Părintele sau prietenul copilului tău?

De mai mulţi ani această întrebare este o preocupare a părinţilor… cu toate acestea chiar şi în prezent părerile sunt împărţite. Cea mai bună cale de a ne ghida în căutarea răspunsului este poate aceea de a înţelege consecinţele fiecărei abordări.

Despre prietenie se ştie că reprezintă o relaţie bazată pe încredere, intimitate şi respect reciproc, în care persoanele se raporteză de pe poziţii de aproximativă egalitate, se ajută şi susţin reciproc şi în care niciunul nu îşi exercită autoritatea asupra celuilalt. O definiţie foarte complexă şi uşor de extrapolat la o prietenie între adulţi, dar este însă superpozabilă pe realitatea unei prietenii cu copiii sau adolescenţii? Mulţi specialişti susţin contrariul, și chiar mai mulţi susţin faptul că o prietenie parcurge etape de schimbare şi redefinire continuă.

Experţii în sănătatea mintală a copilului vehiculează ipotezele următoare:

1.Părintele – un prieten-amic cu copilul.
2.În relaţia cu copilul trebuie să fii părinte.
3.Poţi fi şi părinte şi prieten cu copilul tău, dar prietenia apare mai târziu.


Deşi informaţiile de specialitate sunt multe, chiar şi în acest domeniu părerile sunt foarte nuanţate, astfel încât cea mai corectă abordare rămâne aceea de a înţelege ce presupune fiecare ipoteză enumerată. Câteva întrebări cheie şi răspunsurile aferente pot structura în mintea fiecărui părinte stilul de parenting cel mai potrivit fiecărui copil.

Pentru început, este un acord relativ unanim legat de ce înseamnă relaţia cu un copil sugar sau preşcolar mic, pentru că la acestă etapă de vârstă, copiii au nevoie esenţială de un părinte. Această abordare este rezultatul nevoilor specifice acestei vârste, esenţiale de îngrijire primară (igienă, siguranţă, hrănire, stimulare) ce presupun un adult responsabil şi nu un prieten-amic. Dilema şi preocuparea apar atunci când copilul începe să aibă limbaj, să manifeste reacţii şi preferinţe individuale, atunci când poate face unele alegeri, atunci când poate face crize de opoziţie. Undeva în preşcolaritatea mai mare părinţii încep preocuparea privind asumarea rolurilor în familie.

Câteva întrebări şi răspunsuri utile:


Copilul este un membru egal în familie, suntem prieteni-amici? Este rolul de prieten-amic cel mai potrivit pentru un copil într-o familie? Dacă am răspunde „DA”, atunci copilului trebuie să îi respectăm urmatoarele drepturi aferente:

• să aleagă singur ce şi când mănâncă;
• să îşi aleagă singur ora de culcare şi locul unde va dormi;
• să îşi aleagă singur activităţile în care se angajează şi pentru cât timp;
• să stabilească singur timpul alocat folosirii anumitor jucarii, obiecte din casă şi aparate electronice;
• să poată contesta regulile altora dacă nu îi plac;
• să poată avea reguli pentru ceilalţi;
• să poată fi competitiv sau gelos cu prietenii-amicii lui;
• să poată cere celorlalţi să se angajeze în activităţi specifice vârstei şi preocupărilor lui atunci când vrea;
• să poată întrerupe o prietenie pentru că nu îi place ce face sau spune prietenul lui şi să nu mai vrea să fie prieten cu acea persoană.

Copilul nu ştie prea multe şi are nevoie de îndrumare, educaţie şi reguli pentru a se dezvolta potrivit? Dacă răspunsul este „DA”, atunci trebuie să îi respectăm copilului urmatoarele drepturi aferente:

• să facă greşeli, mai ales în domenii noi pentru el;
• să nu se descurce ca şi un adult pentru că abilităţile se formează în timp;
• să nu înţeleagă uneori ce îi spune părintele;
• să se poarte mai „nepotrivit” în anumite contexte care pot fi prea solicitante pentru el sau prea restrictive;
• să aibă nevoie să se mişte mai mult, să nu aibă un bun autocontrol pe reacţiile comportamentale şi activările emoţionale;
• să aibă nevoie de implicarea adultului pentru autoreglare, pentru alegeri sau pentru a avea iniţiativă;
• să aibă nevoie de timp suficient petrecut cu părinţii pentru învăţare, stimulare, modelare.

Copilul are mereu nevoie de interacţiune de calitate cu părintele, de îndrumare dar şi de acceptare. Sunt părintele copilului meu şi tot ce construim în copilărie şi adolescenţă poate dezvolta o prietenie mai târziu? Dacă răspunsul este „DA”, atunci trebuie să respectăm urmatoare drepturi aferente:

• să aibă nevoi emoţionale, de stimulare, de îndrumare, de autonomie, de securizare, de îngrijire (etc) care se schimbă odată cu vârsta;
• la vârste mici copilul să aibă mai multă nevoie de informare, îndrumare şi modelare pentru a înţelege lumea din jurul lui şi pentru a se raporta la aceasta într-un mod potrivit;
• să aibă nevoie de măsuri privind siguranţa şi sănătatea diferite la vârste diferite;
• să poată face alegeri specifice vârstei şi nivelului de înţelegere;
• să nu fie confidentul părintelui pentru a evita expunerea la informaţii nepotrivite vârstei;
• să aibă apropiere în relaţia cu părintele său, construită prin căldură, disponibilitate, implicare şi o bună definire a relaţiilor;
• să nu fie responsabilizat pentru alegerile sau emoţiile altora;
• sa aibă initiativă şi preferinţe proprii;
• să fie în dezacord cu anumite reguli stabilite de către parinţi, sau să vrea „mai mult”.

Reţinem ca şi recomandare generală nevoia de a fi flexibili, de a ne adapta la temperamentul şi nevoile în permanentă schimbare ale copilului. Sunt copii care au nevoie de un mediu mai bine structurat pentru a se simţi securizaţi şi pentru a se dezvolta armonios, cu o bună înţelegere a mediului. Pe de altă parte sunt şi copii care au nevoie să fie îndemnaţi să se descurce singuri, să se aventureze şi să descopere mediul.

O abordare bine acceptată, indiferent de opţiunile fiecăruia privind stilul de parenting, a fost aceea că relaţia cu copilul se schimbă, că fiecare parcurge un proces complex de adaptare şi că „a fi părinte”, este definit cel mai corect ca şi „a fi un adult responsabil, care formează cu un copil o relaţie bazată pe respect, protecţie, îngrijire, căldură, îndrumare, comunicare, relaxare şi joacă”.

Distribuie

Oana Niculae

Oana Niculae este medic specialist în psihiatrie pediatrică și deține o experiență clinică bogată în munca cu copiii și adolescenții. Este unul dintre specialiștii Centrului de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii din cadrul Salvați Copiii România.

Mai multe articole de Oana Niculae

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA