicat să recunoaştem în noi, să acceptăm şi să ne bucurăm de fiecare dintre calităţile şi succesele noastre. O stimă de sine sănătoasă ne face să ne simţim încrezători şi stăpâni pe forţele noastre, iar în relaţiile cu ceilalţi ne ajută să ne simţim preţuiţi, iubiţi, acceptaţi.

Astfel, o stimă de sine sănătoasă ori echilibrată este un bun predictor pentru rezultate academice ridicate, performanţă şi competenţă, are un rol deosebit de important în reglarea abilitaţilor sociale şi a relațiilor cu ceilalţi şi, nu în ultimul rând, poate influenţa starea de bine a persoanei.

Dacă nu eşti sigur care este nivelul stimei tale de sine, analizează-te cu sinceritate pentru câteva minute şi apoi scrie câteva cuvinte despre tine. Cum te-ai descris? Ce cuvinte ai folosit? Este o descriere în general pozitivă, echilibrată, sau negativă? Cum te-ai evaluat pe tine sau aspectele personalităţii tale? Scrie-ne ce concluzii ai tras cu privire la felul în care te-ai analizat şi cum crezi că e stima ta de sine.

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1