„Status relație: singur”. Stigmatul vremurilor noastre?

Cu toții ne-am dorit, măcar într-un moment al vieții noastre, să ne aflăm într-o relație sentimentală stabilă, să ne găsim jumătatea și să intrăm în rând cu lumea. Dar tocmai această expresie „a intra în rând cu lumea” ridică un semn de întrebare. Această aliniere are la bază un set de așteptări și de norme venite din partea societății, cu privire la importanța și beneficiile vieții de cuplu. De-a lungul timpului, studiile de specialitate și-au direcționat atenția către acest aspect al vieții omului, propulsând ideea de diadă la statutul de ideal. Însă, întrebarea care este mai puțin frecvent adresată este: Ce înseamnă a NU fi într-o relație? O astfel de întrebare naște inevitabil stereotipii și creează o constantă comparație între viața de cuplu și absența acesteia.

Conform unui studiu publicat în Psychological Science, oamenii au tendința de a caracteriza persoanele aflate într-o relație ca fiind mature, stabile, fericite și iubitoare. Însă în ceea ce îi privește pe cei singuri, atribute precum imaturitatea, nefericirea, instabilitatea sau singurătatea se regăsesc frecvent în precepția generală. Aceste descrieri ilustrează percepția societății și tendința acesteia de a le atribui descrieri negative celor singuri – care, în ultima perioadă, au ajuns să depășească vârsta la care majoritatea persoanelor se află într-o relație de lungă durată sau chiar într-o căsătorie. Interesant este că majoritatea oamenilor nu conștientizează faptul că asemenea comparații și etichete reprezintă un stigmat.

Unul dintre motivele pentru care persoanele singure sunt percepute într-un mod negativ e generat de absența sentimentului lor de fericire. Un studiu recent, realizat de cercetătorii americani, sugerează că fericirea primează în preferințele și obiectivele pe care oamenii le au în viață. Astfel, afirmația conform căreia viața de cuplu și căsătoria contribuie la creșterea nivelului de bunăstare și de fericire a persoanelor poate constitui un element declanșator în stigmatizarea celor singuri.

Un alt aspect care joacă un rol extrem de important în etichetarea celor care nu se află într-o relație sentimentală – și care a fost adus în discuție de către publicațiile emise de Association for Psychological Science – se referă la perspectiva culturală. Atunci când vorbim despre oameni și comportamentele și cognițiile lor, este important să luăm în calcul istoricul, trecutul acestora, pentru a putea înțelege comportamentele actuale. Să ne amintim de jumătatea secolului XX, când diferențele dintre statutul femeii și cel al bărbatului erau considerabile sau când o mamă singură, un copil născut într-un cuplu necăsătorit erau percepute ca situații extrem de rușinoase și jenante pentru societatea vremii respective.

Prin contrast cu acele vremuri, oamenii din ziua de azi divorțează mai des, iar viața sexuală nu se concretizează mereu într-o sarcină. Metodele de contracepție din ce în ce mai avansate și tehnologia care face posibilă apariția unei sarcini în lipsa actului sexual, toate acestea fac parte din viața și societatea noastră. Însă, toate au reprezentat un element de noutate la un moment dat, toate au trezit un sentiment de reticență și o caracterizare negativă.

Atunci, poate, efectele și percepțiile negative ale lipsei vieții de cuplu nu și-au terminat de parcurs drumul și nu și-au căpătat locul de sine stătător în societate, ba chiar mai mult, acum își croiesc calea.

Un alt aspect al existenței acestei categorii de „persoane singure” (sau „cei singuri”) reiese chiar din studiile de specilitate, care încep să fie tot mai numeroase. În domeniul psihologiei și în cel al sociologiei, s-au realizat cercetări în urma cărora s-a conturat o serie întreagă de trăsături, prin care cei singuri pot fi caracterizați. Aici ne referim la caracteristici ce amintesc de stilul de viață, importanța carierei sau modul de gândire. Faptul că cercetătorii au început să își îndrepte atenția spre acest segment al societății noastre ne determină să dobândim o anume perspectivă, chiar dacă intențiile acestora sunt în beneficiul științei și, mai mult decât atât, completează tabloul societății noastre, ajutându-ne să ne descoperim și să ne înțelegem mai bine.

În concluzie, putem observa o anumită preferință din partea societății față de viața de cuplu și o perspectivă negativă și reticentă față de opusul acesteia. Însă, luând în considerare schimbările ce se produc de la o generație la alta, este mai mult ca sigur că lipsa unui partener de viață pentru o perioadă mai îndelungată sau amânarea căsniciei își va face loc treptat în accepțiunea generală a societății.

Distribuie acum

Diana Lupu

Diana Lupu este absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napca și Masterandă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației Universitatea din București în cadrul programului de master Formarea Formatorilor. De asemenea este colaboratoare Social Media pentru publicația A List Magazine.

Mai multe articole de Diana Lupu

Explorează

Lasă un comentariu