Singurătatea în doi, un simplu final de poveste

Au trecut trei ani, zece ani, parcă nici nu mai ştiu câţi, de când suntem împreună. De-o viaţă! Fluturi – doar pe câmpii; emoţii intense — am şi uitat de ele, ne-am obişnuit prea mult împreună şi nici măcar nu mai suntem interesaţi unul de celălalt. Suntem ca nişte copii plictisiţi de jucăria lor. Da, ne-am plictisit, aşa cum facem cu orice lucru din viaţa noastră care nu ne mai stimulează.

Ne blazăm, ne răcim şi ne distanţăm unul de altul. Oare cum am ajuns aici? Din obişnuinţă şi din plictiseală. Ce e de făcut? Concepem niște planuri, pe care să le ducem la bun sfârşit împreună, sau ne orientăm în căutarea noului, spre alte zări de soare pline?

Calea cea mai sigură spre plictiseală este aceea de a renunţa la individualitatea ta, la lumea ta interioară, atunci când intri într-o relaţie de cuplu. Faceţi totul împreună, vă contopiţi într-o perfectă relaţie simbiotică.

Este important ca fiecare partener al cuplului să-şi păstreze o parte din viaţa sa doar pentru sine. Să aibă propriile activităţi, preocupări, interese, prieteni, deoarece lumile noastre nu ar trebui să se contopească, ci doar să se intersecteze, pentru a nu ne pierde individualitatea, frumuseţea unicităţii noastre. Astfel fiecare partener al cuplului va contribui la îmbogăţirea relației cu propriile experienţe, va da viaţă şi o dinamică vie relaţiei lor.


Pentru ce să-i mai spun ce simt, ce mă doare, oricum nu mă ascultă. Ba nu are timp, ba e prea obosit, ba problema pe care o am nici măcar nu e o problemă – eu exagerez sau nu sunt capabilă să gestionez situaţia. Uneori am impresia că nici nu mă vede, în schimb ştie să emită judecăţi, critici sau ce îmi place mie cel mai mult, acel „Ți-am spus eu!”

Distanţarea faţă de partener, retragerea apare atunci când simţim că nu suntem înţeleşi, când nevoile noastre de atenţie, afecţiune nu sunt înţelese şi, mai mult decât atât, ele nu contează; când nu există comunicare, ci doar conflicte şi critici, manipulare, şantaj emoţional; când nu mai suntem importanţi pentru partener. Într-o relaţie avem nevoie ca partenerul să ne valideze emoţiile, să fie atent la nevoile noastre, să simţim iubirea, respectul şi admiraţia lui, să fim conectaţi. Avem nevoie să ştim că putem să-i împărtăşim partenerului nostru nevoile, emoţiile şi experienţele noastre fără a ne fi teamă de reacţiile lui.

Aceste situaţii problematice necesită o rezolvare din timp. Acumularea frustrărilor, a resentimentelor va duce fie la ruptură, la despărţire, fie la singurătate în doi. Partenerii de cuplu vor ajunge să discute doar despre probleme administrative, gospodăreşti, pentru ca apoi fiecare să se retragă în propria-i lume, privitul la televizor, jocuri interminabile pe calculator, telefon sau tabletă. Inevitabilul se va produce – fiecare va căuta acel ceva, în altă parte.


Nefericirea se va instala cu graţie, simţindu-se acasă în mintea şi sufletul lor. Dar nefericirii nu îi place singurătatea şi, de aceea, îşi va aduce cu ea tovarăşii – depresia, anxietatea, atacurile de panică.

„Şi au trăit fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi” – fără o implicare constantă din partea fiecărui partener de cuplu, rămâne doar un simplu final de poveste. Nu înseamnă că, odată cuplul format, fericirea vine ca o garanţie. Prezenţa conştientă atât în propria viaţă, cât şi în viaţa cuplului este foarte importantă. Identificaţi-vă nevoile, emoţiile şi faceţi-vi-le cunoscute; să nu aveţi aşteptarea ca partenerul vostru să le ghicească. Validaţi-vi-le reciproc, fiţi curioşi unul față de celălalt, bucuraţi-vă de prezenţa persoanei de lângă voi, creşteţi împreună, sprijinţi-vă. Nu înmagazinaţi resentimente şi frustrări; găsiţi împreună soluţii la problemele care apar – nu le lăsaţi să se adune, de frica reacţiilor partenerului de cuplu, ci găsiţi-le rezolvare acum.

Cele mai multe cupluri ajung să deschidă uşa cabinetului când este târziu sau mult prea târziu. Munciţi pentru relaţia voastră şi bucuraţi-vă împreună de această muncă; este un efort, faceţi-l împreună cu dragoste, înţelegere, conectare – și veţi culege roadele muncii voastre.

Căci este mai uşor să previi decât să tratezi.

Distribuie acum

Carmen Elena Podar

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Mai multe articole de Carmen Elena Podar

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA