Multe mame se pot confrunta cu perioade în care să resimtă dificultăți din sfera sănătății mintale, datorită multiplelor responsabilități pe care și le asumă, a nevoilor lor personale tot puse pe locul doi, trei, patru. Una dintre ele a împărtășit acestea cu umor.
Copiii tăi sunt bine. Soțul tău e în regulă. Tu? Și tu ești bine. De fapt te simți chiar grozav, așa-i? Eşti bine. Totul este bine.
Ești bine, ți-amintești?
Mergi înainte, poți să îți vezi de viața ta şi continuă să îţi spui asta. Îți este ușor să te menţii la starea de „bine“. Eşti foarte bună la asta. Te-ai perfecționat în mascarea sentimentelor de panică şi de anxietate pe care le resimți, a fluctuaţiilor enorme de dispoziție, a depresiei sufocante care te slăbeşte fizic, a acceselor maniacale și a tuturor celorlalte stări extenuante.
Tu ești bine, ți-amintești?
Tot stresul ăsta este normal, oricum, nu? Adică, tu ești o mamă modernă iar viaţa nu este uşoară. Sunt doar niște copii! Bineînţeles că au o foarte multe nevoi şi împlinirea acestor nevoi vor seca toată energia din tine. Exact asta este ceea ce fac ei, așa că ce te mai surprinde? Cine a spus că ar trebui să te bucuri de toate astea, oricum? Și bucurie? Ce o mai fi şi asta?
Așadar, tu doar continui să fii bine. Au trecut câțiva ani de „bine“, de când bătătoreşti calea depresiei şi escaladezi munții anxietății și, iată! Tu ești încă în viață. Copiii sunt bine. Soțul tău e în regulă.
Tu ești bine, ți-amintești?
Cu excepția cazului în care nu ești. Și tu nu ești bine, de multe ori. Dar e doar o dispoziţie. Eşti bine! Doar nu ai dormit prea bine, asta este tot. Eşti epuizată mental, dar cine nu este? Nu e nimic ce o pedichiură și un pui de somn mai lung nu pot repara.
Ești bine, ți-amintești?
Ai pierdut o ieşire cu mamele din grupul tău de prietene, luna trecută. Ai spus că copilul tău a vomat şi că trebuie să stai acasă. Minciună. Minciunile par să ajute mult în ultima vreme. Ele devin foarte utile atunci când nu mai poți nimic. Ce ai putea să mai spui? Că gândurile obsesive, intruzive și hipervigilente au apăsat butonul „repetă“ din capul tău toată ziua, și că nu pot să-l faci să se oprească suficient de mult timp cât să poți bea și tu un pahar sau doua de margarita? Asta nu e o scuză valabilă. Nu e ca şi cum ai putea să spui asta.
℗PUBLICITATE
Tu ești bine, ți-amintești?
Săptămâna trecută ai sunat la serviciu şi ai spus că nu te simţi bine. Ai spus că te doare în gât – o altă minciună. Oare poţi să-i spui şeful de la serviciu, locul unde trebuie să fii tot timpul extrem de profesionistă, stoică, de neoprit, eficientă și inteligentă şi să îi spui că plângi de zile întregi (sau ani) și că parcă nu mai poţi să te aduni? În niciun caz. Cei de la serviciu sunt nişte străini. Vor crede că nu mai poţi să îţi faci treaba ta iar tu ai nevoie de locul ăsta de muncă, de beneficiile pentru sănătate pe care le ai prin contract și toate celelalte. Știi tu, toate acele beneficii pe care nu le-ai folosit niciodată. Oh, dar le-ai analizat înainte – cele referitoare la sănătatea mintală și la terapie – într-un moment în care ai crezut că într-adevăr, ai nevoie de ajutor, dar de fapt niciodată nu ai căutat ajutorul. Și, cum ar fi dacă ai găsi timpul pentru sesiunile de terapie? Și oare te-ar ajuta? Probabil că nu.
Aproape că erai să te dai de gol cu câteva zile în urmă. Oh, ai fost atât de aproape. Erai la medicul de familie pentru analizele de sânge de rutină. Stăteai acolo pe masă, cu hârtia absorbantă pliată sub tine, când inima ta a început să bată repede și ai început să îţi tot repeţi în minte: „Spune-i, pur şi simplu. Spune-i! Spune ceva. Spune-i că nu te simți bine. Că e ceva în neregulă în capul tău. Că nu știi ce e, dar viața devine din ce în ce mai grea, iar tu știi că nu ar trebui să se simtă chiar așa. Poate că ea poate să te ajute să te simţi mai bine. Dar oare o să poată? Nu. Nu e nimic de care tu să ai nevoie de ajutor.“
Tu ești bine, ți-amintești?
Îți spui că astăzi nu este momentul potrivit; că te vei simți mai bine în curând. Şi apoi, ca din senin, imediat după o întrebare cu privire la aportul de calciu în organism, ea face o pauză și se uită direct în ochii tăi și te întreabă: „Vă confruntați cu vreo formă de depresie? Tristeţe? Anxietate?“ De ce oare mă întreabă despre asta? Oare a simţit ea ceva? Nu, nu are cum. Ea doar își face treaba. Medici din zilele noastre. Știi cum e, ei trebuie să întrebe şi despre astfel de detalii acum. Zâmbești larg şi îţi agiţi capul stânga-dreapta de câteva ori şi spui: „Nu. Sunt bine! Eu fac multă mişcare fizica, nu beau și chiar am mare grijă de mine.“ Te-ai descurcat strălucit.
Și apoi te-ai urcat în mașină și ai plecat acasă – plângând, înjurând, țipând. Ai nevoie de ajutor. Știi că aşa este. Ai avut o ocazie, în cele din urmă, să primeşti ajutor, şi nu ai profitat de ocazie.
Tu ești bine, ți-amintești?
Dacă te vezi în oricare dintre aceste propoziții, vreau să știi ceva. În primul rând, să ştii că nu ești singură și că nu ești o ratată. În al doilea rând, cel mai greu pas în căutarea de ajutor a sănătății mintale va fi chiar primul pas. Dar, cel mai probabil ştii asta deja, pentru că nu ai făcut încă primul pas. De ce este încă atât de greu să faci acest pas? Pentru fiecare, motivele sunt diferite. Poate fi din cauza rușinii sau poate fi negare. Poate că te gândeşti că felul în care te simți este de fapt normal. Ar putea fi lipsa timpul, a banilor, sau un sentiment de vină prin care îţi spui că este egoist să cauţi ajutor atunci când ai copii care într-adevăr au nevoie de tine să fii acolo tot timpul și să fii puternică.
De asemenea, doresc să te pot opri să mai suferi în tăcere. Şi totuşi, este ziua de azi. Nu e nici mâine, nici săptămâna viitoare sau luna viitoare, atunci când le vei spune că vei primi ajutor. Este totuşi, astăzi acea zi. În cazul în care pur și simplu nu poţi găsi ajutor sau nu au puterea de a căuta azi, arată-i partenerului tău, celei mai bune prietene sau unui membru al familiei acest articol și spune doar: „Aşa sunt eu.” Spune-i să facă ei o programare pentru tine, să te conducă cu maşina până acolo, pentru a vorbi cu persoana care se ocupa de îngrijirea sănătății tale (medic, psiholog), și să vă asigurați că nu plecaţi fără începuturile unui plan de tratament sau o trimitere la un psihoterapeut.
Poți să faci asta. Ştiu că poţi. Pentru că eu știu din experiență, că al tău „bine” poate fi atât de mult mai mult.
Retrăieşte bucuria din nou!. O meriţi!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
