Skip to content

Poveştile sunt cea mai veche formă de conectare dintre oameni. Visăm în poveşti, ne amintim întâmplări cu ajutorul lor, anticipăm situaţii folosind o poveste, sperăm, disperăm, credem, ne imaginăm şi iubim în poveste.

Cu toţii avem o poveste de spus şi o nevoie de a spune acea poveste. De ce? Fiindcă poveştile ne ajută să ajungem la noi înşine, la miezul nostru cel mai intim. Fiindcă în poveste retrăim şi integrăm experienţele noastre de viaţă. Fiindcă povestea reprezintă unul din elementele care alcătuiesc esenţa fiinţei umane. Ne naştem cu povestea în codul genetic, iar acest lucru se vede şi la copiii care îmbracă experienţele şi trăirile lor în poveşti: triste, atunci când, speriaţi de zmeul cel rău, ei devin acel zmeu în joacă, care ne sperie pe noi, şi fericite, atunci când spun: „uite, eu eram bebeluşul cel mic şi tu erai mama/tata care mă lua în braţe şi nu se uita pe telefon”.

Despre ce să facem cu povestea noastră de viaţă şi cu poveştile pe care ni le spunem atunci când ne e greu şi cădem la pământ

Dar de ce vorbesc despre poveşti când îmi doresc să scriu despre ultima cartea a lui Brené BrownRidică-te din propria cenuşă, mai puternic ca oricând? Pe de o parte fiindcă mult iubita autoare Brené Brown se numeşte „storyteller“ (povestitor) şi pe de cealalaltă parte, fiindcă „Ridică-te Puternic“ este o carte despre… poveşti! Despre ce să facem cu povestea noastră de viaţă şi cu poveştile pe care ni le spunem atunci când ne e greu şi cădem la pământ.

„Treaba noastră nu este să negăm povestea, ci să îi sfidăm sfârşitul! Să ne ridicăm puternic, să ne acceptăm povestea, să o analizăm şi să îi descoperim adevărul până ajungem într-un punct în care gândim astfel: Da. Asta este ceea ce s-a întâmplat şi nu mai pot schimba nimic din ce a fost. Acesta este adevărul meu. Şi eu aleg cum se termină povestea“, scrie Brené Brown.

Forţa şi savoarea acestei cărţi stau în faptul că autoarea a scris mai mult despre poveştile vieţii sale decât în orice altă carte a sa. Şi în faptul că citind cartea, o simţi pe Brené Brown lângă tine, ca şi cum îşi povesteşte viaţa celui mai bun prieten. Este grozav sentimentul acesta!

OK, încep să devin vulnerabil, am curajul să mă dezbrac de ruşinile de o viaţă şi apoi să mă deschid, dar… cad! Cum fac să mă ridic?

Ok… De ce a apărut cartea Ridică-te Puternic? După ce Brené Brown a introdus în limbajul curent trei cuvinte importante care au transformat milioane de vieţi – o parolă alcătuită din Trei-ul magic pe care ai rosti-o la intrarea în universul Brené Brown – ruşine, vulnerabilitate şi curaj – autoarea a simţit să răspundă cititorilor la întrebarea pe care o primea adeseori: „OK, încep să devin vulnerabil, am curajul să mă dezbrac de ruşinile de o viaţă şi apoi să mă deschid, dar… cad! Cum fac să mă ridic?“ Şi astfel a apărut cartea „Ridică-te puternic“, care descrie atât de bine un proces transformator pe care, în momentele noastre de cădere în viaţă, le putem parcurge pentru a deveni mai puternici şi a trăi o viaţă cu toată inima!

Momentele de cădere pot fi şi mai mici – când nu ajungi la serbarea copilului tău fiindcă eşti în delegaţie, când partenerul(a) uită aniversarea zilei în care v-aţi cunoscut etc. – şi mai mari: când persoana pe care o iubeşti nu îţi împărtăşeşte iubirea, când eşti concediat, când se termină o relaţie dragă.

Procesul #RidicăTePuternic cuprinde trei etape:

1. Recunoaşterea – această fază reprezintă o înţelegere a situaţiei în care te afli în viaţa ta, moment în care te întrebi: de unde vin, cum am ajuns aici şi încotro vreau să mă îndrept?

2. Analiza poveştilor pe care noi le-am creat de-a lungul timpului legat de un anumit tip de situaţie dificilă prin care trecem. Analiza şi asumarea poveştilor care apar în astfel de momente presupune a deveni curioşi asupra trecutului nostru: cum a apărut acea poveste în gândurile mele? În urma cărei întâmplări din trecut? Dacă atunci ea era potrivită, se mai potriveşte ea şi acum, cu persoana aceasta, în situaţia dată?

℗PUBLICITATE



3. Revoluţia – ultima etapă a procesului #RidicăTePuternic, decurge firesc din primele două etape, fiindcă după ce am înţeles de unde ne vin anumite emoţii, gânduri şi comportamente, după ce ne-am asumat povestea de viaţă, noi putem decide cum îi scriem finalul. Şi, scrie Brené Brown, „Faptul că ne asumăm povestea şi ne iubim pe noi înşine în acest proces, reprezintă cel mai curajos lucru pe care îl putem face vreodată“.

Ilustrarea procesului #RidicăTePuternic

Haideţi să luăm ca exemplu situaţia în care la serviciu, la sfârşit de an nu mi-am atins target-ul, compania a pierdut doi clienţi importanţi şi, drept consecinţă mi se micşorează salariul pentru anul următor. Este clar un moment de cădere pentru majoritatea dintre noi.

Prima etapă, recunoaşterea, presupune să realizez că simt o emoţie, pornind de la senzaţia fizică şi până la trăirea emoţiei în sine. Primul impuls ar fi poate să dau vina pe colegul meu care mereu îmi ia proiectele mai importante sau să zic că şefa mea mereu favorizează bărbaţii din firmă sau să acţionez şi să mă cert cu toată lumea de la birou. Brené Brown scrie că ceea ce ajută este să ne oprim din a acţiona şi a ne permite să simţim. Al doilea pas al etapei de recunoaştere ar fi să mă întreb: de unde îmi vine mie impulsul de a da vina pe toată lumea? De unde îmi vine furia? Ce situaţie din trecut seamănă cu aceasta, fiindcă probabil acea întâmplare veche mă face să simt atât de intens?

A doua etapă, analiza este, după Brené Brown, cea mai dificilă. Fiindcă deja eu am pornit într-o călătorie spre vindecare, am făcut o muncă interioară cu mine şi îmi e greu să mă mai întorc într-o fază incipientă în care ignor ceea ce simt. Totodată, în această fază nu sunt nici îndeajuns de aproape de momentul de ridicare ca să simt putere. Acesta este momentul în care sunt prăbuşită, cu faţa în noroi şi mă întreb sincer dacă mă voi mai ridica vreodată? Dacă oare mai am vreun motiv pentru care să trăiesc? Este etapa cea mai grea. Aici îmi scriu pe hârtie („prima ciornă nereuşită“ sau „shitty first draft“, cum o numeşte autoarea în limba engleză) toate poveştile pe care mintea mea le aduce la suprafață în acea situaţie. Aceste poveşti sunt fabulaţii şi conspiraţii ale minţii pentru a mă face să mă simt nevinovată şi nedreptăţită. Spre exemplu, aş putea scrie: „Ce persoană nasoală e şefa mea, nu are ochi să vadă că pur şi simplu am avut un an mai prost! Cum am putut eu avea încredere în colegul meu şi i-am zis tehnicile mele bune de negociere, că uite acum le-a folosit împotriva mea. Eu mereu sunt o persoana bună şi ajut pe toată lumea, şi uite ce primesc în schimb! Micşorare de salariu! Trebuia să nu am încredere în şefa mea de la început, şi nici în colegul meu care părea că e bine intenţionat“.

Toate aceste poveşti (fiindcă v-am spus că Ridică-Te Puternic este o carte despre poveşti) sunt mecanisme pe care creierul le-a creat în situaţii de demult şi care acum se repetă ca un tipar ori de cîte ori eu am senzaţia că suntem nedreptăţiţi. Următorul pas al analizei este să devin curioasă (curiozitatea este una din valorile și atitudinile care ne fac pe noi să mergem înainte, către o viaţă trăită din plin!) asupra acestor poveşti: Când au apărut prima oară? Ce am simţit atunci? Ce aş fi vrut atunci să fac şi nu am făcut? Astfel, îmi pot aminti cum situaţia de faţă îmi aminteşte de o întâmplare de când eram mică, de la bunici, când mai mereu verişoara mea mică era lăudată că strângea masa, iar efortul meu de a culege buruienile din grădină nu era la fel de apreciat. Mi-ar fi plăcut atunci să mă revolt în faţa bunicii mele, însă în mod evident nu aveam curajul să o fac fiindcă la acea vreme sentimentele mele nu ar fi fost acceptate. Tot acest proces de analiză îl fac cu o persoană de încredere, care ştie să mă asculte, nu mă judecă şi nu mă ruşinează.

A treia etapă, revoluţia, reprezintă felul în care eu aleg să închei povestea. Datorită faptului că am trecut prin primele două faze ale procesului de Ridică-te Puternic, probabil că am mai multe şanse să dau finalul poveştii pe care îl vreau el. Este posibil ca după analiză să fi constatat că m-am aflat de multe ori în viaţă într-o situaţie în care m-am simţit nedreptăţită. Acum am aflat de ce, am văzut ce am simţit, am aflat în timpul analizei în mod obiectiv dacă şefa sau colegul sunt persoane de încredere, sau dacă neîncrederea mea nu are legătură cu aceste două persoane, ci e un sentiment vechi. Şi acum pot decide dacă rămân să colaborez cu ei, dacă mă duc să contest decizia şefei mai departe sau nu, dacă mai am încredere în colegul meu sau nu. Sau dacă decid că, într-adevăr, şefa mea are dreptate şi eu nu am dat tot ce am mai bun în mine anul acesta, finalul poveştii mele fiind acela că decid să îmi pun ordine în viaţă, că fac un curs de tehnici de negociere şi că o voi lucra un pic mai mult la sentimentul meu de „Toată lumea are ceva cu mine”. Acum eu scriu finalul poveştii mele legate de nedreptate, poveste pe care am purtat-o cu mine multi ani, încă din copliărie şi care, probabil apare şi la serviciu, şi în relaţiile personale.

Acesta ar fi, în mare, procesul Ridică-te Puternic. Cartea este savuroasă, Brené Brown vorbeşte cu noi ca şi cum ne-am şti de o viaţă. Este uimitoare capacitatea autoarei de a reda concepte complexe într-un mod atât de accesibil! Cred că acest lucru o face pe Brené Brown să fie cine este!

Aaa! Era să uit! O altă idee dragă din carte este aceea că fiecare dintre noi face ceea ce poate el cel mai bine în acel moment! Este un concept greu de acceptat mai ales persoanele ale căror fapte intră în conflict cu valorile şi nevoile noastre.

Acum la final, alături de Gáspár György, care este unul dintre admiratorii cei mai ardenţi ai lui Brené Brown, vă invit să citiţi cartea aceasta fabuloasă şi să începeţi procesul Ridică-te Puternic! Cartea se poate comanda pe Pagina de Psihologie.

Otilia Mantelers - Parenting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare şi specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0-10 ani.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
20,90 lei
Continuă cumpărăturile
1