Puterea relațiilor și atașamentul uman

Prin interacțiunea cu părinții și îngrijitorii noștri, în special în primii doi ani de viață, învățăm limbajul iubirii, care este stocat în memoria noastră implicită (formă a memoriei ce nu poate fi accesată intenționat sau voit). Este fascinant și în același timp uimitor, cum încă înainte de a fi conștienți cu adevărat de noi înșine și de a avea primele amintiri despre copilăria noastră și primele experiențe de viață, creierul uman pune bazele unor scheme de relaționare intimă, care ajung apoi să funcționeze precum un tipar pentru toate relațiile noastre viitoare. Pornind de la observațiile oamenilor de știință interesați de psihologia atașamentului și a experiențelor interpersonale, dr. Sue Johnson, de la Universitatea din Ottawa, a identificat zece adevăruri cu privire la sistemul uman de atașament:

1. Atașamentul este o forță motivațională înnăscută. Căutarea și menținerea contactului interpersonal este unul dintre principalele sisteme umane de supraviețuire. Dependența aceasta ne este la fel de specifică nouă oamenilor precum nevoia de oxigen, apă și hrană; nu este o trăsătură a copilăriei, care dispare în timp, ci este o nevoie pe viață.

2. Dependența sigură este parte componentă a autonomiei. Este impropriu să vorbim despre independență totală sau supra-dependență relațională față de cei din jur. Dependența poate fi doar eficientă sau ineficientă; prima duce la cultivarea autonomiei și a încrederii în sine. Dependența sigură și autonomia sunt asemănătoare cu cele două aripi ale unei păsări, ele asigură supraviețuirea și evoluția noastră în viață. Fiecare luptător are de integrat lecția dependenței în povestea sa de viață, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia interdependența este parte a condiției umane, autosuficiența și separarea totală sunt doar mituri, iluzii și „văzduhisme„.

3. Atașamentul este un Rai Sigur. Prezența conștientă și sigură a figurilor de atașament este cea mai valoroasă sursă de confort psihologic și securitate afectivă la care putem avea acces, în timp ce prezența inconștientă și indisponibilitatea sunt surse sigure de distres (stres negativ și toxic). Atașamentul sigur este un antidot natural pentru stările de anxietate și vulnerabilitate.


4. Atașamentul ne oferă o bază de siguranță. Atașamentul reprezintă fundamentul solid care susține posibilitățile umane pentru explorare și adaptarea răspunsului nostru la evenimentele exterioare. O astfel de bază susține procesul natural de învățare, deschiderea cognitivă față de noi informații, asumarea de riscuri, activarea curajului și ajustarea continuă a percepției despre sine, lume și viitor.

5. Accesibilitatea și empatia sudează legătura. Pietrele de temelie ale conexiunilor sigure sunt accesibilitatea emoțională și disponibilitatea psihologică; din perspectiva atașamentului, orice răspuns comportamental este mai bun decât lipsa totală a acestuia. Lipsa angajamentului relațional transmite semnale de genul: „Mesajele tale nu contează pentru mine, între noi nu există nicio legătură„. Relațiile de atașament sunt contextele în care se nasc cele mai puternice reacții emoționale și, tot în acest cadru, emoțiile au cel mai puternic impact. Emoțiile sunt muzica, atașamentul este stilul nostru de dans (de relaționare și luptă pentru iubire).

6. Frica și incertitudinea activează nevoile noastre de atașament. Conectarea la cei dragi este principala formă de protecție și adaptare, pentru a depăși sentimentele de neajutorare și de lipsă de sens.


7. Procesul disconfortului cauzat de separare este predictibil. Dacă comportamentele (chemările) noastre de atașament nu primesc răspunsul dorit din partea figurii de atașament apelate, se activează un proces psihologic, care poate implica: protestul, depresia, disperarea, culminând cu detașarea. Astfel, depresia reprezintă un răspuns firesc la pierderea conexiunii, în timp ce furia (sau protestul) în planul relațiilor intime reprezintă încercări eșuate de a relua contactul cu figura de atașament. În relațiile bazate pe siguranță, protestele ca reacție a inaccesibilității sunt recunoscute și acceptate, fără a implica judecata critică, rușinarea sau respingerea.

8. Numărul legăturilor de atașament nesigure este finit și ușor de identificat. Strategiile în care noi, oamenii, ne implicăm pentru a face față lipsei de responsivitate a partenerului de viață (a figurilor de atașament) sunt limitate. Manifestările umane în situații de pierdere a contactului sunt recognoscibile de-a lungul unui continuum, care merge de la anxietate până la evitare. Când conexiunea dintre noi și figura de atașament este amenințată, fără a fi lezată în mod sever, sistemul nostru de atașament poate intra într-o suprafuncționare — sporesc manifestările de agățare psihologică, devenim mai solicitanți și chiar agresivi, cu intenția de a obține un răspuns. O a doua strategie de a face față lipsei de siguranță emoțională, mai ales atunci când ne-am pierdut speranța, este aceea de a ne dezactiva sistemul de atașament și de a ne suprima nevoile de conexiune, prin concentrarea exagerată pe muncă și alte responsabilități, evitând astfel distresul cauzat de pierderea conexiunii. Stilul de atașament anxios și cel de atașament evitant reprezintă șabloanele în baza cărora noi am învățat să luptăm pentru iubire și oglindesc cu mare acuratețe manifestările noastre în situații incerte și imprevizibile. La unele persoane, putem observa și o combinație între cele două stiluri de atașament, acest al treilea stil de atașament fiind cunoscut ca stilul dezorganizat. Potrivit unor cercetări, 5% din populația globului are stilul de atașament de tip dezorganizat; între 20 și 15%, evitant; 25%, anxios; și restul de 50% reprezintă categoria celor cu un atașament sănătos. Din fericire, cei cu atașament insecurizant își pot schimba strategia psihologică de interacțiune în relații, tot așa cum, din păcate, și cei cu atașament sigur pot avea uneori manifestări specifice stilului anxios sau evitant.

9. Atașamentul implică un model intern de funcționare a sinelui în raport cu ceilalți. În mod evident, strategiile de atașament au de-a face cu maniera în care noi procesăm și facem față emoțiilor. Unii parteneri, în situații de criză sau atunci când se simt respinși, catastrofizează, dramatizează și devin haotici din punct de vedere psihologic; în timp ce alții se ascund în tăcere vreme de mai multe zile, se rigidizează și par inflexibili. Ambele categorii par să aibă o reprezentare mentală negativă a sinelui și a celuilalt. Prin comparație, modelul intern al partenerilor cu un stil sigur de atașament este, de regulă, bazat pe o reprezentare pozitivă atât a sinelui, cât și a partenerului; aceștia știu și simt că merită să primească și să ofere iubire.

10. Izolarea și pierderea sunt procese traumatizante. Teoria atașamentul trebuie înțeleasă și din perspectiva traumelor psihologice și de relaționare. Astfel, orice formă de pierdere relațională are un potențial traumatic, ca urmare a activării sistemului de atașament și a mecanismelor neurocognitive aferente. Deprivarea emoțională, ignorarea drepturilor noastre psihologice și lipsa de conectare umană sunt forme de stres major, care pot avea efecte de lungă durată asupra funcționării noastre în relații, asupra stării noastre de bine și a succesului în viață.

(Extras din cartea Revoluția iubirii: o altfel de poveste despre atașament și relații)

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA