Să fii părinte este o responsabilitate în continuă actualizare

Când am devenit mamă, pentru fiecare din cei doi copii ai mei, pe lângă privilegiul extraordinar pe care l-am simţit aducând pe lume un OM, încet dar sigur, s-a cuibărit în mine şi o profundă responsabilitate. În timp, această responsabilitate a crescut și s-a transformat odată cu copiii mei, dobândind diferite aspectări.

Citisem suficientă literatură din domeniul sănătăţii mintale să ştiu că firul roșu din viața unei ființe umane este relația cu părinții. Ei sunt cei care au puterea de a amprenta viaţa copilului, influenţând ceea ce acesta va deveni. Din neuroștiințe aflasem că creierul este plastic, fiind într-o continuă schimbare iar ceea ce modelează arhitectura acestuia este chiar experienţa. Copiii vin pe lume cu un bagaj genetic, un temperament, dar felul în care ei se dezvoltă se află în mâinile noastre. Sau mai corect spus, în felul în care noi interacţionăm cu ei. Astfel, un aspect foarte important al responsabilităţii faţă de copiii mei a devenit acea grijă permanentă și conştientă de a le oferi experienţe de viaţă care să îi ajute să se dezvolte şi să prospere.

părinţii sunt oglinda copiilor lor


Viața de zi cu zi alături de copiii mei mi-a relevat un alt adevăr, despre care citisem în cărţi: părinţii sunt oglinda copiilor lor. La fiecare pas, descopeream cum micile fiinţe umane învăţau prin observare şi mai ales prin imitare. O nouă dimensiune a responsabilităţii mele a prins formă: eram modelul copiilor mei. Am început să acord o atenţie deosebită la felul în care mă manifestam în diferitele contexte de interacţiune cu ei. Observam cum ei făceau ceea ce vedeau, rosteau ceea ce auzeau, preluau valorile şi convingerile mele, modelul meu de relaționare cu ceilalți.

Totodată, am remarcat că preluau şi vulnerabilităţile mele. Erau acele manifestări ale personalităţii mele care se exprimau adesea prin neputința mea de a-mi gestiona și calma emoțiile. Apăreau în acele momente când ziua părea nesfârșit de lungă și când nevoile lor mă copleșeau. Atunci îmi pierdeam răbdarea și țipam la ei sau îmi venea să fug și să îi las acolo, singuri, să se descurce. Erau momentele în care eu, la rândul meu, eram oglinda părinților mei. Am resimţit că era responsabilitatea mea să pun sub lupă povestea mea de viață. A fost necesar un exercițiu de sinceritate în care să privesc adânc în interior și să analizez relația cu părinții mei, experiențele mele timpurii. Şi eu, ca mulţi din părinţii de astăzi, am trăit într-o familie în care părinţii nu aveau nici cunoştinţele şi adesea nici intuiţia de a răspunde tot timpul adecvat nevoilor mele. Contextele lor de viața i-au făcut să acționeze și să reacționeze aşa cum au ştiut sau cum au putut ei mai bine atunci. Am înţeles şi acceptat acest aspect, ca pe ceva ce nu mai pot schimba în trecutul meu. Conștientizarea unor momente dificile de atunci m-a ajutat să am o nouă interpretare asupra modului în care trecutul îmi poate influența anumite reacții pe care le am în relația cu copii mei.

Conștientizarea nevoii de schimbare, în ceea ce privește modelul de interacțiune cu copiii mei a atras un alt aspect al responsabilităţii mele în raport cu ei: acela de a avea o atitudine activă în a descoperi modelele cele mai potrivite de educare și disciplinare. Spre deosebire de generația părinților mei, astăzi eu am acces la știința care demonstrează că strategiile de disciplinare bazate pe pedepse fizice, amenințări sau neglijare sunt o formă de abuz și nu sunt eficiente pe termen lung. În căutările de a găsi propria mea busolă în parenting, care să se potrivească felului meu de a fi și care să corespundă sistemului meu de valori, am descoperit, viziunea Tinei Payne Bryson și a lui Daniel Siegel. Acești specialiști au un model de disciplinare pozitiv bazat pe conectare și empatie care le oferă copiilor oportunități de a dezvolta abilități mai bune de relaționare, de a lua decizii și de a-și gestiona propriile trăiri. Tot ei spun că sensul adevărat al disciplinei este acela de a învăţa pe cineva. Pentru mine, această viziune, în care disciplina este egală cu învățarea, a schimbat întreaga paradigmă de interacțiune cu copiii. Întrebarea permanentă din mintea mea era: „care sunt lecțiile pe care doresc să le învețe copiii mei de la mine?”, „ce doresc să le transmit în acest moment?”. Am înţeles că îndatorirea mea nu este de a crea reguli peste reguli și de a vâna tot timpul consecințele acțiunilor lor. Rolul meu este de a le oferi alternative, de a-i implica în luarea deciziilor, de a-i ajuta să fie atenți la emoțiile lor dar și ale celor din jurul lor. Cu timpul, am descoperit că doar în acest fel putem dezvolta o relație bazată pe iubire necondiționată și pe respect reciproc.


Rostul unei călăuze, pe lângă grijă și îndrumare este și de a fi un model demn de urmat.

Responsabilitatea faţă de copii mei, cea care mi s-a aşezat în suflet încă din prima lor zi de viaţă, capătă cu timpul, diferite valențe. Cu fiecare din aspectele pe care le asimilează, în esență, relevă menirea mea de părinte: aceea de a fi călăuză copiilor mei. Rostul unei călăuze, pe lângă grijă și îndrumare este și de a fi un model demn de urmat. Impactul uriaş pe care îl am în dezvoltarea creierului lor şi implicit a personalităţii lor, este un gând pe care încerc să îl țin cât mai aproape de conștiința mea zi de zi. Este gândul care mă motivează neîncetat să fiu cea mai bună versiune a mea în rolul de mamă.

Mă gândesc la copiii mei ca la viitorii adulți de mâine. Știința îmi spune că felul în care ei îşi vor dezvolta relațiile lor depinde în mare măsură de modelul de relaționare pe care ei îl învaţă azi acasă. Să fii părinte se referă mai presus de toate la relație, aceea pe care este necesar să o construiești cu grijă și responsabilitate, în fiecare clipă.

Distribuie

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP. Este co-organizator al conferinței "Disciplina fără dramă" susținută de Tina Payne Bryson.

Mai multe articole de Oana Calnegru

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA