Să devenim puțin narcisici!

Ucigașul tăcut al tuturor bărbaților și femeilor de succes, în special al bărbaților, nu știu de ce, poate că e testosteronul de vină, dar cred că este narcisismul. Mai mult decât mândria excesivă. Și pentru femei, de asemenea. Narcisismul este ucigașul.” — Ben Affleck

Narcisismul se află pe buzele tuturor, de la mic la mare, de la elevi la profesori, de la pacienți la medici și terapeuți, actori și avocați, ș.a.m.d.. termenul a devenit omniprezent.

Și totuși, ce este narcisismul? Spunându-i unei persoane că este narcisistă, sunt mari șanse să se considere jignită, deoarece se și vede etichetată ca fiind, egoistă, extrem de mândră, vanitoasă, dându-și importanță exagerată, cultivând un adevărat cult al sinelui.

Dar, doar despre aceste etichete să fie vorba? În cercurile psihologice, înțelesul nu este mai puțin confuz. Narcisismul poate fi o trăsătură de personalitate obișnuită, fie comună, fie o tulburare rară și periculoasă de sănătate mintală, iar unele voci din rândul cercetătorilor din domeniul sănătății mintale susțin că narcisismul nu ar trebui considerat a fi o tulburare (boală). Indiferent de cele spuse și scrise, cu toții împărtășesc o singură ipoteză: narcisismul este complet distructiv.


Citim articole, auzim interviuri despre parinți, parteneri, rude narcisice care au făcut viața apropiaților lor un calvar, și da, ajungem la concluzia că narcisismul este dăunător, însă toate acestea nu sunt decât o parte din întreaga imagine.

O nouă perspectivă

În ultimii douăzeci și cinci de ani, psihologii au adunat numeroase dovezi că majoritatea oamenilor par a fi convinși că sunt mai buni decât aproape toți ceilalți de pe planetă. Această bogăție de cercetări nu ne poate conduce decât la o concluzie inevitabilă: dorința de a ne simți speciali nu este o stare de spirit rezervată doar pentru aroganți sau sociopați.


Jonathan Brown, psiholog la Universitatea din Washington, după numeroși ani de studii și cercetări, a ajuns la concluzia că „În loc să se considere ca fiind obișnuiți și comuni, majoritatea oamenilor se gândesc la ei înșiși ca fiind speciali și unici.

În urma rezultatelor studiilor, cercetătorii au putut afirma că persoanele care se percep ca fiind mai speciali și se văd într-o „lumină” mai bună decât media, sunt mai fericiți, mai sociabili și de cele mai multe ori mai sănătoși din punct de vedere fizic decât persoanele mai modeste.

Făloșenia este asociată cu o multitudine de calități pozitive, incluzând creativitatea, leadershipul și un nivel ridicat al stimei de sine, calități care contribuie la succesul la locul de muncă.

Perceperea propriei persoane într-o lumină „roz” (nu doar „la vie en rose”) întărește încrederea în sine și îi ajută să îndure greutățile cu care se confruntă în urma unui eșec zdrobitor sau a unei pierderi sfâșietoare.

Evaluând un grup de supraviețuitori ai războiului bosniac pentru depresie, dificultăți de relaționare interpersonală și alte „probleme psihologice”, psihologii și asistenții sociali au constatat că cei care se credeau a fi mai speciali ca media, au fost într-o formă mai bună decât cei care aveau o părere mai realistă asupra lor înșiși; aceleași observații au fost obținute și printre supraviețuitorii din 9/11. Se pare că încrederea mai mare în ei și sentimentul de a fi mai speciali, îi face să întâmpine viitorul cu mai puțină teamă și cu mai multă speranță. Reversul pare a fi adevărat: persoanele care se simt mai puțin speciale experimentează adesea episoade de depresie și anxietate.

Putem concluziona — un ego puțin mai ridicat nu strică nimănui și aduce beneficii; este bine să ne simțim mai bine decât ceilalți, să ne simțim speciali, poate chiar avem nevoie. Dar, pentru că întotdeauna există un dar, problema nu este dacă narcisismul este bun sau rău, sănătos sau nu, ci faptul că depinde în întregime doar de noi gradul în care ne simțim mai speciali.

Distribuie acum

Carmen Elena Podar

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Mai multe articole de Carmen Elena Podar

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA