Puțin narcisism nu strică. Dacă sentimentul de a fi special poate fi bun pentru noi, cum am ajuns atât de obsedaţi de ideea că e rău?

Se pare că narcisismul există pe un spectru. Cu moderaţie, ne poate inspira, îmbogăţi imaginaţia, creşte pasiunea pentru viaţă, ne poate face mai încrezători în propriul potenţial şi mai curajoşi în a experimenta situaţii noi de viaţă. Poate chiar adânci dragostea noastră pentru familie, prieteni și parteneri. „De departe, cel mai puternic predictor al succesului în relațiile romantice este tendința de a-i vedea pe partenerii noștri ca fiind mai buni decât aceștia se percep.” — afirmă dr. Craig Malkin în cartea Rethinking Narcissism.

Psihologii Benjamin Le de la Colegiul Haverford și Natalie Dove de la Universitatea Eastern Michigan au revizuit recent peste 100 de studii, care implicau aproape 40.000 de persoane aflate în relații romantice. Ei au constatat că, dacă un cuplu a rămas împreună, vreme de câteva săptămâni sau luni, asta nu a depins de personalitatea partenerilor, stima de sine sau sentimentele de apropiere. Ceea ce a contat cel mai mult a fost dacă unul sau ambii parteneri au avut „iluzii” pozitive — adică și-au privit partenerii ca fiind mai inteligenți, mai talentați și mai frumoși decât erau, conform unor standarde obiective. Să ne ținem de mână cu cea mai uimitoare persoană din încăpere ne face să ne simţim deosebiţi, speciali.

În timp ce narcisismul moderat poate spori iubirea, prea mult narcisism poate să o diminueze sau chiar să o distrugă. Când oamenii devin dependenți de sentimentul că sunt speciali, devin grandomani și aroganți. Ei nu mai cred că partenerii lor sunt cei mai buni sau cei mai importanți oameni din încăpere, deoarece îşi arogă dreptul de a fi cele mai importante persoane din acea încăpere, pierzând capacitatea de a vedea lumea dintr-un alt punct de vedere decât al lor. Aceștia din urmă sunt adevărații narcisiști ​​și, în cazurile cele mai rele, prezintă și alte două trăsături ale așa-numitei „triade întunecate”: o lipsă totală de remușcare și o înclinație spre manipulare.

Surprinzător este faptul că prea puțin narcisism poate fi dăunător. Stima de sine a unora este atât de scăzută, încât se simt lipsiţi de valoare şi impotenţi. În consecință, pericolul se ascunde în extremitățile spectrului narcisic. Craig Malkin menţionează faptul că avem și alte idei greşite cu privire la narcisism.


O altă idee greşită este aceea că gradul nostru de narcisism este fix pe tot parcursul vieții. Când suntem bolnavi, de exemplu, în mod normal, ne mutăm într-o altă zonă a spectrului: ne vom simți mult mai merituoși şi mult mai îndreptăţiţi să primim atenţia şi îngrijirea celorlalţi şi să beneficiem de timpul acestora, decât alți membri ai familiei sau decât colegii noștri mai sănătoși. În mod similar, la locul de muncă, atunci când simțim nevoia de a fi recunoscuți, admirați și apreciați, când suntem în cursa spre o promovare, narcisicul din noi scânteiază. Există, de asemenea, etape specifice de viață în care ne considerăm deosebiți, cum ar fi sarcina și adolescența, iar altele care ne îndreaptă spre capătul întunecat al spectrului, cum ar fi îngrijirea unui nou-născut sau amânarea visurilor noastre pentru a susține cariera partenerului, spre exemplu. Ambele circumstanțe necesită o reducere a nevoii noastre de a fi în centrul atenției.

Dar prezența în aceste extremităţi ale spectrului, în general, nu durează pentru totdeauna. Criza sau tranziția trec, și simţim dorința de a ne întoarce la un nivel sănătos. Dacă ne-am apropiat de un capăt al spectrului, ne regăsim vocea. Și chiar dacă am câștigat promovarea și credem, în tăcere, că suntem mai buni decât colegii noștri, nevoia de a ne dovedi nouă înșine acest lucru sau de a le-o dovedi celorlalţi nu mai este la fel de presantă. Iar dacă este, atunci nu mai suntem pe un teritoriu sănătos.

O altă ipoteză comună și greșită este aceea că narcisiştii sunt întotdeauna ușor de observat. Da, cei care vorbesc cel mai tare, care zburdă zilnic pe ecranele TV, prin mass-media, pe reţele sociale, sunt cu siguranță mai narcisici ca alții. Însă adevărul este că veți găsi mai mulți narcisici în viața voastră. (Narcisiştii le dăunează celorlalți, în timp ce alții, cu doza extrem de mică de narcisism, aflaţi la capătul opus al spectrului, se rănesc pe ei în primul rând). Dar nu toți narcisiștii se recomandă atât de înflăcărat — unii nu sunt nici măcar străluciți sau ieșiți din comun. Și asta face ca identificarea lor să fie mult mai grea.

Există, de asemenea, narcisici mai subtili, care sunt mai dificil de detectat și mai susceptibili de a dăuna vieții noastre. Sunt oamenii pe care îi vedem în fiecare zi: ei sunt iubiţii noștri, soții, prietenii și șefii. Narcisismul lor nesănătos este adesea mascat de maniera lor — sunt liniştiţi, fermecători, capabili de căldură şi, uneori, de empatie. Simptomele lor sunt mai greu de observat — dar sunt acolo.


Ideea că persoana cu care dormi sau lucrezi ar putea fi un narcisist este șocantă și deprimantă. Chiar mai deprimantă ca aceptarea faptului, greşit de altfel, că narcisismul este o trăsătură fixă ​​de personalitate sau un defect de caracter care nu se corijează niciodată. Dar și în această privință gândirea a început să se schimbe. Unii narcisiști ​​mai blânzi se pot schimba. Narcisismul este un răspuns învățat, adică un obicei și, ca orice obicei, devine mai puternic sau mai slab în funcție de circumstanțe.

Narcisicul îşi îngroapă emoțiile normale, cum ar fi frica, tristețea, singurătatea și rușinea, deoarece îi este teamă că va fi respins pentru că le are. Cu cât temerile lui sunt mai mari, cu atât mai mult se protejează prin intermediul convingerii că este special. Narcisismul nesănătos nu este un obicei ușor de înlăturat, dar oamenii pot deveni mai sănătoși prin a învăța să accepte și să împărtășească emoțiile pe care le ascund de obicei. Iar cei dragi pot să-i ajute să ajungă la centrul sănătos al spectrului prin deschidere, în același mod.

Cu toții navigăm între extremele spectrului. Dar se naşte o întrebare: Dacă sentimentul de a fi special poate fi bun pentru noi, cum, Doamne iartă-mă, am ajuns atât de obsedaţi de ideea că e rău? De ce ne concentrăm atât de mult asupra pericolelor narcisismului?

Distribuie acum

Carmen Elena Podar

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Mai multe articole de Carmen Elena Podar

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA