Revoluția Relațională prin ochelarii unei altfel de Revoluții

De câteva zile toate discuțiile pe care la aud, indirect sau ca participant, toate știrile și tot ce citesc în presă, precum și toate postările de pe site-urile de socializare sunt despre politică și legi și ordonanțe și abrogări și justiție – toate subiecte care până mai ieri, îmi erau, mai mult sau mai puțin, străine. În fond, nu sunt nici om politic, nici avocat, nici judecător. Am crezut mereu, cumva, că una dintre modalitățile cele mai eficiente de a contribui la comunitatea din care facem parte (familie, prieteni, colegi de serviciu, vecini, sat, oraș, țară, continent, glob, etc.) este prin a ne face treaba, cât mai bine posibil, fiecare în pătrățica lui și a ne completa și susține reciproc. Se pare că m-am înșelat, cel puțin în parte.

Este important să ne asumăm că suntem cine spunem, că suntem și că facem ceea ce spunem că facem, potrivit valorilor pe care le avem cultivate în noi – valori pe care le moștenim de la părinții noștri, valori dobândite pe parcurs ca urmare a experiențelor trăite, valori pe care le construim și le creștem, valori pe care vrem să le transmitem mai departe, generațiilor ce vor veni după noi. Cum altfel putem să trăim o viață împlinită, într-o societate sănătoasă în care lucrurile au sens și în care relațiile dintre oameni se bazează pe claritate, onestitate și pe acceptarea diferențelor, dacă nu avem grijă de libertatea noastră?

Copil fiind (copil la minte, mai exact), studentă în anul I la psihologie, m-am trezit purtând o discuție foarte aprinsă cu tata despre politică. Nu mă înțelegeți greșit – a fost doar atât, o discuție despre politică și nu cu conținut politic. Tata mă certa, în felul lui, pentru refuzul meu de a accepta că este de datoria mea să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în sfera politică, mai ales în calitatea mea de viitor psiholog, iar eu mă chinuiam să-i explic – mai exact, mă băteam cu pumnul în piept – că nu are nici o relevanță ce se întâmplă la nivel politic pentru că oricum oamenii au problemele de zi cu zi de gestionat și, în fond, oricum nu contează, politica e doar pentru și despre politicieni. Abia acum îi înțeleg dezamăgirea. Și după ultimele ședințe din cabinet, îmi dau seama tot mai mult, cât impact au deciziile politice asupra vieții noastre de zi cu zi și a modului în care ne trăim prezentul și ne proiectăm în viitor.

Poate că nu m-ar apăsa atât de mult toate aceste lucruri, recunosc, dacă nu le-aș percepe dintr-o perspectivă relațională. În fond, politica, ca și psihologia și dreptul și medicina și educația și toate celelalte subiecte grele pe ordinea de zi a vieții în România sunt, și ele, despre oameni. Și pentru că tot am fost, sunt și voi fi adepta Revoluției Relaționale, în ultimele zile am ajuns să mă întreb, iar și iar – care este impactul pe care îl va avea protestul din aceste zile? Cum vom fi noi și cum vor fi relațiile noastre cu cei din jurul nostru? Cum vor fi relațiile între părinții care își acuză copiii de naivitate și manipulare și copiii care își acuză, la rândul lor, părinții de același lucru? Cum vor fi tinerii părinți de astăzi percepuți, mâine, de copiii lor – acum prea mici pentru a avea o părere sau pentru a-și asuma vreo poziție pro sau contra? Cum vor fi relațiile la birou? Dar vecinii? Cum se vor saluta între ei? Și relațiile cu instituțiile statului? Ce și cum se vor schimba toate acestea?

Indiferent de finalitatea protestelor – o schimbare va fi. Și nu doar pentru oamenii care seară de seară, au ieșit, la -x grade, militând pentru ea. Schimbarea, pare a fi speranța de care ne agățăm cu toții. Speranța că lucrurile pot fi și altfel. Că pot fi mai bune. Că ne poate fi mai bine, pentru că nu e niciodată prea târziu pentru a încerca să repari ceva la tine sau în relațiile cu ceilalți.

Revoluția Relațională – kit esențial:

1. Cunoaște-te pe tine însuți

Este un îndemn vechi de când lumea și o nevoie cam tot de pe atunci. Este fundamental pentru fiecare dintre noi să devenim conștienți de noi înșine – să ne cunoaștem istoricul de viață, trăsăturile, valorile care ne susțin, interesele care ne motivează, lucrurile care sunt importante pentru noi și resursele pe care le putem accepta. În aceste zile, în care cuvântul „manipulare” este, poate, unul dintre cele mai des folosite, cred că este extrem de important să putem fi mindful cu privire la noi înșine și la ce anume acceptăm în conștiința noastră, privindu-ne cu generozitate și curiozitate, astfel încât să ne îndreptăm atenția spre resursele noastre și nu pe mecanismele care ne blochează.

2. Cunoaste-i pe ceilalți și abia apoi oferă-le încrederea sau reacția ta

Una dintre nevoile umane de bază, nevoia de apartență, este atât de profund configurată în noi, încât oamenii nu pot trăi în izolare și singurătate. Avem nevoie să știm că nu suntem singuri, că mai există oameni care ne seamănă, cu care avem lucruri în comun și alături de care privim în aceeași direcție. Într-o eră a vitezei, așa cum este adesa supranumit acest timp pe care îl trăim, răbdarea pare a fi una dintre cele mai importante calități – răbdarea de a-l cunoaște pe celălalt – indiferent că este vorba despre un membru al familiei, un iubit, propriul copil sau un străin, este extrem de valoroasă atunci când vorbim despre conexiune. Avem nevoie unii de ceilalți și este important să ne uităm în jurul nostru și să fim curioși și generoși cu oamenii pe care îi întâlnim. Unii dintre ei ne vor spune povești despre ei înșiși care vor rezona puternic cu noi și în care ne vom regăsi – un lucru minunat. Față de alții, însă, ne vom simți distanți, rezervați, deconectați – poate pentru că reprezintă opusul a ceea ce suntem, poate pentru că gândesc diferit sau sunt pur și simplu altfel – înainte de a-i respinge și a-i „arunca„, metaforic, în cutia “ei sunt ceilalți”, să ne luăm un timp pentru a-i cunoaște, astfel încât, hotărârea de a menține sau nu un contact să fie bazată pe un argument clar și onest și nu pe o prejudecată inconștientă.

Cred că un exemplu în acest sens a fost, în aceste zile, reacția protestatorilor față de jandarmi și comportamentul jandarmilor față de protestatari. Ne este mult, mult prea ușor să facem o separare clară ei – noi, atunci când dezbrăcăm o anumită categorie de oameni de umanitate și îi îmbrăcăm doar în hainele unor funcții, fie ei jandarmi, politicieni, avocați, medici, profesori, etc. Lista e lungă și doar pentru că, uneori, e posibil să întâlnim un zid, nu înseamnă că nu merită măcar să încercăm să facem un pas înspre celălalt pentru a descoperi dacă și în realitate, fricile noastre sunt toate valide sau la jumătatea drumului nu descoperim că era cineva care venea înspre noi având, în suflet, aceeași teamă.

3. Compatibilizarea este despre disponibilitatea de a-l asculta și pe celălalt, nu doar despre așteptarea ca “potrivirea” să existe de la sine

Poate că, asemeni mie, mai sunt și printre voi, oameni care au crezut sau încă mai cred că lumea ne răspunde pe măsură – pe măsura sufletului și a gândurilor. Mi-a luat destul de mult timp să înțeleg și apoi să accept că nu există, întotdeauna, o corelație directă între felul meu de a fi și modul în care răspunde lumea din afară la asta. Dacă ești drept, asta nu înseamnă că vei întâlni doar dreptate. Dacă ești blând, nu înseamnă că vei întâlni doar blândețe. Dacă ești neînfricat, nu înseamnă că vei întâlni doar curaj. Așa cum și dacă ești speriat, nu înseamnă că vei întâlni numai frică. Și dacă ai oricare dintre atributele de mai sus, nu înseamnă că nu mai există loc și pentru altele. Și atunci? Dacă lumea (persoana iubită, jobul dorit, vacanța mult visată, etc.) nu este compatibilă cu fantezia noastră ideală, fie ajungem să ne simțim respinși, răniți, fie ajungem să îi respingem pe ceilalți, să îi rănim sau să încercăm să-i schimbăm după propriile noastre standarde și așteptări. Însă, în momentul în care devenim conștienți de cealaltă persoană ca ființă umană unică, singulară, care doar în parte se suprapune proiecției noastre despre ea, abia atunci putem avea șansa la un contact autentic și real cu celălalt – în momentul în care ne întâlnim în diversitatea noastră și rămânem la granița de contact cu disponibilitatea de a trăi cu diferențele, nu de a le elimina.

Dacă poți să îți imaginezi o persoană suficient de curajoasă încât să își retragă toate proiecțiile, atunci obții o persoană care este conștientă de o umbră destul de puternică. O astfel de persoană s-a ales cu un nou set de probleme și conflicte. Ea a devenit o problemă serioasă pentru sine însuși, întrucât este incapabilă să spună că face acest lucru sau celălalat, că greșește și că trebuie să să se lupte cineva cu ea… O asemenea persoană știe că orice lucru care este rău în lume este și în ea însăși și că doar învățând să se confrunte cu propria sa umbră, poate face ceva real pentru lume. A reușit să rezolve cel puțin o parte infinitezimală a giganticelor probleme sociale  încă nerezolvate ale prezentului nostru.” – C.G. Jung

4. Un divorț asumat conștient este, adesea, mai sănătos decât o căsnicie (pentru toți membrii implicați)

Am auzit expresia “divorț sănătos” tot mai des în ultimii ani. E o expresie destul de greu de digerat pentru aceia dintre noi care cred în “până când moartea ne va despărți” sau “la bine și la greu” sau “am rămas pentru copii și la vârsta asta ce sens mai are” sau “mai bine cu răul pe care îl știi, decât cu cel pe care nu îl știi” și altele asemenea. Mi s-a reproșat la un momentdat că folosind această expresie noi, psihoterapeuții, am încuraja divorțul și nu căsătoria, care, citându-mi unul dintre clienți “nu e un moft, ci o muncă zilnică sau silnică, cum vrei să-i spui”…

Este adevărat. Căsătoria nu este un moft. Este un angajament ce presupune responsabilitate, asumare și respect în alegerea unei persoane cu care să îți împarți viața atât cât trăiești, de preferat. Pentru a reuși să faci o astfel de alegere pe termen nedeterminat este nevoie ca primele puncte să fi fost respectate în prealabil și anume: să te cunoști pe tine, să îl cunoști pe celălalt și să fii dispus să trăiești cu diferențele dintre voi. Până aici, toate bune și frumoase. Dar ce se întâmplă când lucrurile nu stau așa? Când alegerea nu este susținută de cunoaștere sau de asumare? Ce se întâmplă atunci când spui “da” cu toată inima, dar apoi descoperi că persoana în care aveai încredere, te-a mințit, te-a înșelat? Ce faci atunci când descoperi că ți s-a spus o poveste falsă despre cum urmau să fie lucrurile, ca după ce ai semnat certificatul, să descoperi că e totul o minciună? Și ce să faci dacă timp de 20 de ani, tu pui bani într-un cont de economii pentru copilul vostru și descoperi că tatăl copilului i-a scos într-o dimineață pentru a-și acoperi datoria la jocurile de noroc? Sau cum să îți asumi alegerea după ani și ani de bătăi în care ți se spune că “o merți”, “știi tu de ce“ sau câte și mai câte.

Acum, haideți să ne imaginăm că acest “da” a fost un vot. Da, cu toții ne dorim căsnicii fericite, armonioase și pe viață. Da, cu toții ne dorim să ne păstrăm încrederea în oamenii pe care i-am ales. Da, cu toții ne asumăm o alegere într-un moment dat și da, uneori, o alegere, oricât de asumată ar fi în momentul luării ei, se poate dovedi nepotrivită ulterior. Nu este despre a găsi vinovați și nici despre a evita ruptura, ci despre a o repara conexiunea dintre noi pentru a putea face alegeri mai bune. Pentru că, așa cum spune Harville HendrixNe naștem în relații, suntem răniți în relații și ne vindecăm în relații”.

Și vă mai las acest citat:

Fiecare individ are nevoie de o revoluție, de o reorganizare internă, răsturanrea ordinii deja existente și reînnoire, însă nu forțându-le asupra vecinilor și celor din jur sub mantia ipocrită a iubirii creștine sau sub sentimentul responsabilității sociale sau orice alt eufemism frumos pentru impulsurile inconștiente de putere personală”. C.G. Jung

Distribuie acum

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de Sabina Strugariu

Explorează

Lasă un comentariu