Skip to content

Adesea energia familiei este focusată exclusiv pe pregătirea uniformei şi a ghiozdanului, stabilirea orarului cu privire la cine duce şi aduce copilul de la şcoală şi minunatul buchet de flori pentru doamna învăţătoare. Însă anul şcolar nu durează o singură zi, iar copiii noştri au o nevoie reală de a-i sprijini să depăşească stresul şi anxietatea.

Un prim pas important, atunci când vine vorba despre pregătirea copilului pentru şcoală, este ca noi, adulţii, să îndrăznim a ne forma o nouă viziune asupra procesului educaţional şi să alegem conştient să învăţăm mai multe despre relaţionare şi conectare. Adesea energia familiei este focusată exclusiv pe desprăfuirea ghiozdanului, pregătirea uniformei, stabilirea orarului cu privire la cine duce şi aduce copilul de la şcoală şi minunatul buchet de flori care nu poate să lipsească de la festivitatea de deschidere a anului şcolar. Mânaţi de toată această minunată nebunie adesea uităm că anul şcolar nu durează doar o zi! Iar pentru a-i face faţă cu succes, copilul are nevoie de ajutorul nostru constant, pentru a-l asculta şi susţine să alungăm împreună norii gri ai stresului şi anxietăţii.

Nu ştiu cum era pentru voi, însă pentru mine şcoala a fost mereu o sursă de stres şi nenumărate îngrijorări despre cât de greu îmi va fi să mă descurc; despre cum va fi reîntâlnirea cu clasa; cum mă voi putea trezi în fiecare dimineaţă la 06:45 şi despre cât de mic mă simţeam în raport cu „mastodontul“ numit învăţătură. Iar ceea ce-mi lipsea cu adevărat era cineva care să-mi reamintească că nu sunt o frunză în bătaia vântului – că şi eu am o serie de resurse pe care le pot scoate la suprafaţă şi care mă pot ajuta să fac faţă provocărilor. Desigur, apare şi întrebarea – De ce nu-şi aminteşte copilul, singur, aceste lucruri? De ce are nevoie să-i spunem noi? Pe atunci habar nu aveam ce se întâmpla cu toate lucrurile pe care le ştiam despre mine şi despre faptul că în trecut am mai făcut faţă cu bine provocărilor şcolare. Acum ştiu că în momentele în care amigdala (sistemul de alarmă din creier) se activează la sesizarea unui pericol real sau imaginar, partea raţională a creierulul – cortexul prefrontal care oricum este subdezvolat în copilărie şi adolescenţă – care este responsabilă şi de legătura dintre trecut-prezent-viitor şi activarea resurselor pentru rezolvarea de probleme, este încetinită şi nu mai funcţionează la parametrii optimi. Mai exact, emoţiile intense, precum frica sau furia, pot efectiv bloca gândirea copilului.

da, emoţiile tale au sens pentru mine

Astfel, pentru a reconecta latura emoţională a creierului cu partea pragmatică, copilul are nevoie de suportul părintelui – care prin validare emoţională („da, emoţiile tale au sens pentru mine“) şi redirecţionarea atenţiei („am încredere că tu poţi face faţă“) poate facilita acest proces numit integrare. Este foarte posibil ca integrarea să nu se producă după o singură încercare, la unii copii creierul produce o cantitate crescută de cortizol (hormonul stresului), iar aceştia necesită mai multe momente de conectare empatică din partea părintelui – facilitând astfel creşterea de oxitocină (hormonul încrederii) şi echilibrând cocktailul de substanţe din creier, care va genera şi o îmblânzire a amigdalei (petec de materie cenuşie de la nivelul creierului, care pe cât este de mic, pe atât este de puternic). Partea şi mai bună este că această conectare poate linişti şi sistemul nervos al adultului – care adesea nici nu conştientizează starea de anxietate pe care o trăieşte.

℗PUBLICITATE



Exemple foarte bune de conectare sunt „minutele magice“ de seara şi dimineaţa, atunci când părintele îl ajută pe copil să-şi scaneze universul interior pentru a reflecta starea pe care o are. Îi putem spune copilului: „Am să te rog să respirăm de 3-4 ori abdominal (aerul intră în corp, ajunge până în abdomen şi mai apoi uşor este expirat pe gură), după care vom lua lupa magică pentru a observa cu atenţie cum se simt corpurile noastre. Să vedem ce ne spune capul, pieptul, abdomenul etc. După care ne vom concentra puţin asupra părţilor interioare care suferă, care sunt agitate şi speriate – trimiţând către acestea o armată compusă din bunătate şi iubire. Simţind astfel cum devenim mai puternici şi mai încrezători în puterile noastre.“

Dar, foarte uşor putem face referire şi la ingenioasele personaje colorate din filmul Întors pe Dos – întrebându-l pe copil: „Care dintre cele cinci emoţii de bază este de serviciu acum? Cum am putea face să aducem şi Bucuria la bordul de control al stărilor noastre emoţionale?“ Iar imaginaţia părintelui poate să intre în funcţiune şi să brodeze cât mai mult pe marginea acestor idei. Ideal este să facem din aceste minute magice o rutină zilnică dătătoare de siguranţă, încredere şi conectare.

Este adevărat că o astfel de conectare între părinte şi copil necesită timp, atenţie şi o serie de comportamente intenţionate din partea adultului – însă, astfel putem economisi timp pe termen lung şi putem transforma momentele de seară şi dimineaţă din episoade de corvoadă în adevărate surse de creştere a ceea ce numim inteligenţă emoţională.

Iar pentru noi, adulţii, atunci când simţim că de dimineaţă ne fuge pământul de sub picioare este de real folos dacă preţ de 3 minute: spunem stop, respirăm adânc de câteva ori, ne uităm cu atenţie la ce simţim şi mai apoi ne (re)amintim că ne iubim copilul mai mult decât orice în această lume.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1