Relațiile interumane sunt imperfecte?!

A trecut ceva vreme de la ultima postare pe blog (timp în care mintea mă certa ca nu sunt un blogger suficient de bun). Dar, a fost o perioadă în care, mai mult ca oricând, m-am străduit să înțeleg ce se ascunde în spatele suferinței interumane. Indiferent că mă uit la pasaje din viața personală sau la episoade din istoria clienților mei – constat că un element psihologic apare neîncetat. Este nevoia obsesivă, a minții noastre, pentru perfecțiune. Cu ardoare ne dorim partenerii perfecți (valabil și în cazul meu), căutăm prețul perfect, vrem școala perfectă, visăm la week-end-ul perfect, aspirăm la jobul perfect și, mai presus de toate, ne dorim relația perfectă (care pentru cei mai mulți dintre noi este o mare enigmă).

Făcând un studiu personal, am constatat că dincolo de teoriile frumoase pe care le verbalizăm și contrar a ceea ce ambalăm în conţinuturi pompoase – toleranța foarte scăzută față de greșeală sau imperfecțiune este piatra de temelie pentru majoritate plângerilor pe care le aud din partea celor din jur și a clienților mei. Acest aspect este valabil atunci când ne raportăm la propria persoană dar și atunci când interpretăm comportamentele semenilor noștri.

majoritatea perfecționiștilor sunt educați din copilărie să fie lăudați pentru performanțele și realizările lor


Acest cult al perfecțiunii este probabil una dintre cele mai mari capcane ale minții umane, în zilele noastre, deoarece la fel ca schimbarea și imperfecțiunea este o lege a firii care nu poate fi încălcată. Există multe ipoteze și teorii explicative cu privire la mecanismul perfecțiunii – de la lipsa de validare din copilărie (atunci când iubirea părinților era condiționată de cât de bine ne-am îndeplinit sarcinile; sau atunci când părinții foloseau critica sau rușinarea ca strategii de educație) și până la nevoia de supra-compensare față de unele stări de vulnerabilitate, excludere socială, deprivare. Cert este că majoritatea perfecționiștilor sunt educați din copilărie să fie lăudați pentru performanțele și realizările lor. Iar în timp ajung să adopte convingeri, periculoase, de genul – Trebuie să fiu pe placul celorlalți, să fac performanță, să fiu perfect(ă)! sau Nu este suficient de bun(ă) pentru mine deoarece nu mă satisface perfect!

Studiul realizat m-a făcut să constat că nevoia de perfecțiune în diversele sale forme (dorința unui Sine perfect; manifestarea unei acțiuni perfect; sau obsesia unei vieți perfecte) generează mult mai multe costuri decât ne-ar cauza acceptarea imperfecțiunii. Și explicația este foarte simplă, deoarece goana după perfecțiune ne pune în stand-by fericirea și accesul la bucurie, care dincolo de faptul că sunt efemere – sunt întru totul pierdute în umbra convingerii că încă nu sunt suficient de bun(ă) sau încă nu este suficient de bun(ă). Mamele aleg să nu-și aprecieze soții pentru că nu îndeplinesc profilul bărbatului ideal realizat de revista „X”. Noi bărbații alegem să nu ne manifestăm recunoștința deoarece ieșim din tiparul masculului perfect sau considerăm că încă nu am găsit partenera perfectă. Și în tot acest labirint al evitărilor și al reprimărilor, pierdem esența lucrurilor. Ratăm frumuseţea momentului prezent și darul imperfecțiunii care ne ajută să creștem și să înaintăm în călătoria personală numită „viață”.


prin acceptarea imperfecțiunii ne putem cultiva autenticitatea

Construirea unei lumi perfecte ne consumă toată energia și pofta de viață. Brené Brown, una dintre cele mai în vogă voci care militează pentru acceptarea vulnerabilității – ne atrage atenția asupra faptului că doar prin acceptarea imperfecțiunii ne putem cultiva autenticitatea. Și în acești termeni, consider că autenticitatea este un surogat foarte bun pentru iluzia perfecțiunii. „Autenticitatea este practica zilnică a detașării de imaginea cu care credem că trebuie să ne identificăm și a acceptării adevărului nostru lăuntric” (Brown, 2010). Definiția poate fi aplicată și în cazul relațiilor interumane – adică acceptarea faptului că relațiile dintre oameni sunt și vor rămâne imperfecte.

În situații de stres sau disconfort major avem tendința de a răspunde comportamental conform stilului de atașament, adică: avem nevoie de o avalanșă de reasigurări din partea persoanei de atașament cum că suntem valoroși și iubiți – devenind în același timp solicitanți și poate chiar haotici; sau din contră ne îndepărtăm de persoana de atașament și ne activăm niște scuturi de protecție, care în imaginar ne asigură că suntem în siguranță. În aceste condiții dacă se mai activează și schema personală de perfecționism care îmi spune că – trebuie să-i cer celuilalt reasigurări până îmi trece frica sau nu are niciun sens să mai investesc în această relație și mai bine îmi caut fericirea în altă parte – atunci lucrurile scapă și mai mult de sub control și ne simțim îndreptățiți să acționăm conform șablonului (care are sens deoarece ne este extrem de familiar). Acest ciclu este calea sigură spre nefericirea relațională deoarece cultivă: critica (Mereu ești rece; Mereu ești nemulțumit(ă), disprețuirea (Ești fără speranță; Ești jalnic), defensiva (Eu sunt ok, problema este la tine) și blocajul (retragerea în tăcere). John Gottman (psiholog și cercetător al relațiilor de cuplu) este de părere că acești patru factori sunt prevestitorii unei rupturi relaționale care, mai mult ca sigur, va duce la separare și divorț.

Astfel este evident că avem nevoie de o resetare mentală în care goana spre perfecțiune să fie înlocuită cu acceptarea imperfecțiunii. Cum putem face asta? În plan personal prin cultivarea auto-compasiunii; prin recunoașterea faptului că durerea este parte integrantă din experiența umană; și prin atenție, înțeleaptă, focalizată asupra emoțiilor negative – astfel încât acestea să nu fie reprimate sau exagerate. Iar în plan relațional este important să: oferim atenție și suport (necondiționat); să recunoaștem și să respectăm diferitele strategii de supraviețuire; să renunțăm la comparații; să fim activi împreună; să asigurăm timp pentru dialog; și să găsim spațiu pentru a râde cât mai mult împreună (mai ales de nevoia de perfecțiune)!

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA