Secretul din spatele conectării părinte-copil

Cred în puterea relaţiilor interumane şi cunosc efectul vindecător pe care-l pot avea, dacă le cunoaştem principiile de funcţionare. O relaţie implică automat şi o formă de conectare, care ne vine mai uşor atunci când celălalt are un comportament cu care rezonăm, însă această deschidere este mai dificilă atunci când copilul este reactiv sau face alegeri nepotrivite – din perspectiva minţii noastre.

Cheia conectării interumane, indiferent de comportamentul celuilalt, este validarea – cu alte cuvinte atunci când copiilor le este greu, au nevoie din partea părinţilor, ca aceştia, să le transmită verbal şi non-verbal „te aud”, „te văd“, „te înţeleg” – chiar dacă părintelui îi place sau displace comportamentul care rezultă din emoţiile copilului.  Ideea de bază fiind intenţia de a-l ajuta pe copil să simtă că îi suntem alături chiar şi în mijlocul furtunilor emoţionale. Mă refer la acele momente în care cel mic are nevoie să ne „acordăm” la experienţele sale subiective şi să ne exprimăm curiozitatea autentică faţă de ce se întâmplă în universul său interior. Când copiii primesc acest dar din partea părinţilor ei „se simt simţiţi”, ne spune expertul în parenting dr. Dan Siegel, fiindu-le astfel satisfăcută una dintre nevoile de bază – aceea de conectare la cei dragi, la bine şi la greu. Această atitudine parentală îl ajută pe copil să-şi liniştească sistemul nervos, să recurgă la decizii mai bune şi să înţeleagă în cele din urmă şi perspectiva părintelui.

La modul cel mai practic, validarea înseamnă şi capacitatea de a rezista tentaţiei de a nega, minimiza sau ignora experienţa personală prin care trece copilul.


Când îi validăm emoţiile, evităm capcana „marelui deştept” care ar putea uşor să spună lucruri de genul: „Chiar nu înţeleg de ce faci atâta caz că nu a mai ajuns Alex la noi. Că doar ieri te-ai vazut cu Mihai”; evităm şi enunţurile de genul „Ştiu că Maria ţi-a stricat desenul, dar sincer ăsta-i motiv de supărare? Că doar poţi face altul.” Sau stopăm mesajele precum „Nu-ţi mai face atâtea griji şi probleme”. Dacă este să ne punem în papucii copilului, merită să vedem cum ne simţim noi atunci când suntem trişti şi vine „inteligentul inteligenţilor” cu replica: „Ce-i aşa mare scofală, eşti doar obosit/ă” şi acesta aşteptă de la noi să ne mai şi păstrăm calmul. Atunci când le spunem copiilor ce ar trebui să simtă sau să nu simtă – noi le invalidăm experienţa personală.  Astfel, de cele mai multe ori, mesajul care ajunge la copil este „Nu accept ceea ce simţi tu. Nu sunt curios/curioasă de ce se întâmplă cu tine” – iar aceasta este calea sigură de a-l face pe copil să se simtă invizibil, fără sens şi deconectat de la cei care trebuie să-i asigure apartenenţa.

Pentru un copil puţine lucruri concurează cu momentele în care mama sau tata îi comunică


În mod cert, nu acesta este mesajul care vrem să ajungă la copil şi nu acesta este felul în care vrem să se simtă în relaţia cu noi – intenţia celor mai mulţi părinţi fiind aceea de a-l ajuta pe copil să simtă că mereu îi suntem alături, că vrem să-l vedem aşa cum este în esenţa sa, indiferent de emoţiile pe care le trăieşte. Astfel un mesaj bogat în validare este: „Voiai tare mult să ajungă Alex la noi, nu-i aşa? Este atât de supărător faptul că nu va mai ajunge.” Secretul este ca înainte de a-l redirecţiona spre un mesaj mai optimist, să facilităm conectarea care automat implică validarea.  Pentru un copil puţine lucruri concurează cu momentele în care mama sau tata îi comunică: „Îţi văd durerea” – acest gen de compasiune dezarmează comportamentele negative, relaxează rigiditatea cognitivă şi îmblânzeşte haosul emoţional.  Astfel chiar dacă o emoţie pare extrem de ridicolă pentru un adult este important să ne reamintim cât de reală poate fi aceasta pentru copil.

Distrivuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA