Skip to content

Dacă este un lucru pe care mai toți părinții și-l doresc pentru copiii lor, acesta este să îi știe în siguranță, protejați, feriți de răutatea și pericolele lumii din afară. Suntem dispuși să facem totul și mai mult pentru a le asigura copiilor acel viitor mirific în care fericirea să le poarte pașii fără urmă de greșeală, frică sau regret. Dar dacă tocmai această hipervigilență și hiperprotecție a noastră este cea care îi face pe copiii să se îndepărteze de mărețul obiectiv spre care credem că îi îndrumăm, cu pași siguri și fermi?

Un studiu realizat de University College London a descoperit că persoanele care și-au perceput, în copilărie, părinții ca fiind mai puțin controlatori din punct de vedere psihologic și mai afectuoși și grijulii, aveau mai multe șanse să fie mai fericiți și mai împliniți ca adulți, în timp ce copiii crescuți de părinți controlatori, aveau mai multe șanse să dezvolte probleme de sănătate mintală la vârsta adultă.

Potrivit conducătoarei cercetării, Mai Stafford, „persoanele ale căror părinți au arătat mai multă căldură și atenție aveau un grad mai ridicat de satisfacție a vieții și o sănătate mintală mai bună atât în copilărie și adolescență, cât și în viața de adult. Pe cealaltă parte, controlul psihologic a fost asociat, în mare parte, cu un grad scăzut de satisfacție și sănătate mintală. Câteva exemple de control psihologic ar fi invadarea intimității copilului, întreținerea dependenței și a nu le permite copiilor să ia decizii de unii singuri.“

De multe ori, părinții se confruntă cu dificultatea de a păstra un echilibru între încercarea de a seta limite sănătoase, care să le ofere copiiilor sentimentul de siguranță și conținere și aceea de a-i încuraja să exploreze necunoscutul și incertitudinile dincolo de spațiul creat și controlat de ei. Acest lucru se întâmplă deoarece controlul psihologic ajunge să se suprapună peste controlul comportamental, însă aceste două tipuri de control implică abordări și atutidini foarte diferite. Dacă atunci când vorbim de control comportamental vorbim de stabilirea unor sarcini pe care să le facă copiii, de așteptarea ca ei să își termine temele sau să ajungă acasă la ora stabilită, când vorbim de control psihologic, vorbim despre a nu-i lăsa pe copiii să ia decizii și despre a aștepta din partea copilului doar anumite reacții și emoții. Psihologul Nancy Darling, explică diferențele astfel:

Controlul comportamental se referă la cerințele părinților de a-și ruga copiii să își constrângă comportamentul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celorlalți. Putem să ne gândim la acest lucru în termeni de strictețe, însă eu cred că este mai bine să îl conceptualizăm drept așteptarea părinților de a avea copii care aderă la standarde înalte — mai ales când lucrurile sunt dificile. Urmărește, de asemenea, și măsura în care părinții respectă regulile pe care le-au setat.
Controlul psihologic se referă la modul în care părinții încearcă să controleze credințele și dispoziția emoțională a copiilor. De exemplu, ei pot încerca să inducă vinovăția sau să îl facă pe copil să se simtă neiubit dacă nu face ceea ce își dorește părintele de la el. Esența controlului psihologic este asaltul la sinele copilului.

Întâlnesc adesea în cabinet părinți care oscilează între aceste două tipuri de control. De regulă, încep prin a seta reguli și obiective pentru copil, ajungând însă, din diferite motive să își încalce propriile reguli, fără a fi conștienți de acest lucru. Este extrem de important atunci când setăm orice tip de regulă să ne asigurăm că ea este potrivită vârstei, personalității, capacităților copilului, dar, mai mult decât atât că noi, ca părinți, putem susține și menține regulile și consecințele respectării sau încălcărilor lor.

Este adevărat că nu le putem controla copiilor fiecare gând și emoție, că nu putem să le construim un viitor total previzibil, însă acest lucru nu înseamnă că nu putem și că nu este responsabilitatea noastră, ca părinți, să le trasăm limite și să le oferim repere. Însă toate acestea pot funcționa, atât timp cât suntem atenți și la nevoile copiilor. A le oferi copiilor un cadru și anumite așteptări de comportament este un lucru rezonabil, deoarece a le seta copiilor sarcini și limite îi ajută să țină cont de ceilalți, să devină responsabili, să-și dezvolte un sentiment al propriei capabilități și să învețe diferite abilități. Este, însă, contraproductiv să ne așteptăm de la copiii noștri să gândească și să simtă ca noi, pentru că „părinții știu mai bine„, atât timp cât responsabilitea noastră este să îi pregătim să se confrunte cu realitatea și cu lumea reală, să își identifice și să își dezvolte resursele și să facă acest lucru simțindu-se susținuți și iubiți în demersul lor și nu controlați, ca și cum viața le-ar fi deja trasată și ei trebuie să calce doar pe linia punctată, nu cumva să facă, simtă, gândească ceva greșit.

℗PUBLICITATE



„Așa cum știm și din alte studii“, afirmă Mai Stafford, „dacă un copil are un atașament emoțional securizant cu părinții săi, atunci el are o capacitate mai bună de a crea atașamente securizante și în viața sa de adult. Părinții ne oferă, de asemenea, o bază de siguranță de la care să putem explora lumea, în timp ce căldura și atenția față de nevoile copilului s-au dovedit a fi promotoarele unei dezvoltări sociale și emoționale. În contrast, controlul psihologic limitează independența copilului și îi scade capacitatea de a-și regla propriul comportament.“

Joanna Hewitt-Evans, psihoterapeut integrativ și asistent social, ne spunea că după ce a lucrat aproape douăzeci de ani pentru serviciile de protecție a copilului din Marea Britanie, „a realizat că e firesc să trăiești cu grijă și cu dorința de a-i oferi copilului tău tot ce e mai bun, în fond, asta face un părinte — îi poartă grija copilului în minte și în inimă, oriunde ar fi — însă asta nu ne dă dreptul să ne transferăm îngrijorarea asupra lui, menținându-l într-o bulă de protecție și control absolut pe care nu îl avem nici măcar asupra propiei noastre vieți ca să putem vorbi despre controlul vieții altei persoane. Pentru copil este mult mai important să poți să fii acolo cu el, prezent, cald și deschis să-l asculți și să îl susții în încercările și descoperirile sale, în eșecurile și triumfurile sale.“

Ce putem face pentru a le arăta copiilor că ne pasă, că le purtăm de grijă, că, în calitate de părinți ai lor, avem un oarecare control comportamental asupra lor, dar să păstrăm distanța de zona controlului psihologic?

Participanții la studiu au evaluat „grija“ drept afecțiunea, înțelegerea și gradul de ascultare al problemelor și îngrijorărilor cu care se confruntau pe care au simțit-o din partea părinților. Prin urmare, copiii nu se așteaptă și nici nu își doresc părinți care să le prevadă orice neajuns și să îl înlăture înainte de a se confrunta cu el, ci mai degrabă ei au nevoie de a simți că nu sunt singuri atunci când se confruntă cu o dificultate sau alta.

Este sănătos să le setăm copiilor limite și este firesc să avem așteptări, însă nu este suficient. Vorbiți-le copiilor despre motivele pentru care le impuneți anumite limite și reguli, fiți constanți în menținerea lor și ascultați-i și pe ei, cu atenție și căldură, astfel încât să știți cum să îi susțineți, apoi — nu veți fi mereu de acord unii cu ceilalți, însă nu puteți să le controlați copiilor credințele și trăirile. Arătați-le respect — este unul dintre cele mai clare moduri de a le arăta grijă copiilor și lăsați-vă copiii să ia cât de multe decizii pot, de unii singuri. Acest lucru nu înseamnă să îi lăsați doar pe ei să ia decizii, dar e important pentru copii să experimenteze cu alegerile și deciziile de foarte devreme, pentru că doar așa vor învăța să ia decizii inteligente și să își asume responsabilitea pentru acțiunile lor.

În final, ceea ce ne dorim este să creștem copii care să devină adulți independenți și capabili, astfel încât să își poată construi fericirea și să își poată utiliza resursele pentru a depăși imprevizibilul atunci când le apare în cale.

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0