Skip to content

Am probleme cu furia. Câteodată mă înfurii și nu mă mai pot stăpâni. De câțiva ani lucrez activ la asta deoarece mi-am dat seama cât de tare îi sperie furia mea pe cei dragi și asta a durut. Eu nu știu cum arăt furioasă, știu doar cât de oribil se simte furia, dar cred că arăt destul de rău dacă iau în considerare grimasele îngrozite de pe fețele celor care devin, fără voia lor, martorii manifestărilor mele. Furia mea se manifestă în special în preajma celor dragi, în public ea este reprimată destul de eficient.

Cred că am moștenit furia (genetic) dar am și învățat-o de la cei alături de care am crescut. Nu am fost un copil furios, ba din potrivă. Unul dintre cei mai furioși oameni din viața mea, bunicul meu, care nu și-a îndreptat niciodată furia către noi din fericire, și-a petrecut în schimb ultimul deceniu și jumătate din viață strigând în fața televizorului apelative de tipul „Bolșevicilor!“, „Fir-ai al … de Comunist!“, „Hoțule! Mincinosule!“ și multe altele atât de inventive încât îmi este greu să le reproduc aici. Sigur, dragul de el ar fi putut inventa zeci de lozinci creative pentru Piața Victoriei! De la el am aflat că poți împușca mai mulți oameni cu un singur glonte, dacă îi aliniezi frumos. Era și econom, nu doar furios!

Furia bunicului meu, pe care eu am luat-o mai departe cu mine în viață, se manifesta față de nedreptate, de hoție și minciună, perpetuate, din perspectiva lui, de ceea ce a însemnat prelungirea în timp a unui regim totalitar de tristă amintire care a înghițit zeci de ani din viețile unor oameni și a unei țări. Asta este furia la care îmi este cel mai greu să renunț deoarece nu mă simt deloc motivată. Mai mult, când vine vorba de ceea ce eu am învățat de mică să percep ca un atentat la țara mea și la libertate, furia mea se transformă în ură. Asta nu îmi place. Cum să ajungi să urăști din iubire de țară sau din orice fel de iubire? Aș vrea să pot să nu urăsc, deoarece nu cred că există vreo utilitate a acestei emoții, ba chiar o văd ca fiind profund nocivă.

Zi de zi le vorbesc oamenilor despre perspective, despre modul în care putem privi amândoi același lucru de pe poziții diferite, să vedem părți diferite și să avem păreri complet opuse, fără ca unul să aibă dreptate și altul să greșească. Mă folosesc de obicei de o cană de ceai pe care o pun între mine și interlocutor, pe care îl întreb apoi pe ce parte este toarta. Dacă pentru ei este pe stânga, pentru mine va fi pe dreapta și asta nu înseamnă că vreunul dintre noi greșește, ci doar că atâta timp cât stăm pe pozitii opuse vom vedea perspective opuse. Este un exercițiu care, personal, m-a ajutat foarte tare să lupt cu furia, să-mi flexibilizez gândirea, să scap de ideea conform căreia eu am dreptate și nimeni altcineva și să mă eliberez de frustrarea pe care o trăiam de câte ori cineva nu era de acord cu mine. Este minunată eliberarea pe care ți-o oferă acest mod de a vedea lucrurile!

℗PUBLICITATE



furia ne ajută să ne protejăm integritatea fizică și morală

Pe de altă parte, furia ne vorbește despre limite în relațiile noastre: când cineva îți încalcă limitele, te înfurii ca să îi poți împinge la loc, să-i forțezi să-ți respecte granițele. Este o emoție de disconfort, dar nu o emoție negativă, cum frumos am învățat de la Sorina Petrică, deoarece astfel, am aflat că furia are un rol foarte important. Deși este obositoare și ne poate trimite în sfera unor comportamente antisociale, furia ne ajută să ne protejăm integritatea fizică și morală.

Toate bune și frumoase până ajungem la subiectul sensibil moștenit odată cu furia mea. Deși, la nivel pur teoretic și rațional, știu că este vorba doar de un adevăr al meu (și al altor câtorva zeci de mii de oameni, cel puțin) ideea cum că lucrurile ar putea fi privite și din altă perspectivă nu are loc în capul meu. Stau de câteva zile și mă întreb care ar putea fi perspectiva – la fel de rezonabilă ca și a mea – unor oameni care pun interesul personal mai presus decât orice pe lumea asta, încălcând limitele și regulile democrației și punând în pericol cel mai de preț ideal uman: libertatea.

Aș vrea să nu mor înainte de a afla răspunsul acestei întrebări dar în același timp sunt sigură că aceste emoții, care nu îmi sunt neapărat prietene, mă vor călăuzi să lupt pentru perspectiva mea până la moarte!

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1