Skip to content

Eterna provocare a ființei umane este gestionarea unei stări pe cât de plăcute pe atât de complexe – îndrăgostirea. Așa cum am descris într-un articol anterior – Simptomele îndrăgostirii (partea 1) – Helen Fisher este  unul dintre cercetătorii împătimiți ai îndrăgostirii și în urma unui studiu multicultural a identificat o parte esențială a elementelor care definesc această stare. Dincolo de faptul că îndrăgostirea pare să aibă același mecanism, indiferent de gen, vârstă sau orientare sexuală, există și o serie de trăiri și procese care subiectiv ne sunt cunoscute, dar pe care Helen Fisher reușește să le pună și în cuvinte în baza rezultatelor cercetării. Astfel, criteriilor de genul: semnificație specială, atenție concentrată, exaltare, gânduri obsesive, flacără emoțională, și energie debordantă se mai adaugă următoarele elemente numite metaforic simptome ale îndrăgostirii.

Fluctuații ale stării afective – trecerile frecvente de la euforie la disperare sunt manifestări obișnuite în viața persoanei îndrăgostite. Dacă persoana iubită manifestă comportamente de atenție – sună regulat, trimite e-mailu-uri și seara își surprinde partenera/partenerul cu o invitație la restaurant – atunci putem spune metaforic că pentru ființa îndrăgostită „a venit primăvara“ . Dar dacă, persoana dorită manifestă comportamente de indiferență – ajunge târziu acasă, sau la întâlnire; nu răspunde la sms-uri sau telefon; etc. – atunci îndrăgostitul(a) se pierde în „ceața disperării“. Astfel, 72 % dintre bărbații și 77% dintre femeile incluse în studiu nu au fost de acord cu enunțul – Comportamentul persoanei iubite nu-mi influențează echilibrul emoțional. În timp ce bărbații în procentaj de 68% și femeile în procentaj de 56 % au fost de acord cu următoarea propoziție – Starea mea emoțională depinde de ceea ce simte ea (el) pentru mine.

Dorința comuniunii emoționale – pornind de la o serie de scrieri literare despre îndrăgostire, Helen Fisher este de părere că elementul central în iubirea pasională este dorinţa. Studiul dovedeşte faptul că 86% dintre bărbați și 84% dintre femei au o nevoie majoră ca și persoana de care s-au îndrăgostit să simtă aceeași dorință de comuniune emoțională. Mai mult decât atât, pornind de la conceptele filosofice ale lui Robert Solomon, un enunț de genul te iubesc (la îndrăgostiți) nu este un mesaj cu funcție de constatare ci o nevoie de întărire, îndrăgostitul vrea să audă un răspuns de genul și eu te iubesc. Dorința de comuniune emoțională poate să fie atât de puternică încât, unii psihologi sunt de părere că, imaginea de sine a persoanei îndrăgostite se încețoșează. Este o starea asemănătoare cu ceea ce Freud numea – sub căldura îndrăgostirii există riscul ca granițele dintre ego și obiect să se șteargă.

Nevoia de certitudine –  dacă persoana îndrăgostită nu este sigură de reciprocitatea emoțională, are tendința de a reacționa extrem de vulnerabil față de orice semnal ambivalent sau neutru care vine din partea persoanei dorite. Aproape 80% dintre bărbații și femeile participanți la studiul lui Helen Fisher au declarat că atunci când sunt atras(ă) emoțional de cineva, îi analizez fiecare mișcare și încerc să găsesc orice semn care ar exprima ceea ce simte față de mine. De asemenea 62% dintre bărbați și 51% dintre femei au menționat că adesea caut mesaje ascunse și cu subînțeles în gesturile și cuvintele persoanei de care m-am îndrăgostit.

Schimbarea priorităților – mulți oameni când sunt îndrăgostiți își schimbă ținuta, comportamentele, obiceiurile, și uneori sistemul de valori pentru a fi pe placul persoanei dorite. Brusc devine pasionat(ă) de sport, de numismatică, de muzica lui Mozart, alege să se mute într-un al oraș, sau își caută un nou loc de muncă – persoana îndrăgostită este deschisă la o mare paletă de schimbări pentru a corespunde ființei iubite. Deseori cuplurile îndrăgostite declară că la început Îmi plăcea tot ceea ce-i plăcea și ei (lui). Aproape 80% dintre bărbații studiului lui Fisher și 70% dintre femei au fost de acord cu itemul următor: Fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi gestiona timpul în așa măsură încât să ne întâlnim. Persoana îndrăgostită este capabilă de o adaptare incredibilă la persoana celuilalt.

Dependența emoțională – îndrăgostiții sunt predispuși la a dezvolta o formă de dependență față de persoana iubită. Deoarece dependența emoțională capătă proporții extreme, frica de separare devine greu de tolerat atunci când cei doi sunt separați. Pentru a concluziona această caracteristică a îndrăgostirii, Helen Fisher spune „Îndrăgostiții sunt ca niște păpuși dependente emoțional, când vine vorba de relația lor.“

℗PUBLICITATE



Compasiunea – din orice perspectivă, persoana îndrăgostită simte o mare compasiune față de ființa dorită. Din studiul efectuat, reiese că 64% dintre bărbați și 76% dintre femei sunt de acord cu următorul enunț: Sunt fericit(ă) dacă și ea/el este fericit(ă), sunt trist(ă) dacă și celălalt este trist.

Obstacolele intensifică pasiunea – dificultățile deseori intensifică și mai mult focul pasiunii. Acest fenomen deosebit este numit frustrare – atracție sau efectul Romeo și Julieta. Obstacolele sociale sau fizice nu fac altceva decât să întărească relația dintre cei doi îndrăgostiți. Faptele reale își pierd din semnificație și atenția îndrăgostiților este sedusă de calitățile persoanei iubite. Un procent de 65% dintre bărbați și 73% dintre femei au fost de acord cu următorul item: Îl (o) voi iubi mereu, chiar dacă nu va fi să fim împreună. În timp ce la  enunțul: Dacă relația se lezează puțin, străduința mea pentru fapte bune este și mai mare – 75% dintre bărbați și 77% dintre femei au răspuns pozitiv. Din spusele autoarei (Helen Fisher), rezultă că unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale studiului este legat de rolul dificultăților în procesul de iubire. Respondenții de orientare homosexuală – atât bărbați cât și femei – au raportat furtuni emoționale mai frecvente și mai intense în comparație cu respondenții de orientare heterosexuală. Se pare că starea de îndrăgostire între persoanele de același sex conține mai multe momente bogate în insomnii, pierderea apetitului alimentar și dorința de comuniune emoțională. Probabil că o posibilă cauză este reprezentată de barierele culturale pe care le au de înfruntat aceste persoane.

SperanțaÎncurajează-mă! Doar un zâmbet și curajul meu va crește – este versul care definește foarte bine conținutul psihologic al speranței ca simptom pentru îndrăgostire. Starea de optimism este o altă caracteristică a îndrăgostiților.

Relația sexuală – Freud la fel ca mulți alți oameni de știință a fost de părere că dorința sexuală este elementul central când vorbim despre dragoste. Ideea aceasta nu este cu adevărat nouă și nici surprinzătoare. Cei familiarizați cu Kama-sutra știu faptul că termenul englezesc love (iubire) este numit în sanscrită lubh și înseamnă dorință. Cu siguranță există un motiv bine întemeiat pentru care starea de iubire este condimentată de dorința sexuală. Dacă acceptăm teoria conform căreia îndrăgostirea este un element de bază pentru perpetuarea speciei umane – atunci pasiunea trebuie să fie puternic corelată cu dorința sexuală. 73% dintre bărbați și 65% dintre femei au declarat că atunci când sunt îndrăgostiți au fantasme sexuale cu persoana dorită.

Exclusivitatea sexuală – persoana îndrăgostită are nevoie de exclusivitate sexuală, refuză ca relația sacră să fie murdărită. Dacă contactul sexual se produce între două persoane care se află doar în relație de prietenie, exclusivitatea sexuală nu este atât de importantă ca și atunci când vorbim de dragoste. Dar dacă vorbim despre ce-și doresc îndrăgostiții atunci fidelitatea sexuală este mai mult decât importantă. 80% dintre bărbați și 88% dintre femei au declarat că dacă omul este îndrăgostit, este importantă să existe fidelitate sexuală.

Stare trecătoare – pe cât de neașteptată poate să apară îndrăgostirea în viața unui om, tot atât de neașteptat poate să și dispară. Cât ține vraja îndrăgostirii? Probabil că nimeni nu cunoaște un răspuns general valabil. O echipă de neurologi, de curând, a ajuns la concluzia că îndrăgostirea durează între 12 și 18 luni. În timp ce Helen Fisher este de părere că îndrăgostirea de cele mai mult ori durează minim 16 luni. Dar realitatea poate infirma aceste ipoteze, și mulți dintre noi am trăit faptul că după câteva zile sau săptămâni vraja a dispărut. Și așa cum arată și studiul lui Fisher dacă relația întâmpină blocaje sau rezistențe atunci îndrăgostirea poate dura chiar și mai mulți ani. Greutățile intensifică seva iubirii.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0