Skip to content

Sărbători fericite!“ sunt, probabil, cele mai rostite două cuvinte pe întreg parcursul lunii decembrie. De la mic la mare, de la muncă la petreceri și de la întâlnirile întâmplătoare pe stradă și până la cele cu vecinii în lift, toată lumea ne urează fericire pentru cele câteva zile pe care cei mai mulți dintre noi ajung să le petreacă în familie.

În tumultul de sarcini și responsabilități, cred că sunt relativ puțini cei care se opresc, chiar și preț de câteva clipe, să se întrebe dacă chiar sunt autentice aceste urări sau le verbalizăm la modul automat. Indiferent de motiv sau de cum s-a ajuns la această urare, cred că intențiile aflate la bază sunt mai mult decât bine-venite. Câți dintre noi ar putea spune că sărbătorile în familie sunt ca în filme – bogate în cadouri, cu luminițe în brad și în priviri și cu râsete interminabile? Câți dintre noi reușesc 24/24, timp de trei sau patru zile, să petreacă timp cu părinții, socrii, frații, nepoții sau alte rude prin alianță, fără să le sară muștarul nici măcar pentru un minut, fără să reacționeze necontrolat sau fără să intre într-o minunată regresie (termen utilizat de psihologi pentru a descrie acele momente în care ne simțim și ne purtăm ca în copilărie)?

Majoritatea familiilor pe care le cunosc sunt formate din membri care se bucură nespus de ocazia reîntâlnirii și a reconectării, dar la fel de bine pot ajunge să resimtă, într-un timp foarte scurt, multă anxietate, presiune, neliniște sau furie – iar în astfel de situații, urarea de „Sărbători fericite!“ reprezintă un reminder foarte bun în ceea ce privește purtarea noastră. Zilele de Crăciun sau cele din preajma Anului Nou nu sunt și nici nu trebuie transformate într-o nouă ocazie pentru lupte de gherilă, discuții interminabile despre traumele copilăriei sau reproșuri răutăcioase. Da, uneori este greu să funcționăm optim în relații, iar în cele de familie pare să fie și mai dificil. Dar inteligența și bunăvoința ne pot salva.

Atunci când ne întâlnim cu disconfortul emoțional (care de sărbători nu ne ocolește), este extrem de tentant să ne descărcăm pe cei din jur; iar dacă aceștia sunt oameni care țin la noi, părem și mai necontrolați, fiindcă nu ne mai gândim profund la consecințe sau urmări. Însă oamenii cu inteligență relațională știu că nu-și pot permite orice purtare doar din cauză că le este greu; ei aleg în mod conștient să nu răspundă cu răutate la durere, să-și păstreze umanitatea chiar și atunci când pentru alți pare imposibil și să contribuie, în măsura în care pot, la fericirea celor din jur.

℗PUBLICITATE



Personal, nu pot petrece mai mult de trei-patru zile alături de mama, fără să simt că alunec în adolescență sau școlaritatea mică – perioadă în care reacționam într-un mod de care nu sunt deloc mândru (mă îmbufnam, mă retrăgeam în mine, nu vorbeam sau făceam pe supăratul). Desigur că am putea vorbi la nesfârșit despre motive sau semnificații, dar nu despre asta e vorba acum. În prezent, sunt un adult care are nevoie ca, în momentele de dificultate relațională, să rămână adult – asta nu înseamnă că nu simt toată paleta de emoții sau că sunt calm. Dar pot alege să nu mă mai port ca „atunci și acolo”, ci – având în minte starea mea de bine, a mamei și a relației care ne leagă – să respir adânc și apoi să-mi permit manifestările unui adult. Să observ cu atenție ce se întâmplă între noi și înlăuntrul nostru, să nu resping încărcătura emoțională, dar nici să nu mă las purtat de spirala mentală înspre cotloanele trecutului.

Reacția normală în situații dificile este aceea de conectare la ceilalți, doar că rănile interioare ne pot îngreuna apropierea de aceia care le-au provocat și adesea ajung să ne îndemne la deconectare. Cel puțin, asta se întâmpla cel mai adesea în cazul meu. Dar trecutul nu ne condamnă la un prezent nefericit, dacă ne permitem să dăm dovadă de curaj, compasiune și conectare. De curaj este nevoie pentru a schimba automatismele trecutului; de compasiune, pentru a ne permite să primim și să dăruim fericire; iar apoi de conectare, pentru a nu uita de ce ne-am adunat de sărbători.

Sigur, poate veți spune că în teorie totul este simplu, dar că nu putem face schimbări reale fără să-i oferim minții perspective noi și câteva motive. Așa cum nu putem avea sărbători fericite, dacă nu suntem conștienți de cum funcționează relațiile și dacă nu îndrăznim să ne purtăm într-un mod diferit. Iar piesa de rezistență a sezonului de iarnă 2017-2018 este reprezentată de… bunăvoința de-a răspunde pozitiv, chiar și atunci când cei din jurul nostru nu sunt perfecți. Cea mai serioasă dovadă de maturitate psihologică (și opusul pierderii în trecut sau al evitării regresiei) este să le arătăm celor din jur că îi putem înțelege ca niște adulți ce suntem, că putem vorbi civilizat chiar și atunci când ne este greu și că, în loc de respingere, alegem îmbrățișările.

Sărbători imperfecte, dar fericite, să avem cu toții!

Articol publicat pe platforma Republica.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0