Cum să crești un copil sigur de sine

39,00 lei

Parentajul bazat pe Cercul Siguranței

Autori: Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell

Prefață scrisă de Daniel J. Siegel

Descriere

Părinții din ziua de astăzi simt în mod constant presiunea de a fi „perfecți”. Însă, încercând să facă totul „ca la carte”, ei pierd din vedere ceea ce copiii au realmente nevoie pentru siguranța lor afectivă, afirmă autorii cărții de față. Creatori ai eficientei metode de parentaj „Cercul Siguranței, cei trei psihoterapeuți americani îi învață pe părinți (dar și pe psihologi) cum poate fi păstrat echilibrul între dorința de a proteja copilul și nevoia acestuia de autonomie, ce fel de nevoi emoționale poate exprima sugarul sau copilul aflat în dificultate, dar și în ce fel părintele poate să-și ajusteze propriul stil de parentaj, dând dovadă de flexibilitate, de o mai bună înțelegere de sine și de disponibilitatea de a învăța din greșeli.

Plină de cazuri sugestive, de instrumente intuitive („muzica rechinilor”, „Mâinile care susțin Cercul Siguranței” etc.) și de teste de autoevaluare, cartea oferă soluții pentru crearea și întărirea atașamentelor sigure între părinții și copii.

Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell, psihoterapeuți de orientare psihanalitică, având peste 30 de ani de experiență în tratarea copiilor și adolescenților, activează în cadrul centrului Circle of Security International din Spokane (Washington), formând părinți și psihologi în metoda de intervenție „Cercul Siguranței, bazată pe teoria atașamentului.

Christine M. Benton este o scriitoare profesionistă din Chicago.

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

384

Dimensiuni:

13 x 20 cm

I.S.B.N.:

978-606-40-0175-7

Titlul original:

Raising a Secure Child. How Circle of Security Parenting Can Help You Nurture Your Child's Attachment, Emotional Resilience, and Freedom to Explore

Traducerea din limba engleză:

Maria Tănăsescu

Data publicării:

saptembrie 2017

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA