Sănătatea psihică este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Ce putem învăța din drama cântăreței Sinead O’Connor?

Zilele acestea, spațiul online este încărcat cu diferite postări și păreri subiective despre expunerea video făcută pe o rețea de socializare de către cântăreața Sinead O’Connor — cunoscută mai cu seamă din anii ’90, odată cu lansarea hitului de mare succes Nothing Compares 2 U. Probabil că mulți dintre adulții zilelor noastre, încă, își amintesc privirea pătrunzătoare a cântăreței din clipul în care ochii, mari și albaștri, îi erau evidențiați de tunsoarea scurtă și atipică pentru acele vremuri.

#OneOfMillions

Posted by Sinead O’Connor on 3 August 2017


Săptămâna trecută, cântăreața de origine irlandeză, acum în vârstă de 50 de ani, posta pe Facebook un mesaj alarmant cu privire la suferința cu care se confruntă și la lipsa de suport din partea celor dragi. Mesajul video, cu o durată de 12 minute, a stârnit nenumărate reacții atât în presa internațională, cât și în spațiul cibernetic românesc. În prezent, la mai bine de o săptămână de la apariția mesajului, acesta are peste 2.170.000 de vizualizări și nenumărate comentarii de la fani, prieteni și utilizatori ai comunității virtuale.

Pentru a face diferența între părerile personale și cele avizate, am invitat mai mulți experți în sănătate mintală, din țara noastră, să ne sprijine în a găsi câteva explicații psihologice pentru a înțelege drama cântăreței, care în ultima vreme a locuit într-un motel din New Jersey.

Suferința pierderilor și strigătele surde de ajutor

„Deși vocile (experte sau nu) au emis diferite opinii despre această postare, gestul cântăreței este practic un strigăt de ajutor și un semnal de alarmă privind suferința la nivel emoțional.”, spune Roxana Nicolau, psiholog clinician și psihoterapeut specializat în terapia schemelor. Și dacă îndrăznim să descoperim și câteva pasaje din povestea de viață a artistei am putea chiar înțelege cum e posibil ca un adult în floarea vârstei să ajungă într-un asemenea punct de criză psihologică. Pe când avea 19 ani își pierde mama, urmează apoi o poveste relațională cu patru divorțuri de bărbați și mai multe relații cu femei. Este mamă a patru copii cu tați diferiți, iar în 2015 devine bunică pentru prima dată. Odată cu pierderea custodiei pentru adolescentul de 13 ani, cântăreața declară că nu-și mai găsește starea de bine și exprimă o serie de amenințări verbale cu privire la posibile tentative de suicid.


Dar de ce pe rețelele de socializare aleg oamenii aflați în criză să-și exprime durerea? Răspunsul vine de la Raluca Anton, specialist în sănătate mintală și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie: „Studii științifice recente afirmă faptul că platformele de social media sunt frecvent utilizate de persoanele diagnosticate cu diverse tulburări mentale cu scopul de a exprima gânduri care țin de un comportament suicidar. Imaginile pe care le-am văzut par a fi un strigăt de ajutor, o dorință de a fi văzută, iar mediile de socializare ne oferă iluzia apartenenței la o comunitate, un grup, o mișcare. Astfel, postarea are următoarele mesaje cheie: «Am nevoie de ajutor! Nu mă lăsați să fac asta!»”

Krisztina Gabriela Szábo, doctor în psihologie, fost cadru universitar la UBB și unul dintre cei mai apreciați experți în hipnoză clinică din țara noastră, ne ajută să vedem postarea lui Sinead dintr-o perspectivă pur umană: „M-a atins profund postarea cântăreței. Și nu pentru că este un star care, iată, iese din tiparele a ceea ce ne «așteptăm» de la staruri. Ci este vorba despre un om care se simte extrem de singur, care se simte disperat, dezamăgit și revoltat datorită izolării și a stigmatizării cu care este înconjurată o ființă umană aflată în suferință. Datorită lipsei de dragoste și grijă (cel puțin, percepută), datorită prejudecăților și a tuturor celorlalte obstacole ce ne împiedică să putem fi prezenți acolo, pentru a vedea și a auzi acea suferință, pentru a o alina. Și am mai văzut acolo și curajul de a îți face vocea auzită, spunându-ți povestea și în numele celorlalți, pentru cei care suferă și despre care nimeni nu știe, sau nu suficient de mult.” Printre ideile verbalizate de Sinead în postare, putem evidenția și nevoia de creșterea a conștientizării comunitare cu privire la statutul persoanelor aflate în suferință: „Știu că sunt doar una din milioanele și milioanele de oameni din această lume care se află în suferință și care nu beneficiază nici măcar de resursele de care eu dispun.”

Tulburarea psihică este la fel de reală ca și cancerul

În presa internațională, de-a lungul anilor s-au scris nenumărate articole pe marginea problemelor de sănătate mintală ale artistei, aceasta declarând de mai multe ori că a fost diagnosticată cu trei tulburări psihice, despre tulburarea bipolară vorbind chiar ea în The Oprah Winfrey Show, în anul 2007, diagnostic pe care ani mai târziu l-a negat. Tot din postarea de pe 3 august, aflăm și că Sinead este în evidența unui medic psihiatru pe care-l descrie ca fiind omul care o ajută să rămână în viață.

Întrebată despre modalitățile de intervenție la care s-ar putea recurge într-un astfel de caz, dr. Ioana Gabriela Pavel, medic specializat în psihiatria adultului, este de părere că: „Intervenția este complexă. În primul rând vorbim despre intervenția imediată a celor din jur care oferă suport emoțional și, de regulă, solicită ajutor specializat. Ar urma apoi o evaluare făcută de psihiatru, de preferat cel în evidența căruia se află, care să stabilească riscul suicidar și necesitatea unui tratament medicamentos și, eventual, de internare într-un serviciu specializat, precum și inițierea sau continuarea intervenției psihoterapeutice.”

Tot cu intenția de a ne ajuta să înțelegem mai bine reacția oamenilor din online și offline, clinicianul și psihoterapeutul Raluca Anton adaugă: „Psihologia socială ne arată că în astfel de situații, de solicitare publică de ajutor, cel mai frecvent apare delegarea responsabilității: «Nu eu mă ocup cu asta», «Nu este de competența mea», «Dacă ar vrea să fie salvată, ar face ea ceva» etc. Aș vrea să subliniez aici faptul că vorbim, cel mai probabil, de o tulburare mintală care este la fel de importantă ca o tulburare fizică. Așa cum niciun bolnav de cancer nu se poate vindeca pur și simplu pentru că vrea să se vindece, niciun suferind de probleme emoționale nu poate face asta. Este ceea ce spune și artista în video-ul postat: oamenii cu tulburări mintale trebuie văzuți și ajutați! Tulburările mintale nu sunt figuri și mofturi, ci sunt probleme serioase de sănătate.”

Am mai putea completa și că #PutereaRelațiilor contează. Hipnoterapeutul și expertul în terapie centrată pe persoană, dr. Krisztina Gabriela Szábo, ne transmite foarte clar: „Atunci când cineva strigă după ajutor, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ascultăm acest strigăt și să căutăm, fiecare din postura în care se află și cu posibilitățile de care dispune, să oferim ceea ce este nevoie.” Cu alte cuvinte, oarecum responsabilitatea este a noastră, a tuturor.

Probabil că o bună parte din noi, sub o formă sau alta, am rezonat cu povestea irlandezei O’Connor; fie prin prisma unei persoane care știe ce înseamnă groapa depresiei sau stigma unei tulburări psihice, fie din perspectiva aparținătorului care, în povestea sa de viață imperfectă, a fost nevoit să descopere realitatea unui pacient cu o boală psihică. Eu sunt de părere că până și aceste experiențe pur subiective, ne fac să reacționăm într-un mod particular la o postare sau situație precum este cea din tema acestui articol. Cunosc oameni care s-au confruntat cu episoade de depresie clinică și care sunt de părere că activarea comportamentală o tehnologie modernă de schimbare a stării psihice prin acțiune și mobilizare — este cea mai bună formă de tratament. Dar în mod evident, nu toți pacienții răspund la fel de bine la același tratament psihologic sau medicamentos.

Astfel, capătă mult sens și recomandarea Roxanei Nicolau, expert în sănătate mintală cu practică privată în București, și care este de părere că în cazul unor astfel de dificultăți, pot ajuta intervențiile integrate de sănătate mintală: tratament psihiatric, psihoterapie individuală, grup sau comunitate terapeutică de suport, asociate cu intervenții la nivelul familiei.

Potrivit ultimelor informații transmise de Daily Mail, în prezent artista este internată într-un spital din New Jersey, date confirmate parțial și printr-o nouă postare tot pe profilul personal de Facebook al lui Sinead O’Connor.

Ce putem face pentru a nu ajunge în situația disperată a lui Sinead O’Connor?

Din păcate tulburările psihice nu se opresc la un număr de trei așa cum au fost ele amintite în istoria personală a artistei. Iar acest gest de curaj sau disperare, în funcție de perspectiva din care vrem să-l privim, ar putea avea cu adevărat impact dacă ne-ar pune puțin pe gânduri. Dacă ne-am uita cu mai multă grijă și atenție la starea psihică și emoțională a celor dragi și dacă ne-am reaminti că oamenii nu trăiesc o veșnicie; dacă am realiza că niciunul dintre noi nu are imunitate totală față de trauma psihică și sufletească, și că pierderile relaționale repetate ne pot transforma viața într-un iad.

În psihiatrie și în sănătatea psihică și fizică la modul general, se spune adesea că este mult mai ușor, și sincer mai ieftin, să previi decât să intervii. De aceea merită să aflăm și dacă s-ar putea preveni și mai ales ce modalități științifice și umane am avea la dispoziție. Tot medicul psihiatru Ioana Gabriela Pavel ne spune următoarele: „Prevenția înseamnă relație terapeutică bună, empatică, astfel încât pacientul să aibă încredere și să știe că poate cere ajutor, că poate să-și verbalizeze ideile sau planul de suicid, fără să fie judecat și fără să se simtă rușinat. Ideile de suicid sunt o povară pe umerii celui ce le gândește și de multe ori ele rămân ascunse specialistului, tocmai pentru că sunt însoțite de sentimentul de vinovăție, ce face și mai grea recunoașterea lor. De asemenea, prevenție înseamnă și monitorizarea schemei de tratament și ajustarea dozelor la nevoie. Din punctul de vedere al familiei, prietenilor, înseamnă a solicita ajutor specializat dacă, de exemplu, vedem că persoana este foarte tristă și are tendințe de izolare, mai ales cei care au antecedente de tulburare psihică sau au mai avut tentative de suicid și să ia în serios orice verbalizare a ideației suicidare. Chiar dacă ea pare că este doar o amenințare cu scop demonstrativ — de a atrage atenția sau de a șantaja emoțional.”

Compasiunea și conectarea umană sunt mai mult decât niște simple idei bune, adaugă psihologul clujean Krisztina Gabriela Szábo: „Să conștientizăm, o dată în plus și să ne aducem aminte în fiecare zi că, din punct de vedere psihologic, existăm, suntem vii și vitali atâta timp cât ne simțim «auziți» și «văzuți»; cât simțim că există măcar o persoană pe lumea asta căreia îi pasă într-un mod autentic de noi, care este prezentă acolo cu noi, asta cu atât mai mult în momentele de vulnerabilitate. Să ne folosim resursele materiale, sufletești și spirituale pentru a deconstrui barierele dintre noi și semenii noștri. Compasiunea înseamnă disponibilitatea de a ne conecta la suferință și dorința de a ajuta. Ea presupune efortul de a ieși din zona de confort – emoțional – în primul rând. Acolo unde există suferință și nevoie de ajutor, această compasiune poate aduce alinare, poate vindeca, sau măcar, poate îndrepta lucrurile în direcția asta. În timp ce refuzul ei, refugiul în confortul iluzoric al lui «Nu e treaba mea», «Oricum nu pot face nimic», sau al oricărei forme de a rămâne la distanță sau de ne «întoarce privirea» de la suferință, nu face decât să o «inflameze», să o «infecteze»… Este ca și când, dacă avem un bulgăre de zăpadă, luându-l în mâini și ținându-l acolo, îl putem topi. Lăsându-l să se rostogolească mai departe, singur, el va aduna din ce în ce mai multă zăpadă și va deveni din ce în ce mai mare.

Dar și campaniile organizate și asumate de către instituțiile publice și ONG-urile de profil pot reprezenta o componentă importantă din strategiile naționale de prevenție. „De programe naționale de prevenție desfășurate în ariile de sănătate, educație și media avem nevoie — fără o educație la nivelul întregii populații despre tulburările emoționale și efectele acestora pe termen lung, nu putem avea servicii de sănătate mintală decât pentru situațiile de criză sau cronice. Intervențiile timpurii cresc simțitor șansele de recuperare ale oamenilor și previn însingurarea acestora.” completează psihologul Roxana Nicolau.

Cu ce rămânem după acest fenomen atât de viral în spațiul cibernetic?

Consider că la această întrebare răspunsul merită căutat în interiorul nostru. Nimeni nu a pățit nimic rău în urma unui moment scurt de analiză personală sau exercițiu de mindfulness, astfel, de ce nu ne-am aloca puțin din timpul acestei zile, pentru a trasa câteva învățăminte. Și repet, nu este vorba despre judecata critică sau de valoare, dacă a procedat sau nu corect Sinead prin comportamentele sale, este vorba despre cum reacționează ființa ta la o asemenea poveste.

Cu toate acestea, iată ce au răspuns colegele mele, cărora țin să le mulțumesc pentru timpul acordat și pentru seriozitatea cu care au tratat acest dialog, precum și implicarea în programul național #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Raluca Anton: „Noi, ca societate, e important să fim puțin mai atenți la emoțiile celor din jurul nostru. Pur și simplu fiind mai vigilenți putem ajuta pentru a nu se ajunge într-un astfel de punct — ideația suicidară este o consecință a mai multor mecanisme mentale și nu este o boală în sine.”

Roxana Nicolau: „Că suntem vulnerabili și în unele cazuri chiar fragili din punct de vedere emoțional. Că în fața suferinței oamenii devin neajutorați, cele mai simple gesturi devin dificil de făcut. Că oamenii au nevoie de oameni alături de ei (familie, prieteni, parteneri, copii, vecini, colegi de muncă)… cu alte cuvinte că relațiile sunt un factor de sănătate mintală.”

Krisztina Gabriela Szábo: „Ce învăț eu, o dată în plus: indiferent cine ai fi, rămâi un om care are nevoie de atenție, grijă, căldură, iubire. Învăț că am nevoie să învăț mai mult despre cum îmi pot asigura mie însămi lucrurile astea, cât și ție, celui de lângă mine, fie că te văd în clipa asta și știu cine ești, fie că doar știu că ești, undeva, acolo.”

Ioana Gabriela Pavel: „Putem învăța că nu este nimic rușinos în a cere ajutorul celorlalți. Că persoanele cu tulburari psihice au aceleași drepturi în a li se oferi suport medical ca orice altă persoană cu tulburări somatice. Putem învăța că cineva care se gândește la suicid nu o face din egoism sau lașitate, ci că există niște mecanisme psihologice și biologice complexe în spate, numeroși factori favorizanți și de agravare și că au nevoie să fie înțeleși, să nu fie judecați și mai ales că au nevoie să primească ajutor.”

Fie ca Sinead să fie în siguranță, fie ca noi toți să fim în siguranță!

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA