Radiografia unei iluzii – școala noastră cea de toate zilele

Decembrie 2017. O școală de stat din București. Într-una dintre clasele a IV-a, se ține ora de matematică. E rumoare, mai ales în băncile din spate, unde doamna i-a așezat pe băieții mai înalți. Încă nu și-au încheiat socotelile din pauză. De ceva vreme, le-a picat pata pe colegul cel nou. Unul i-a luat ghiozdanul și i l-a aruncat pe hol. Al doilea i-a ascuns penarul într-o bancă. Alți doi l-au ținut imobilizat de brațe. Râca plutește în aer. Se pregătesc pumnii pentru pauza următoare. Între timp, își aruncă printre dinți remarci ca la peluză.

În prima bancă, unul dintre copii își caută caietul. Un amic binevoitor i-l aruncă, deschis la pagina pe care i-a desenat un penis – peste temă. Dedesubt, legenda ilustrației, în varianta ei cea mai vulgară.

Între timp, s-a făcut în clasă gălăgie în toată regula. Doamna își înghite nodul din gât și încearcă să facă liniște. Începe să le spună tema pentru mâine: toate exercițiile de la pagina cutare… și cutare… și cutare. Tema întreagă, pe caiet. Și nu mai termină cu enumeratul – asta e pedeapsa lor. Atât i se permite să le facă.

După ora de desen, doi ghiduși au stors tubul cu acuarelă roșie pe scaunul de-alături. Colega lor nu se uită niciodată pe unde se așază. Va sta așa murdară până la prânz. Cum n-o ia nimeni de la școală, o să umble tot așa pe străzi, până acasă.

La ora de engleză, un curios pune întrebări. Răspunsurile profesoarei continuă și după ce se sună de ieșire. Pleacă, în sfârșit. Imediat un grup de băieți se năpustește vociferând spre vinovat. „Bă, tâmpitule, din cauza ta am pierdut pauza!” Și, trosc, o palmă peste obrazul curiosului… Moșul se pregătește să le aducă jocuri, în ultima zi de școală, înainte de Crăciun – nu știe că ei se-njură inclusiv de mamă.

În sala de alături, e o clasă a VI-a. Au ora de educație civică. Profesoara îi ceartă pe cei care nu și-au făcut proiectul de echipă cu mai multe poze. Îi îndeamnă și pe ceilalți elevi să apostrofeze echipa perdantă. Ca la ședințele de partid, de pe vremuri. Învață să dea cu pietre cât mai eficient. Vinovații stau cu capul plecat și îi aruncă priviri sarcastice doamnei. Încă tac. Peste un an or s-o aștepte în întuneric, la poarta școlii.

Înainte de civică, au avut geografie. Nu s-a putut învăța lecția după manual, fiindcă e mai bătrân ca elevii. Azi, în pragul lui 2018, îi învață despre Iugoslavia. La toate disciplinele, materia se predă câtă mai e valabilă din manual, câte puțin din ce dictează profesorul și cel mai mult… de pe net. Căci netul e în pas cu programa școlară.

La ora de sport, băieții de-a V-a joacă fotbal. De obicei, nici nu fac altceva. Doi s-au încăierat azi cu talent. Unul se dă lovit în gura mare, atrăgând simpatiile echipei. Celălalt, lovit cu adevărat, suferă în tăcere. Așa l-a învățat pe el viața, să fie stoic, că nu-l apără nimeni.

În aceeași sală de sport, mai e o clasă: a VII-a. Profesoara lor e bolnavă. Cel care-i ține locul i-a lăsat pe copii să facă ce vor. Nu poate ține ora cu 60 de elevi. Așa că vreo 3 dintre ei își dau pase. Câteva fete exersează pași de dans. Restul de 20 stau pe bancă și butonează absenți pe telefon. Ar mai fi niște mingi libere, spaliere, aparate de gimnastică… Dar conexiunea pe net e mai bună ca cea dintre ei.

O nouă pauză. Câțiva elevi de-a VIII-a dansează pe hol, în timp ce din telefonul așezat pe pervazul ferestrei se-aud manele. Una dintre fetele din grup discută cu o prietenă despre sexul oral, ca metodă de prevenire a sarcinii. I se vede sutienul dantelat prin bluza neagră transparentă.

Se termină cursurile. Pe scări, o fetiță firavă târăște după ea ghiozdanul de 7,4 kilograme. Se-aud roțile ghiozdanului lovind treptele cu zgomot: poc-poc, poc-poc. Un coleg voinic vorbește la telefon în spatele ei, încercând s-o depășească. Nu aude nimic în receptor. Îi spune fetei cu nervi: „Proasta dracului!” Tatăl lui lucrează într-una dintre primării. Fata nu zice nimic. L-a mai auzit și altădată lăudându-se că-l cunoaște pe director. Tatăl ei e șofer. Se lasă liniștea pe scări. S-a dus încă o zi din copilăria lor…

Noi, tinerii din ultimii 25 de ani, i-am crescut pe ei, copiii de azi. Sunt oglinda noastră.

O școală ca oricare alta. În ea e viitorul țării. Speranța noastră pentru mâine.

Articol publicat cu permisiunea autoarei, care dorește să își păstreze confidențialitatea numelui.

Distribuie acum

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Mai multe articole de Pagina de Psihologie

Explorează

Lasă un comentariu