Singur acasă — când este copilul pregătit?

Pe lângă alte decizii dificile pe care părinții sunt nevoiți să le ia, momentul în care ar putea să își lase copilul singur acasă pentru o anumită perioadă de timp reprezintă o mare încercare, cu implicații multiple atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere al dezvoltării. Sunt puține legi care abordează această tematică, iar limitările sau îndrumările care decurg din ele sunt insuficiente… De aceea, în acest material le propunem părinților să reflecteze nu asupra interdicțiilor legii și a consecințelor asociate, ci asupra perspectivei și a gradului de pregătire a copilului.

Literatura de specialitate menționează clar că nu există o „metodă magică și rapidă” care să asigure o adaptare bună și sigură privind rămasul singur acasă, deoarece fiecare copil este diferit. Indiferent dacă părinții sau copilul se simt confortabil sau nu cu ideea ca acesta să rămână singur acasă, depinde adesea de cât de matur și de adaptabil este copilul. Recomandările de mai jos au scopul de a ajuta părinții în acestă alegere.

Deși nu există o vârstă legală unanim acceptată pentru a lăsa copiii singuri acasă, este sigur să spunem că bebelușii, copiii mici și școlarii mici (sub 10 ani) nu trebuie niciodată să rămână singuri acasă. Chiar dacă micuțul pare să doarmă liniștit atunci când persoana responsabilă de îngrijirea lui și-ar putea propune să meargă până la magazin, este oricând posibil să se trezească și să aibă un disconfort când descoperă că nu este nimeni în casă cu el. De asemenea, copilul nu are la aceste vârste abilitățile necesare pentru a se proteja în caz de urgență și poate chiar să încerce să părăsească proprietatea pentru a găsi persoana de îngrijire.

Următoarele informații trebuie avute în vedere, atunci când părinții evaluează gradul de pregătire a copilului pentru a fi lăsat singur acasă:


1. Bebelușii, copiii mici și școlarii mici (sub 10 ani) nu trebuie niciodată lăsați singuri acasă.
2. Copiii sub vârsta de 12 ani sunt rareori suficient de maturi pentru a face față în caz de urgență și nu ar trebui lăsați singuri acasă pentru o perioadă lungă de timp.
3. Copiii cu vârsta sub 16 ani nu trebuie lăsați singuri acasă peste noapte.
4. Părinții și îngrijitorii pot fi judecați pentru neglijență, dacă se consideră că au pus un copil în pericol, lăsându-l acasă singur.
5. Trebuie văzut cum percepe copilul faptul că rămâne singur: mulțumit că va avea responsabilitatea aceasta sau speriat și neîncrezător? Copilul nu trebuie lăsat niciodată singur acasă, dacă nu se simte confortabil cu acest lucru, indiferent de vârstă.
6. În cazul în care un copil are nevoi speciale, acestea trebuie luate în considerare atunci când este lăsat acasă singur sau cu un frate mai mare.
7. Când lăsați un copil mai mic cu un frate mai mare, gândiți-vă la ce s-ar putea întâmpla în situații accidentale — ar fi ambii în siguranță?
8. Copilul dvs. pare să fie suficient de responsabil și matur pentru vârsta lui? Pentru a contura un răspuns, sunt de ajutor următoarele întrebări:

• este responsabil vizavi de temele lui?
• are îndatoriri casnice de care se ocupă eficient?
• este capabil să respecte recomandările și regulile părinților?
• poate rămâne calm în situații neprevăzute?
• înțelege și respectă măsurile de siguranță?
• este precaut, analizează situațiile sau îi place să își asume riscuri?
• știe copilul câteva măsuri de prim ajutor?

9. Este copilul abilitat suficient pentru a-și pregăti ceva de mâncare și ați fi liniștit dacă ar folosi aragazul sau cuptorul cu microunde?
10. Deține informații corespunzătoare și le-ar putea pune în practică într-o situație de urgență (cum ar fi o întrerupere a energiei electrice sau o baie inundată)?
11. Ar ști ce să facă, ce să spună și ce să nu spună, dacă sună o persoană necunoscută lui, la telefon sau la ușa casei?
12. Ar ști cum să vă contacteze pe dvs. sau pe un alt membru al familiei, dacă ar fi nevoie?


Dacă vă decideți să vă lăsați copilul acasă, ar fi utile următoarele strategii:

1. Stabiliți câteva reguli de bază… E mai bine să vorbiți despre experiența aceasta și dificultățile care pot apărea și să stabiliți câteva reguli pentru situațiile de urgență, astfel încât atât dvs., cât și copilul să aveți cât mai puține îngrijorări.

2. Întrebați copilului ce părere are legat de această experiență… Vorbiți despre orice îl deranjează și căutați o soluție împreună. De exemplu, copilul ar putea fi mai liniștit când rămâne singur acasă, dacă un vecin îi poate fi resursă la nevoie.

3. Stabiliți ce activități va putea face în timpul în care sunteți plecat și dacă poate chema un prieten în vizită.

4. Stabiliți reguli foarte clare legate de răspunsul la ușă sau la telefon, dar și care sunt informațiile pe care le poate oferi persoanelor care sună. Explicați riscurile asociate în caz că precizează pe rețelele de socializare că este singur acasă.

5. Transmiteți clar ora la care vă întoarceți acasă și respectați această oră… Este de dorit ca măcar la primele experiențe de acest gen să nu apară variații de la planul stabilit inițial, în special întârzierile trebuie evitate.

6. Lăsați la îndemâna copilului numerele de telefon la care poate suna la nevoie (ale părinților, ale altor rude sau vecini care-i pot sări în ajutor), vorbiți despre situațiile de urgență (inundații, întreruperea curentului electric, cutremur) și stabiliți împreună ce trebuie să facă în aceste situații (inclusiv apelul la 112 și situațiile când este justificat).

7. Începeți cu durate mai scurte de timp, pe care să le creșteți progresiv. De exemplu, 20 de minute în care să rămână singur ar fi un interval potrivit pentru început.

8. Verificați periodic prin telefon ce face copilul și cum se simte și răspundeți la fiecare telefon pe care copilul vi-l dă… În acest fel, copilul dezvoltă o predictibilitate privind accesul la dvs. în caz de nevoie și își asigură un confort emoțional mai bun, precum și un sentiment de securitate.

9. Excludeți din zonele unde copilul poate avea acces obiectele și substanțele periculoase.

Distribuie acum

Oana Niculae

Oana Niculae este medic specialist în psihiatrie pediatrică și deține o experiență clinică bogată în munca cu copiii și adolescenții. Este unul dintre specialiștii Centrului de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii din cadrul Salvați Copiii România.

Mai multe articole de Oana Niculae

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA