Retragerea este tot o nevoie de iubire

Adesea cuprinși de disperare, noi oamenii, începem să ne folosim armele psihologice pentru a-i forța pe ceilalți să ne ofere iubirea pe care ne-o dorim și fără de care simțim că viața nu merită trăită. De la viață avem o forță interioara uriașă care ne ajută să luptăm pentru nevoia de atașament și conectare, singura problemă este reprezentată de maniera în care am învățat să “obținem” această siguranță și stabilitate emoțională.

Ca arme, în războiul pentru iubire, sufletele noastre vulnerabile sunt obișnuite să folosească atacul și învinuirea sau retragerea și dezangajamentul. Eu sunt genul care face parte din a doua categorie – omul care atunci când simte că este în pericol relațional și nevoile nu-i sunt “ghicite, cunoscute, intuite” se scufundă în carapacea lui – imaginându-mi că acolo sunt în siguranță, că acolo nu mai pot fi lovit cu bulgări de critică și săgeți îmbibate în negativitate și reproșuri. Este locul în care am învățat de mic că mă pot simți în siguranță – în copilărie deseori îmi găseam adăpost în șifonierul cu haine până când furtuna din familie trecea. Ca adult acest șifonier s-a mutat în mintea mea și este extrem de solid și bine construit, persoanele dragi obișnuiesc să-mi spună că “nici cu tunul nu te putem scoate de acolo”. Și sincer așa este, atunci când radarul creierului meu emoțional percepe un pericol, real sau imaginar, instant mi se activează zidurile de protecție și automat mă aflu în siguranță și la ani-lumină distanță de cei din jur.

Distanța care în mintea mea este un simbol de legitimă apărare, spunându-mi că am tot dreptul să mă apăr și să mă protejez – doar că ceea ce nu știam este că și acest comportament este o dovadă de agresivitate și luptă din perspectiva celor dragi mie, care simt o mare lovitură atunci când mă retrag în mine. Mintea de clinician îmi spune că în interiorul meu eram conștient de acest lucru, doar că dintr-o loialitate personală alegeam să-mi fie mie “aparent” bine și mă linișteam crezând despre mine că astfel dau dovadă de un comportament pașnic și plin de compasiune. Acum știu că nu este așa, pentru că această retragere a mea este tot o formă de “luptă pentru putere” – potrivit teoriei IMAGO – doar că una care din perspectiva mea era perfect justificată.

Am avut nevoie de mult timp să înțeleg că lupta tot luptă este chiar dacă se manifestă prin rezistență. Această luptă am purtat-o adesea în relațiile de iubire, dar și în cele colegiale și de prietenie. Dacă vă întrebați de ce? Harville Hendrix ne-ar spune că răspunsul este extrem de simplu, deoarece mi-am ales persoanele din jur din două motive esențiale:


1) aceștia dețineau atât trăsăturile pozitive, cât și pe cele negative ale celor care m-au crescut (părinții, bunica maternă, una dintre mătuși) și

2) deoarece compensează acele părți pozitive din mine care mi-au fost înlăturate în copilărie. Iar astfel, intrăm într-o relație de cuplu sau de prietenie făcând presupuneri inconștiente că celălalt va deveni “părintele ideal” și în sfârșit cineva va compensa toate lucrurile de care am fost văduvit în copilărie.

După o anumită perioadă de timp, în mod repetat, viața m-a forțat să înțeleg că această strategie nu funcționează, deoarece sunt “îndrăgostit, atras” dar nu și “întregit sau împlinit” – și nimic nu-mi producea mai multă frustrare decât să descopăr că planul meu a dat greș și să ajung la concluzia că persoana dragă îmi ignoră intenționat nevoile. Iar de aici și până la a proiecta trăsăturile mele negative asupra celuilalt era un pas foarte mic, deseori m-am suprins cum mintea își imagina că celălalt îmi va face exact ceea ce i-am făcut eu, iar în astfel de situații cea mai bună apărare era carapacea mea prietenoasă și solidă (care desigur era tot un strigăt de atenție și iubire).


în cele mai multe interacțiuni cu partenera (sau prietenii foarte apropiați), suntem de fapt mai în siguranță atunci când coborâm garda decât atunci când suntem pregătiți de atac, deoarece celălalt devine un aliat și nu un inamic.

Pentru a putea face unele schimbări am avut nevoie să înțeleg acest tipar de relaționare și mai mult decât atât să-l asum fără a mă ascunde de rușine și vinovăție. Teoria IMAGO m-a ajutat tare mult să înțeleg faptul că creierul meu emoțional reprezintă sursa tuturor mecanismelor mele de apărare, care îmi eclipsează realitatea despre mine și cei dragi mie. Și tot această regiune primitivă a creierului este responsabilă pentru reacțiile mele infantile la frustrare – “eu sunt mic și mă retrag în șifonierul meu”. Tot teoria IMAGO ne spune că acest mult hulit creier emoțional joacă și un rol pozitiv în relațiile mele apropiate – deoarece motivațiile sale ascunse sunt fundamentale pentru vindecarea traumelor mele din copilărie (a nevoilor ignorate de adulții semnificativi din jurul meu), iar acum tot ceea ce am de făcut este să rămân în relație cu aceste persoane și să învăț să mă comport diferit – să fiu mai puțin defensiv atunci când mă confrunt cu critici și feedback negativ. Este adevărat că asta doare, dar în mod cert nu mă ucide. Dr. Hendrix spune că în astfel de situații pot face o descoperire foarte importantă deoarece: în cele mai multe interacțiuni cu partenera (sau prietenii foarte apropiați), suntem de fapt mai în siguranță atunci când coborâm garda decât atunci când suntem pregătiți de atac, deoarece celălalt devine un aliat și nu un inamic. Fraza pe care mi-am repetat-o de mii de ori în minte!!! Prin faptul că învăț să-mi folosesc în mod intenționat și partea rațională a creierului (partea de cortex prefrontal) pot înțelege că furtuna din prezent este diferită de ceea ce am trăit în copilărie – și astfel am posibilitatea de a învăța să-mi temperez reacția de răspuns automat (în cazul meu, retragerea în carapace). Transformarea prin care trec astfel se numește ieșirea din inconștiență/umbră și îndreptarea spre o relaționare conștientă, în care istoria mea de viață rămâne aceeași, experiențele din copilărie nu se șterg cu buretele, însă eu am posibilitatea de a mă manifesta precum adultul care sunt, de a-mi asuma trecutul și de a-mi alege liber și voit prezentul.

Pentru o aprofundare serioasă a teoriei IMAGO recomand cu mare încredere cartea “Primește iubirea pe care o dorești” scrisă de Harville Hendrix.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA