Și dacă tot ce îmi doresc este o viață mediocră?

Dacă tot ce îmi doresc este o viață mică, simplă, lentă? Dacă sunt fericită în spațiul „dintre” lucruri? Acolo unde sălășluiește pacea. Și dacă sunt mediocră și aleg să trăiesc în pace cu această idee?

Lumea este un loc foarte zgomotos. O mulțime de voci zgomotoase și poruncitoare care îmi predică să mă grăbesc, să construiesc, să îmbunătățesc, să tind spre mai mult, să câștig, să obțin, să achiziționez, să completez și să iau cât mai mult. Pentru mai bine, mai mare. Sacrifică timpul pentru productivitate. Tinde spre excelență. Devino cineva sau du-te acasă. Fă în așa fel încât să ai un impac în lume. Fă-ți viața să conteze.

Și dacă nu sunt făcută pentru asta? Dacă toată această alergătură pentru excelență mă lasă tristă, epuizată și lipsită de vlagă? Stoarsă de bucurie. Nu sunt eu, oare, suficientă?

Dacă, atunci când o să cresc nu o să fac nimic extraordinar – în afară de a fi mamă și soră și soție? Dar oamenii care sunt în cercul meu primar de oameni apropiați știu că sunt iubiți și că eu i-aș alege din nou, dacă ar trebui să fac asta. Poate fi suficient?


Și dacă nu construiesc un orfelinat în Africa, dar trimit câte o plasă de alimente oamenilor ici și colo și susțin câțiva copii prin intermediul unor burse? Și dacă îi ofer lumii doar aceste daruri mici pe care le am și las asta să fie suficient?

Și dacă nu scriu nicio carte de bucate sau nu construiesc nicio afacere cu profit în șase zerouri sau nu vorbesc în fața a mii de oameni? Dar scriu pentru că am ceva de spus și investesc într-o comunitate mică de femei la care țin și pe care le încurajez să se iubească și să aibă mai mare grijă de ele însele? Mai mare nu este întotdeauna mai bine și persoana contează. Este suficientă.

Și dacă îmi accept acest corp mediocru al meu care nu este nici mare nici mic? Doar între. Și dacă îmbrățișez faptul că nu am nicio dorință de a lucra pentru un abdomen de piatră sau pentru 18% grăsime corporală? Și dacă fac pace cu asta și decid că atunci când voi fi pe patul de moarte nu voi regreta niciodată că am fost eu însămi? Ia-mă așa cum sunt sau lasă-mă.


Și dacă sunt o gospodină mediocră care șterge rar praful și în mare doar menține ordinea și face mâncarea adevărată, dar care uneori cumpără pizza și e îngrozită, uneori de mizeria de nedescris care este în anumite zone ale casei sale? Căreia îi place să plănuiască meniuri și să facă bugete, dar care apoi își încalcă propriile reguli și se opune rigidității. Căreia nu-i pasă de decorațiuni și lucruri extravagante, a cărei casa este umilă, dar securizantă.

Și dacă nu sunt croită pentru ritmul frenetic al acestei societăți și nici măcar nu pot începe să țin pasul? Și îi văd pe mulți alții cu atât de multă energie ce pare nesfârșită, dar știu că am nevoie de multă singurătate și de calm, de odihnă în abundență și de nenumărate momente neplanificate pentru a fi sănătoasă. Sănătoasă la corp, la spirit, la suflet. Sunt eu suficientă?

Și dacă sunt prea religioasă pentru unii și nu suficient de spirituală pentru alții? Non-evanghelistă. Nu sufiecient de îndrăzneață. Și totuși dispusă să împărtășesc, în moduri pașnice, în relații autentice, credința mea profund înrădăcinată. Precum și îndoielile și nesiguranțele mele. Asta va trebui să fie suficient.

Și dacă sunt căsătorită de 21 de ani și îmi iubesc soțul mai mult acum decât ieri, însă nu am avut niciodată o iubire ca în povești și am încălcat toate regulile „experților” maritali cu privire la câte activități să facem împreună sau la câte lucruri ar trebui să avem în comun. Pentru că nu avem. Și ne place să ne petrecem timpul împreună, dar și separat. Este căsnicia noastră suficient de bună?

Și dacă sunt o mamă căreia îi plac copiii ei, dar are nevoie de timp pentru sine și, uneori, vrea doar să fie pe primul loc și căreia nu îi place să se joace, dar își îmbrățișează copiii și le vorbește și îi susține în pasiunile lor? O mamă mediocră care nu poate niciodată să se ridice la propriile ei așteptări cu privire la ce înseamnă să fie suficient de bună, ce să mai zic de așteptările voastre?

Și dacă îmi îmbrățișez limitele și încetez să mai alerg împotriva lor? Și dacă fac pace cu cine sunt și cu ce am nevoie și îți respect dreptul de a face același lucru. Să accept că tot ceea ce îmi doresc este o viață mică, simplă, lentă. O viață mediocră. O viață superbă, liniștită, blândă.

Cred că este suficient.

Adaptare după Krista O’Reilly Davi-Digui

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA