Psihoterapia în termeni empirici

Psihoterapia este o formă de tratament care se bucură de un succes tot mai mare atât în plan internațional cât și la nivel european. Cu toate acestea este greu de identificat o definiție generică care să fie universal acceptată în conceptualizarea psihoterapiei. În funcție de orientarea teoretică, psihoterapia poate fi definită ca persuasiune interpersonală, serviciu de sănătate, educație psihosocială, antrenament sau coaching profesional, tehnologie comportamentală, o formă de re-parenting, o formă contemporană de șamanism, etc. London (1986) spunea că este mai ușor să practici psihoterapia decât să o definești.

Această formă de tratament are o istorie destul de zbuciumată și un trecut care nu se poate lăuda doar cu acțiuni prosociale. În ultimii 50 de ani am fost martorii unei hiperinflații în ceea ce privește noile brand-uri care au apărut în domeniu. În 1959, Harper identifica 36 de sisteme distincte de psihoterapie; în 1976, Parloff a descoperit mai mult de 130 de psihoterapii accesibile, iar în 1979 renumitul magazin Times a raportat un număr de peste 200 de forme diferite de psihoterapie. Estimările recente vorbesc despre un număr mai mare de 400 de psihoterapii.

Proliferarea psihoterapiilor a fost însoțită de o avalanșă bogată în conflicte și rivalități: fiecare sistem terapeutic promițând că are o eficacitate ridicată și o aplicabilitate unică. Inițiatorii noilor sisteme vorbeau despre o rată de 80 până la 100% a succesului, în absența unor studii clinice controlate. O diversitate sănătoasă s-a transformat în timp într-un haos nesănătos. Studenții, practicienii și pacienții sau clienții se confruntă adesea, și în prezent, cu o paletă mare de confuzii, fragmentări și nemulțumiri. Cu atât de multe psihoterapii cu promisiuni mărețe  care sunt teoriile care trebuie studiate, predate sau cumpărate?

Consider că fragmentarea și confuziile din psihoterapie pot fi cel mai bine depășite printr-o analiză comparativă a diferitelor sisteme care evidențiază numeroasele similitudini între acestea fără a blura diferențele esențiale. O analiză comparativă implică o înțelegere fermă a fiecărui sistem terapeutic și o bună cunoaștere a părerilor clinice și empirice. Persoanele interesate de psihoterapie, atât în calitate de cursanți sau beneficiari, este important să se informeze cât mai serios și să facă alegeri conștiente bazate pe fapte reale și date concrete.


Dincolo de  această istorie controversată și pe alocuri de neînțeles se observă și un spirit al reapropierii sau o tendință spre reconciliere, în care practicienii și cercetătorii sunt tot mai interesați pentru a cunoaște care sunt atuurile diferitelor modele de intervenție și care sunt factorii comuni care se regăsesc în acestea. Astfel i-a naștere abordarea integrativă care reprezintă o psihoterapie modernă și contemporană, al cărei scop primordial este de a crește eficacitatea și aplicabilitatea psihoterapiei.

Abordarea integrativă propune următoarea definiție a psihoterapiei (Norcross, 1990): Psihoterapia reprezintă o formă informată și intenționată a aplicării metodelor clinice și interpersonale derivate din principii psihologice bine stabilite în scopul asistării oamenilor pentru a dobândi o modificare a comportamentelor, cognițiilor, emoțiilor și a altor caracteristici personale pe care pacientul și le dorește.

Cercetările demonstrează continuu că psihoterapia integrativă sau adesea numită și eclectică este cea mai populară orientare în rândul profesioniștilor din sănătate mintală (Norcross, 2005). În tabelul de mai jos sunt prezentate cele mai frecvente  forme de psihoterapie utilizate în rândul practicienilor din diferite profesii: psihologie clinică, consiliere psihologică, asistență socială și consiliere.


Orientare Psihologi clinicieni Psihologi consilieri Asistenți sociali Consilieri
Behavioristă 10% 5% 11% 8%
Cognitivă 28% 19% 19% 29%
Constructivistă 2% 1% 2% 2%
Eclectic/Integrativă 29% 34% 26% 23%
Existențial/Umanistă 1% 5% 4% 5%
Gestalt/Experiențială 1% 2% 1% 2%
Interpersonală 4% 4% 3% 3%
Multiculturală 1% 1% 1%
Psihoanalitică 3% 1% 5% 2%
Psihodinamică 12% 10% 9% 5%
Centrată pe persoană/Rogersiană 1% 3% 1% 10%
Sistemică 3% 5% 15% 7%
Alte orientări 5% 9% 4% 3%

Tabelul însumează rezultatele mai multor studii efectuate: Bechtoldt et al., 2001; Bike, Norcross, & Schatz, 2009; Goodyear et al., 2008; Norcross, Karpiak, & Santori, 2005.  Analiza comparată a fost limitată la 16 sisteme majore de psihoterapie. Celelalte sisteme au fost ignorate deoarece fie se află pe o cale naturală de dispariție, fie sunt foarte puțin dezvoltate și nu beneficiază de un cadru teoretic personal sau sunt variații ale unor sisteme deja cunoscute. Ultimul criteriu al excluderii a fost dimensiunea empirică.

Din fericire în zilele noastre interesul pentru un demers psihoterapeutic validat științific și aplicat în spirit umanist este tot mai mare, numărul de cercetări și publicații în domeniu este în creștere și războiul rece din domeniu pare să se stingă. Interesul, curiozitatea și centrarea pe umanitate sunt principalele elemente care pot facilita dezvoltarea psihoterapiei în prezent și viitor.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA