Skip to content

În calitate de coordonator științific al cărților publicate la editura Pagina de Psihologie, am marea onoare de a vă prezenta volumul „Confesiunile unei mame imperfecte”, cea mai recentă apariție în colecția #PutereaRelațiilor.

Înainte de a traduce sau publica un volum, întreaga echipă se așază la o masă de discuții și analizează motivele pro și contra, pledoaria fiecăruia dintre noi fiind ghidată de următoarele valori: promovarea importanței relațiilor, calitatea științifică a textului, aplicabilitatea recomandărilor vizavi de cititorii români, accesibilitatea conținutului și, nu în ultimul rând, credibilitatea și notorietatea autorului. Astfel, ne asigurăm că fiecare titlu publicat va respecta un standard de calitate și că vom reuși să le oferim cititorilor noștri doar texte de o certă valoare. Exact aceasta este și povestea cărții „Confesiunile unei mame imperfecte”, care – fără nicio excepție – a îndeplinit toate criteriile redacției și care mai are o plusvaloare: prefața.

Textul este unic din multe puncte de vedere și se numără printre puținele care depășesc granițele obișnuite ale parentingului, prezentându-ne mai degrabă perspectiva maternă și imperfectă asupra uneia dintre cele mai provocatoare roluri din viața unei persoane. Autoarea Harriet Lerner se numără printre cele mai autentice voci ale psihoterapiei relaționale de la nivel mondial, având o bogată experiență clinică și practică în a lucra cu familiile. Iar textul cărții evidențiază în modul cel mai savuros stilul ei uman, amuzant, științific, emoționant și extrem de onest. Recunosc că, până în prezent, am citit câteva sute de cărți destinate vieții de familie, dar vă mărturisesc că au fost foarte puține cele care m-au făcut să râd și să lăcrimez de la o pagină la alta. Așa că nu am nicio îndoială: „Confesiunile unei mame imperfecte” reprezintă o alegere înțeleaptă pentru părinții copiilor cu vârsta între 0 și 24 de ani, dar și pentru aceia dintre noi care acum se pregătesc să devină părinți sau aceia care vor să-și înțeleagă mai bine părinții.

Să fiu mamă a fost pentru mine la fel de natural ca meseria de astronaut. Acest singur fapt ar trebui să inspire încredere. Cine vrea să citească ceva scris de o mamă arogantă? Cine navighează prin aceste ape fără efort? Cine adoră să îmbrace iarna cu o salopetă de fâș un copil care dă din mâini și din picioare? Sau cine are ochii întotdeauna strălucitori când răspunde la întrebarea «Cu ce te ocupi?» spunând «Sunt mamă»? Eu nu am răspuns afirmativ la niciuna dintre chestiunile anterior enumerate, prin urmare sunt perfect potrivită să împărtășesc o experiență onestă și o logică de bun-simț referitoare la ce anume înseamnă să fii mamă și cum ne transformă asta (pe noi și relațiile noastre), pe dinăuntru și pe dinafară.“

Așa își începe autoarea, dr. Lerner, cartea care a făcut-o celebră la nivel internațional și care reprezintă prima ei apariție pe piața de carte din România. Și cred că nici nu mai este cazul să vă spun cât de mândru sunt de faptul că această reușită îi aparține Paginii de Psihologie.

℗PUBLICITATE



O altă premieră în ceea ce privește cartea „Confesiunile unei mame imperfecte“ vine din deschiderea îndrăgitei jurnaliste Andreea Esca față de domeniul cărților ce promovează sănătatea relațională. Prima colaborare semnificativă dintre Pagina de Psihologie și Andreea Esca a fost lansarea cărții „Revoluția iubirii”, iar cuvântul-înainte pe care ea l-a scris pentru cartea lui Harriet Lerner este dovada unei frumoase colaborări profesionale.

Când m-a rugat Gáspár György să scriu acest cuvânt-înainte, i-am declarat că mă consider cea mai nepotrivită persoană, deoarece n-am citit nicio carte de parenting și mi-am crescut copiii «după ureche». Numai că a insistat, așa că iată-mă scriind pentru prima dată un cuvânt-înainte pentru o carte despre relația părinte-copil.“

Cu acest extras din cuvântul-înainte al Andreei Esca, publicat exclusiv pentru ediția în limba română a cărții, voi încheia prezentarea volumului Confesiunile unei mame imperfecte. Cu mare drag aștept și impresiile voastre, aici, pe platforma paginadepsihologie.ro.

Cu prietenie, Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0