Skip to content

Creierul uman are o plasticitate formidabilă și uimitoare, ceea ce pe mine, ca om de știință, mă fascinează. Cu ajutorul progresului făcut în domeniul neuroștiințelor, am ajuns să cunoaștem astăzi faptul că creierul nostru este în continuă schimbare și evoluție, încă din perioada prenatală până la finalul vieții. Prin învățare, creierul nostru și, implicit, noi devenim tot mai eficienți în a lua decizii, a ne regla emoțiile și a fi performanți în anumite domenii care sunt relevante pentru noi. La o persoană adultă, creierul are o greutate de aproximativ 1,5 kg și consumă 20% din resursele energetice ale corpului său. Chiar dacă pare mic, el are în medie 86 de miliarde de neuroni, care formează conexiuni prin intermediul dendritelor și al axonilor, comunicând prin sinapse cu ajutorul neurotransmițătorilor.

Probabil, mulți dintre noi știu de la orele de anatomie că ne naștem cu un număr de neuroni, iar apoi în copilărie și adolescență, prin intermediul influențelor genetice și de mediu, funcționarea creierului uman se rafinează. Astfel, legăturile dintre neuroni care nu sunt utilizate se pierd iar legăturile folosite intens, se mielinizează pentru a ne ajuta să realizăm anumite sarcini mai rapid și cu un cost energetic mai scăzut. Studiile realizate cu ajutorul RMN-ului funcțional ne arată că există o activare mai puternică și mai difuză la nivelul creierului, pentru persoanele care nu sunt experte într-un domeniu. Această activare difuză este un indicator al specializării scăzute a creierului. Odată cu maturizarea dezvoltării neurologice și cu experiența pe care o acumulăm, activarea devine tot mai specializată. Acest lucru ne ajută să realizăm anumite sarcini mai corect, mai rapid și cu un consum energetic mai scăzut.

Această abilitate incredibilă a omului de a absorbi și a integra informația din mediu se păstrează și produce modificări morfologice și funcționale la nivelul creierului și la vârsta adultă. Prin experiență și exercițiu, comunicarea sinaptică devine tot mai puternică, creierul aflându-se într-un proces permanent de remodelare.

Timp de mulți ani, plasticitatea creierului uman a fost un mister, dar astăzi se fac progrese remarcabile pentru a putea elucida misterele mecanismelor implicate în acest proces. Dincolo de legăturile dintre neuroni care suferă schimbări, cercetările recente ne arată că, în creier, se produc la vârsta adultă și noi neuroni. Sandrine Thuret, cercetătoare în cadrul King’s College London, studiind neurogeneza la nivelul hipocampului la șoareci, a constatat faptul că aceasta este una dintre structurile unice ale creierului adult unde pot fi generați noi neuroni. Procesul de neurogeneză are loc în zona subgranulară a girusului dental al hipocampului. Această zonă din creier are un rol important în învățare, memorare și emoții. Un nivel crescut al neurogenezei a fost asociat cu creșterea abilității de învățare și memorare. La om, Jonas Frisèn de la Karolinska Institutet a estimat, în urma studiilor realizate, că în hipocamp se produc zilnic 700 de neuroni noi.

℗PUBLICITATE



Ce afectează neurogeneza și cum putem profita și susține acest mecanism?

Rusty Gage, cercetător în cadrul Salk Institute, ne arată faptul că neurogeneza poate fi influențată și că există factori care pot duce la creșterea sau scăderea acesteia. Factorii din mediu pot avea un impact asupra producției de noi neuroni. Factorii care contribuie la creșterea neurogenezei sunt: alergatul, învățarea lucrurilor noi, consumul unor alimente bogate în antioxidanți și omega 3. Un impact negativ îl au factori cum ar fi: alcoolul, consumul de alimente bogate în grăsimi saturate, stresul și lipsa somnului.

Ce putem face pentru un creier sănătos?

Felul în care se maturizează creierul nostru poate fi influențat de noi și există lucruri pe care le putem face pentru a contribui la optimizarea acestui proces. În primul rând, este important să dormim 6–8 ore în fiecare noapte, deoarece atunci când dormim creierul nostru se regenerează, ajutându-ne să fim mai atenți, să reținem mai bine informațiile și să ne reglăm mai eficient emoțiile. Al doilea lucru pe care îl putem face este să fim activi fizic. Activitatea fizică contribuie la diminuarea nivelului de stres, iar prin favorizarea secreției de dopamină practicarea sportului poate avea un efect antidepresiv. Al treilea factor care influențează neurogeneza este alimentația. Consumul de alimente bogate în antioxidanți și în vitamina E previne degradarea creierului și duce la îmbunătățirea abilităților cognitive. Ultimul factor important pentru sănătatea creierului este socializarea, ce scade efectele pe care stresul le are asupra creierului.

Creierul uman este în continuă dezvoltare, zilnic se formează noi sinapse, se modifică legăturile dintre neuroni și se nasc noi neuroni în hipocamp. Noi, prin deciziile care le luăm, putem profita de acest proces de neurogeneză și putem contribui la o mai bună funcționare a creierului și la o îmbătrânire mai lentă.

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
21,45 lei
Continuă cumpărăturile
1