Skip to content

Practica din Psihologia Familiei nu este limitată la un set particular de problme, ci mai degrabă, unicitatea acestei specialităţi din sfera psihologiei este reprezentată prin teoria în baza căreia psihologii de familie conceptualizează o problemă şi lucrează împreună cu clienţii în vederea rezolvării acesteia. Psihologia Familiei abordează o gamă largă a problemelor de pe Axele I, II, III (conform DSM-IV-TR) şi a problemelor de relaţionare.

Psihologia familiei, este o specialitate a psihologiei, focusată pe emoţiile, gândurile şi comportamentele inidivizilor, a cuplurilor şi familiilor, care se manifestă la nivel relaţional şi în diferitele domenii din mediul acestora de funcţionare. Este o specialitate fondată pe principiile teoriei sistemice, în care familia ca sistem este elementul central. Premisa practicării acestei specialităţi este aceea că dinamicile familiale joacă un rol vital în funcţionarea psihologică a membrilor unei familii. Aplicabilitatea acesteia se extinde atât la nivelul familiilor de origine cât şi a familiilor nucleare. Practica terapiei de familie implică luarea în considerare atât a istoricului unei familii cât şi a aspectelor curente.

Termenul de psihologia familiei este adesea utilizat ca sinonim pentru terapia familiei, care este în fapt o subcategorie a Psihologiei Familiei; psihologia familiei foloseşte o perspectivă mai largă de dezvoltare, pentru a înţelege mecanismele de sănătate şi patologie. Terapia familiei este o abordare sistemică de intervenţie la nivelul diferitelor probleme.

℗PUBLICITATE



Unicitatea Psihologiei Familiei – Specialitatea psihologiei familiei este unică datorită perspectivei prin care psihologii de familie sunt formaţi să ia în considerare problemele bio-psiho-sociale ale clienţilor. Psihologia Familiei este o abordare în care înţelegerea funcţionării umane şi rezolvarea problemelor sunt bazate pe teoria generală a sistemelor. Într-o perspectivă sistemică considerăm că funcţionarea emoţională a indivizilor la nivelul unui grup este interdependentă, motiv pentru care emoţiile şi comportamentele unei persoane pot fi înţelese doar analizând şi înţelegând contextul de viaţă al acestora.

Elementul de diferenţiere al Psihologiei Familiei nu este reprezentat de numărul de oameni cu care lucrează specialistul sau de numărul de persoane care se află în cabinet, ci prin perspectiva sistemică în baza căreia problemele şi mecanismele de dezvoltare ale acestora sunt abordate.

Conținutul materialul este adaptat conform recomandărilor Societății de Psihologia Familiei – A.P.A. – Divizia 43

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
24,75 lei
Continuă cumpărăturile
1