Perfecționism vs. compasiune – sau „rezolvarea problemei” în vocabularul perfecționistului

Un singur moment în care dai dovadă de compasiune față de tine însuți îți poate schimba întreaga zi. O suită de astfel de momente îți poate schimba cursul vieții.” — CHRISTOPHER K. GERMER

Perfecționismul e definit ca fiind frica de a eșua în relaționare și profesie sau în oricare arie importantă din viața noastră. Se manifestă în zonele importante care conturează valorile personale, precum: relațiile (rolul de fiică, prieten, iubită, soră), profesia etc. Se manifestă ca o presiune asupra sinelui, de a ajunge din punctul A în punctul B, EXACT așa cum ne-am imaginat! Un semn al exclamării care aduce multă intensitate interioară, cu fiecare pas făcut. Imaginați-vă partenerul sau copilul încercând să rămână vigilent în relația cu voi, atent la detalii, și nu la simțiri sau emoții. Cu siguranță, după o privire superficială, ar fi considerat un „roboțel”.

Vigilența perfecționistului presupune a nu fi în acord cu o realitate care pune o amprentă personală pe traseul parcurs – că a ajunge în punctul B poate însemna și unele greșeli sau eșec. Devine defensiv ca atitudine — speriat că nu va fi sau nu va da răspunsurile perfecte, obsedat de eșec și în mod constant atent la ceea ce nu ar putea să meargă; gândește în polarități – „alb sau negru, bun sau rău, totul sau nimic”, fără acceptarea eșecului sau a devierii de la drumul „știut”. De ce face asta? Pentru că e speriat că ceilalți din jur, în caz de eșec, îl vor percepe drept vulnerabil sau incapabil de relații sănătoase.

În relații, încearcă să înțeleagă, să analizeze: „Ce nu merge? Ce este greșit? Ce anume din ceea ce și-a programat nu a funcționat? Care îi sunt lacunele și cum poate ajunge cât mai repede la punctul B?!” În relații… este atent la pașii lui, ba chiar poate merge cu capul în jos, analizând dacă pașii de până atunci și cei ce vor urma sunt perfecți, fără greșeală sau abatere de la plan. În relații, îl epuizează interacțiunile, căci presiunea de a fi Totul îi secătuiește energia; devine iritat că nu ajunge mai repede la a stabili relații și limite sănătoase; speriat să spună NU, căci poate pierde detaliile interacțiunilor, și asta îi va întârzia atingerea perfecționismului.


Epuizat de căutarea răspunsurilor și înfrânt, ajunge la compasiune – care e Rezolvarea. Nu poate gândi decât în termeni de problemă și rezolvare. Ce noroc, căci prin epuizare ajunge și la compasiune! Nu găsește energie, răspunsuri și, abia în „înfrângerea” sa, se îndreaptă spre sine cu compasiune.

Învață astfel compasiunea care-l determină să fie blând cu sine, înțelege că și suișurile și coborâșurile fac parte din relație și că ele fac parte din integritatea ei. A da dovadă de înțelegere față de sine atunci când suferă, deși poate își dorește ca totul să se întâmple acum sau cât de repede, înseamnă a-și oferi căldură sufletească atunci când se simte incomod sau rușinat, a se îmbrățișa pe sine, a înțelege că suferința și sentimentul de „a nu fi suficient de” (bun părinte, prieten, soț, soție etc.) este parte integrantă din experiența umană, că uneori tocmai aceste „greșeli” îl determină să fie mai bun. Învață să rămână atent și focalizat asupra emoțiilor negative, astfel încât să nu le exagereze, catastrofizeze sau să le reprime. Atenția, în acest proces al compasiunii, îl ajută să facă diferențieri, și nu să se identifice excesiv cu gândurile lui. Înseamnă… a se percepe ca fiind uman!

Îmi amintesc cât de importante erau și încă sunt relațiile interumane. În unele am eșuat, în altele m-am dezvoltat, reușind să înțeleg că de la A la B nu este chiar o linie dreaptă.


Distribuie acum

Diana Bocsitan

Psiholog și psihoterapeut cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Este specializată în psihologie educațională și în psihoterapia familiei, cu formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Are o experiență de zece ani în domeniul educației copilului, adolescentului și familiei. Psihoterapia individuală și de cuplu reprezintă o arie importantă în reconectarea umană cu sinele și cu cei din jur și este parte integrantă din activitatea sa ca psihoterapeut. Deține un cabinet privat, unde oferă servicii de consiliere și psihoterapie pentru copii, adolescenți, adulți și familii.

Mai multe articole de Diana Bocsitan

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA