Șefele care se comportă „mai rău ca bărbații”. Un lider adevărat are curajul de a fi vulnerabil

Am fost invitat de curând să susțin un discurs despre leadership, vulnerabilitate, feminism și curajul de a trăi din plin. În ziua de dinaintea discursului, purtasem un dialog cu o persoană dragă. Întâmplător, ajungem să vorbim printre altele și despre discursul mai sus amintit. Îi spun că sunt ușor „activat” din cauza acestei prezentări, moment în care mă întreabă, mai în glumă, mai în serios: „Păi la câte prezentări ai susținut până acum, de ce te mai «activezi»?”

De subliniat că persoana în cauză nu activează în domeniul psihologiei și, în mod cert, nu știe că, atunci când faci ceva din pasiune, este aproape imposibil să nu reacționeze fiecare celulă a corpului tău și să nu-ți ofere un val și mai mare de energie — care poate fi etichetată ca fiind curiozitate, entuziasm, anxietate, nerăbdare etc. În plus, indiferent că vorbești în fața unui grup de cunoscuți sau al unuia de străini, atunci când îți expui ideile, părerile, experiențele, este imposibil să nu te întâlnești cu vulnerabilitate — stare despre care știm că nu este mereu una confortabilă.

Iar la sfârșitul dialogului, interlocutoarea mai adresează, curioasă, și ultima întrebare:
Și totuși cine te va asculta?

Iar răspunsul meu:
Un auditoriu compus exclusiv din doamne, femei puternice și îndrăznețe.


După care discuția se încheie cam așa:
Păi, mult succes, curajosule, și nu uita că mâine este marți, treisprezece.

Din fericire, cred că cele trei ceasuri rele de marți trecuseră până la momentul discursului meu și nici cifra treisprezece nu a avut un impact negativ asupra evenimentului — din contră, când le-am povestit participantelor dialogul de mai sus, au început să râdă și întreaga atmosferă s-a detensionat vizibil.

În mod evident, în mințile multora dintre noi, a fi lider înseamnă a avea mereu cele mai bune idei, a lua cele mai apreciate decizii și a simți orice, dar nu frică, anxietate sau neîncredere; deoarece societatea, încetul cu încetul, a început să le atribuie liderilor statutul de „oameni perfecți” și se așteaptă de la aceștia să se comporte ca atare. Însă, adevărul este că avem extrem de rar șansa de a vedea lideri autentici și curajoși. Leadership-ul nu are nimic de-a face cu perfecțiunea. Rolul de lider înseamnă să îți asumi tot disconfortul pe care-l presupune actul de a conduce — într-un cuvânt, presupune să îți permiți să fii uman și vulnerabil.

Vulnerabilitatea este un cuvânt pe care, multă vreme, noi, oamenii, l-am interpretat greșit, motiv pentru care mințile noastre au tendința de a-i aloca o conotație negativă. Dar în termeni psihologici, vulnerabilitatea nu are nimic de-a face cu slăbiciunea. Vulnerabilitatea este despre risc, incertitudine și expunere emoțională. Trăsături care, din punctul meu de vedere, descriu foarte bine atât fișa postului unui lider adevărat, cât și a unui partener implicat sau a unui părinte conștient. Vulnerabilitatea este locul în care prind viață atât emoțiile cu valență negativă, cât și cele cu valență pozitivă. Sau, cum ar spune dr. Brené Brown — autoarea cărții de mare succes Curajul de a fi vulnerabil — nu poți alege să simți bucuria și parfumul dulce al succesului, dacă nu-ți dezvolți reziliența față de frică, eșec sau rușine. Deoarece vulnerabilitatea nu înseamnă să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci.


Cu siguranță, majoritatea celor care citesc acest text și care au integrat leadership-ul în viața lor recunosc sensul și valoarea ideilor de mai sus. Deoarece, la modul cel mai serios, leadership-ul înseamnă să fii vulnerabil; să știi să faci față incertitudinii; să accepți schimbările; să ai o viziune și să-ți permiți să greșești. Din păcate, cei mai mulți lideri pe care-i cunoaștem, pe care-i vedem la TV sau despre care citim în presă evită să fie vulnerabili și fac asta cu precădere atunci când își pun armurile de protecție și se comportă ca și cum ar fi de tinichea.

Probabil, v-ați întrebat deja unde apare feminismul în toată această pledoarie pentru acceptarea vulnerabilității? Ei bine, feminismul are mai multe definiții și principii, dar ideea pe care eu o consider cea mai complexă sună în felul următor: fiecare persoană este în mod intrinsec valoroasă și demnă de iubire, la fel ca oricare alta. Iar în leadership-ul zilelor noastre, această viziunea este esențială — cu atât mai mult când vorbim despre femei în funcții de conducere. Din punctul meu de vedere, există diferențe majore între felul în care gestionează o situație de criză la muncă o femeie și cum o face un bărbat. Și cu toate acestea, multe femei, pentru a se integra în structurile de conducere, aleg modelele masculine de leadership

Și de ce? Deoarece există prea puține modele autentice de urmat. Sunt prea puține femei în funcții de conducere care și-au păstrat umanitatea și nu și-au pus armura perfecțiunii. Iar ideile feminismului modern pot fi salvarea leadership-ului în general și a celui feminin în special.

Nu pot spune despre mine că aș fi vreun feminist convins, mai degrabă sunt genul de om de știință care alege în mod intenționat să țină pasul cu evoluția și să accepte că noi toți avem o inimă și o minte. Că, pentru a reduce rata problemelor de sănătate mintală, suntem nevoiți să reumanizăm modul în care ne trăim viața, în care ne educăm copiii și ne conducem echipele profesionale.

Este extrem de tentant să fii perfect și invulnerabil, însă astfel de experiențe nu-i sunt specifice omului și cu atât mai puțin liderului. Fiecare lider are nevoie să se arate și să se lase văzut de către ceilalți, adică să riște și să-și exprime umanitatea, fără a avea niciun control real asupra rezultatelor sau a consecințelor. Și de aici rezidă curajul de a trăi din plin, din valorile pe care le cultivăm prin acțiunile noastre zi de zi, din recunoașterea și acceptarea vulnerabilității, din încrederea în relații și toleranța crescută la eșec. Pentru că, dacă vrei să fii un lider adevărat, sigur vei greși și sigur va fi extrem de inconfortabil, dar este important să-ți reamintești cuvintele lui Winston Churchill: „Succesul nu este final, eșecul nu este fatal; curajul de a continua este cel care contează.”

Articol publicat pe platforma Republica

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA