Skip to content

Curajul este definit ca fiind abilitatea de a realiza ceva care pe alţii îi înspăimântă. Să acţionezi conform credinţelor tale poate fi considerat un exerciţiu de curaj. Să găseşti putere în faţa durerii, a suferinței, presupune curaj. O viaţă curajoasă se măsoară şi în îndrăzneala pe care o manifestăm în comparaţie cu cei de lângă noi. Pentru mulţi dintre noi, să fii curajos înseamnă să îţi cunoşti şi să îţi accepţi vulnerabilităţile, să reuşeşti să le metamorfozezi şi să te iubeşti aşa cum eşti: imperfect și congruent cu valorile tale.

Am întrebat câteva femei care au o voce puternică în domeniile în care activează, despre cum este să trăieşti curajul în corelaţie cu feminitatea. Principiile feminine ale comunicării, ale colaborării, ale intuiției și ale înțelepciunii sunt ingrediente tot mai necesare pentru a face schimbări în lumea în care trăim, făcând-o un loc mai bun. Care este expresia curajului la feminin, aflăm din perspectivele pe care ni le-au expus fiecare dintre respondenţii acestui panel.

Ce presupune să ai curaj ca femeie?

Paula Herlo: Să te priveşti cu alte unităţi de măsură decât o fac ceilalţi. Eu am avut parte de o mamă care aşa m-a crescut. Spunându-mi că pot să fac orice, că sunt talentată, că pot muta munţii din loc. Şi iată-mă la vârsta maturităţii privindu-mă cu ochii mamei.

Daniela Andreescu: A-ți onora valorile ca om. A-ți respecta condiționările biologice și, în același timp, a fi liberă, cel puțin în trăirile interioare, de condiționările socioculturale.

Mirela Retegan: Pentru mine, curajul la o femeie se vede din capacitatea ei de-a fi fericită. Din cum reușește să facă abstracție de toți și de toate. Să-și urmeze visurile, să-și trăiască iubirile, să-și accepte pierderile și să se ridice pentru a o lua iar de la capăt. Pentru mine, o femeie curajoasă înseamnă o femeie asumată. O femeie care nu se teme să piardă tot și să o ia de la capăt în orice moment, care nu se agață de nimeni și de nimic material. O femeie curajoasă este o femeie care înțelege exact ce e mai bine pentru ea sau pentru cei pe care îi iubește și acționează în consecință.

Iren Arsene: Curajul înseamnă să ai puterea să fii tu însuți. Să îți asculți intuiția, să te cunoști, să comunici ceea ce ai descoperit, ai simțit, dar și să poți spune nu, să ceri ce ai nevoie, să nu te supui. În esență, curajul nu e apreciat separat pentru femeie sau bărbat. Ești un om curajos dacă ai depășit ceva de care îți era teamă. Dar, observând evoluția socială, se pare că femeia trebuie să aibă mai mult curaj pentru a fi luată în considerare, pentru a putea provoca o schimbare necesară pentru o viață mai bună. Fie în cuplu, în educația copiilor, în carieră sau exemplele din istorie.

Oana Moraru: Pentru mine, curajul a fost legat mereu de cât de repede și bine am trecut peste momentele de autoînvinovățire, ca să merg mai departe. Am reflexul, din școală sau poate din natura mea de femeie, să atașez oricărui moment de cumpănă sau dificultate, suspiciunea că sunt vinovată sau reproșul că aș fi putut face lucrurile mai bine. După ce am înțeles că acesta este un gând care mă îmbracă și mă paralizează în același timp, mi-am impus să mă descotorosesc de el sau să îl arunc într-un colț al emoțiilor mele, ca nesemnificativ, ca pe un fel de fenomen meteorologic trecător. Curajul pentru mine este să evaluezi corect partea de responsabilitate și să treci mai departe, integrând lecția, fără toxicitatea vinovățiilor.

Raluca Anton: La nivel macro, fără nicio intenţie de a părea feminist ceea ce spun, cred că, de multe ori, curaj pentru o femeie înseamnă să spună „eu vreau şi eu pot mai mult decât societatea mă lasă sau mă face să cred că pot“. La nivel micro (cuplu, familie, loc de muncă), curaj cred că înseamnă să vorbim, să spunem ce credem, ce dorim, ce ştim să facem şi să recunoaştem ce nu putem, ce nu ştim. Judecata de valoare e atât de frecvent întâlnită în orice relaţie pe care o avem încât ajungem, de multe ori, să cedăm presiunii şi să nu mai vorbim. Când vom reuşi să trecem pe asta cred că înseamnă că avem curaj.

Alice Năstase Buciuta: Să trăiești firesc știind că ai drepturi și îndatoriri egale cu bărbații în tot ceea ce ține de lumea și societatea în care trăim, respectând și iubind, în același timp, toate diferențele, complementaritățile sau chiar incongruențele splendide care există între femei și bărbați. Dar, sincer, cred că aceeași definiție aș fi dat-o și la întrebarea „ce presupune să ai curaj ca bărbat?“

Ioana Chicet-Macoveiciuc: O femeie curajoasă este aceea care alege să refuze să se sacrifice pentru alții, care dă la o parte limitele pe care i le impun alții (religia, societatea, tradiția, familia, prietenii), care refuză să încerce dincolo de puterile ei să fie perfectă, să le facă pe toate, să nu plângă, să nu vorbească despre sine pentru că e rușine.

Oana Marinescu: Curajul înseamnă să-ți asumi viața, fie că ești femeie, fie că ești bărbat. Să-ți asumi viața înseamnă în primul rând să fii într-un continuu exercițiu de sinceritate cu tine însăți (însuți) și să vezi, să înțelegi, să accepți tot ce este în tine, în istoria ta, în prezentul tău, fie că sunt lumini, fie că sunt umbre, fără să te lași sedus(ă) de poveștile care susură dulci incantații egoului tău, sau care te mângâie pe frunte că ești doar o victimă a celorlalți.

Larisa Petrini: Curajul este de multe ori confundat cu gesturile eroice. În trecut, mă uitam adesea în oglindă şi în baza acestei credinţe, uneori nu vedem curajul şi parcă nici nu ştiam unde să îl caut. Am învăţat într-un sfârşit, ca a avea curaj înseamnă să îmi recunosc şi accept vulnerabilităţile, fricile şi emoţiile, până în punctul în care devin atuuri, experienţe noi şi respectiv cuvinte.

O femeie curajoasă este o femeie fericită?

Iren Arsene: O femeie curajoasă poate fi o femeie mulțumită și puternică. A făcut tot ce a depins de ea pentru o miză mai mică sau mai mare. Mulțumirea este o condiție necesară a fericirii, însă nu suficientă. Curajul în sine nu îți aduce fericire, chiar te poate expune la riscuri mai mari. Fericirea vine din interior; curajul îl simți prin raportare la exterior. Curajul este un bun catalizator al puterii.

Larisa Petrini: O femeie curajoasă nu este numai fericită. O femeie curajoasă emană iubire, frumuseţe şi linişte. Fericirea vine din înţelepciunea cu care accepţi că ai toate resursele să fii în acelaşi timp, puternică şi blândă, sensibilă, educată şi obedientă, pasională şi raţională, disciplinată şi liberă dar şi din puterea de a îmbrăţişa eşecul la fel de mult ca succesul. Curajul îţi dă puterea să îţi împlineşti visele, să visezi în continuare şi să ai întotdeauna un nou scop de îndeplinit.

Alice Năstase Buciuta: Eu am devenit fericită abia după ce mi-am descoperit și antrenat curajul. Cât am trăit sub imperiul fricii, al convențiilor, al obligațiilor, am fost tare nefericită… Culmea este că sunt aproape sigură că formula asta funcționează la toate femeile lumii. Deci răspunsul este „Da“, doar o femeie curajoasă poate să fie o femeie fericită.

Daniela Andreescu: Curajul nu este absența fricii, ci prezența încrederii în sine și a respectului pentru viață. Femeie sau bărbat, omul trăieşte momente de fericire când simte că are un rol pozitiv în viața celorlalți.

Oana Moraru: O femeie fericită este aceea care învață să dăruiască fără să condiționeze, să ofere din toată inimă fără așteptări, fără trocuri. Am fost educată, de mică, să fiu atentă, să îmi păzesc inima, să nu las oamenii să mă rănească. Am fost, practic, învățată să îmi fie frică. Ca mamă, acum, pentru fiica mea, am ales să îi spun că trebuie să iubească din tot sufletul, fără teamă, chiar cu riscul rănilor. Cred că de aici vine fericirea – din curajul de a accepta inclusiv durerea, eșecul, respingerea, trădarea – ca parte din drumul personal către ființa mai bună care poți deveni. Atât timp cât nu ești doar defensiv și precaut.

Paula Herlo: Curajul nu cred că înseamnă neapărat fericire. Dar poate însemna stima de sine şi echilibru. În cazul meu, dacă una din acţiunile mele ajută alţi oameni, mă simt de folos. Dacă un părinte îmi scrie şi-mi spune că pruncul lui s-a vindecat, sunt fericită.

Raluca Anton: Eu nu ştiu ce este fericirea şi nici nu mă zbat să aflu. Ştiu că a fi mulţumită cu lucrurile pe care le fac în fiecare zi şi ştiu că a accepta că sunt unele pe care nu le pot îndeplini sau realiza (cel puţin pentru moment), îmi dă o stare de linişte şi împăcare. Cred că a avea curaj să nu căutăm zilnic şi în orice fericirea ne poate da o stare de bine pur şi simplu pentru că nu exista presiune. Mie asta îmi place să aud de la clienţii mei: „am avut o săptămână bună!“ sau „Mi-a fost bine zilele acestea!“. Dacă asta înseamnă fericirea atunci eu cred că o femeie curajoasă este şi fericită.

Oana Marinescu: Cumva am anticipat această întrebare și este normal: cred că este o legătură între curaj și fericire. Dar este o legătură foarte complexă. Putem să ne asumăm curajos viața, dar în procesul acesta să fie atât de mult efort, de durere chiar, de frustrare, de energie investită, încât să nu ne simțim fericiți. Dar odată ce ajungi să trăiești după valorile tale și să te împlinești în mod autentic poți să fii și fericită, chiar dacă renunți la multe alte lucruri, chiar dacă bătăliile sunt grele. Este fericirea de a fi tu însăți, de a te crește pe tine, de a te face pe tine un om mai bun.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Doar uneori. Când ești vulnerabil, te simți grozav cu tine, însă uneori cei din jur te mușcă exact de partea aceea pe care o dezvelești ca să te vindeci. Și atunci suferi, doare al naibii de tare să vezi oameni râzând de slăbiciunile tale. Nu, atunci nu ești fericită, dar peste o vreme, când durerea trece, iar tu ți-ai descoperit noi resurse de a te vindeca, atunci da, redevii fericită. Până la următorul episod dureros. Și tot așa.

Mirela Retegan: Da. Pentru că o femeie curajoasă își asumă acțiunile ei. Faptele unei femei curajoase sunt fapte făcute conștient. Și fericirea vine atunci când ai înțeles și ai acceptat cine ești și ce ai de făcut. O femeie curajoasă știe din ce să-și ia fericirea.

Care sunt cele mai mari temeri ale unei femei?

Oana Marinescu: Cred că cel mai important este ca fiecare femeie să se uite în ea însăși și să-și răspundă singură la această întrebare. Iar sfatul meu – dacă îmi pot permite să dau unul – este să reușească acea clarificare interioară care să-i permită să vadă ce temere îi este indusă de familie, de societate, de mediul profesional și ce temere vine cu adevărat din ea. Frica este cea mai versatilă emoție. Și, din experiența mea, deși are un rol fundamental în supraviețuirea noastră, este și o sursă de piedici în dezvoltarea noastră, în expresia noastră de sine.

Raluca Anton: Cred că a nu reuşi sau a nu fi suficient de bună este una dintre cele mai mari temeri şi apoi, a nu fi acceptată social este o alta. Poate a doua derivă din prima şi fac împreună un „complot“ care, de multe ori, epuizează o femeie.

Daniela Andreescu: Cred că temerile fundamentale sunt aceleași ca ale bărbaților, doar că femeile au mai mult curaj în a le conștientiza și exprima: temerea de a nu fi plăcut, recunoscut și aprobat.

Larisa Petrini: Doi dintre cei mai mari „balauri“ cu care m-am luptat de-a lungul vieţii au fost teama şi îngrijorarea. Frica de a nu fi iubită şi acceptată, teama de eşec, frica de a accepta oamenii aşa cum sunt ei, de a ierta, de a mă arăta vulnerabilă. Nu a dispărut definitiv nici unul din aceste sentimente, însă, am învăţat să le canalizez constructiv. Şi am mai învăţat că fiecare emoţie înseamnă viaţă şi eu sunt singura responsabilă de modul în care îmi modulez gândurile. Igiena mentală e vitală, la fel ca cea corporală. Curajul se naşte din frica. Este, poate, modul spiritului de a ne spune că trebuie să acţionăm pentru a proteja şi dezvolta ceea ce iubim.

Mirela Retegan: Din punctul meu de vedere, femeile se tem de lucruri practice, fizice, sociale. De lucruri palpabile. Pentru noi, problemele existențiale nu sunt temeri, sunt aspecte care nu depind de noi și atunci nu ne facem griji pentru ele. Ne facem griji pentru ceea ce stă în mâinile sau în puterea noastră și teama cea mai mare este de-a nu le lăsa nerezolvate. Indiferent că vorbim despre aspecte lumești ori spirituale.

Iren Arsene: Temerile se schimbă de-a lungul vieții, nu ar trebui să purtăm cu noi temeri permanente. Ele trebuie confruntate, tratate, depășite. E adevărat că modelele promovate în mass-media creează o stare de frică generală – frica de riduri și cearcăne, de kilogramele în plus, de lipsa succesului – dar fricile acestea nu trebuie să ne otrăvească viața. Cea mai mare frică este să nu fii bine cu tine.

Paula Herlo: Dacă te uiţi în DEX vei vedea că sinonimul cuvântului „curaj“ e „bărbăţie“. Ca atare, se întâmplă uneori să luăm startul mai din spate. Dar dăm tocurile jos şi mărim viteza.

Alice Năstase Buciuta: Cred că cea mai dureroasă, care ne bântuie ca o molimă transmisă din generație în generație, este teamă că o femeie ar putea fi violată sau lovită. Apoi, trecând cu nuanțele fricii în alt registru, vin, deopotrivă, teama că s-ar putea să nu fie luată în serios dacă este frumoasă și teama că s-ar putea să nu fie luată în serios dacă nu este frumoasă.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Teama mea cea mai mare este că n-o să pot ajunge la sufletul altor femei la timp. Că pot ajuta, dar uneori întâlnirea mea cu un om care are nevoie de mine se întâmplă prea târziu. Mi-e teamă și că cei dragi mie ar putea suferi de boli cumplite. Mi-e teamă că într-o zi, creierul meu, pe care-l încing la maximum de ani buni, o să decidă să iasă la pensie.

Oana Moraru: Pot vorbi despre femeile pe care le cunosc – mamele copiilor care mi-au trecut prin clase: mai toate se îndoiesc de propriile alegeri, de cât de bune mame sunt. Cred că anxietatea asta a parentingului optim este o boală a momentului. Generația asta de mame este, probabil, prima generație care se teme să nu își rănească sufletește copiii.

Cum poate o femeie să îşi găsească o voce care să fie auzită şi mai ales urmată?

Larisa Petrini: Eu mi-am găsit vocea care să se facă auzită, atunci când mi-am ascultat inima, mi-am „împăcat“ sau aliniat vocile interioare, în mod onest şi am făcut un nou pas în cunoaşterea de sine. În întunericul pe care nu îl cunoşteam, nu am căutat lumina, ci cunoaşterea necunoscutului, din mine.

Paula Herlo: Nu cred că exista o reţetă. Cred că fiecare om are o voce a raţiunii de care trebuie să ţină seama. Pe mine de multe ori m-a mânat în luptă puternicul sentiment că mă aflu în faţa unei nedreptăţi. Şi atunci, fără să mă gândesc neapărat la consecinţe care ar putea să mă afecteze, am pornit la luptă.

Daniela Andreescu: Orice femeie are deja acea voce. Nu cred că e nevoie să caute altceva decât contextul în care poate fi auzită și ascultată. Prefer conceptul de parteneriat, în locul celui despre leader–follower.

Mirela Retegan: Să găsească în ea vocea pe care să o poată auzi ceilalți. Să fie atentă la ce comunică. Să nu uite că puterea cuvintelor creează imagini. Și oamenii aud ce vor și văd ce aud. Să-i facă pe ceilalți atenți la ceea ce spune folosindu-se de tot farmecul și talentul ei de-a comunica lucruri interesante pentru ceilalți.

Iren Arsene: Vocea unei femei poate fi auzită foarte bine după o perioadă de tăcere în care ascultă, învață, se cunoaște, înțelege, se echilibrează. După care cu o siguranță de sine, profesionalism în domeniu, rezultate, generozitate, autenticitate se poate impune. Dacă e capabilă să lupte pentru o idee și să împartă rezultate, va fi urmată.

Oana Moraru: Nu știu dacă vocea se caută. Mai degrabă, ea se construiește. Oamenii te urmează – femeie sau bărbat – dacă ești autentic, dacă vorbești din inimă, dacă te vorbești pe tine.

Raluca Anton: M-aş referi şi aici la cele două ipostaze: macro şi micro. A găsi plăcere în meseria pe care o avem, în relaţiile pe care le avem, a avea curaj să încercăm şi să alegem ceea ce e mai bine pentru noi, a spune ceea ce credem consider că este cea mai simplă şi corectă cale înspre a avea o voce puternică şi a fi urmate de către cei care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii cu noi. La nivel micro, a fi un exemplu pentru cei din jur prin felul în care ne comportam, prin felul în care gestionam relaţiile sociale, relaţiile din familie, relaţia de cuplu sau pe cea cu copilul nostru pot fi mici exemple care să fie urmate de către cei care ne sunt aproape.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Cred că în primul rând e nevoie să fie foarte sinceră cu ea. Să se uite înăuntru, să nu ferească privirea oricât ar durea, să accepte tot ce e acolo și să fie pregătită să vorbească despre tot ce a găsit. Apoi e nevoie să asculte alte voci puternice, să citească mult înainte de a scrie, să asculte mult înainte de a vorbi.

Oana Marinescu: Aceasta este o problemă foarte dificilă. Eu cred o femeie poate să devină auzită și urmată cu autenticitate, prin curaj și construind ceva care să arate valoarea ei interioară. Desigur că o astfel de femeie și sperie. Îi sperie adesea pe bărbații care încă nu au înțeles cum să relaționeze cu o femeie puternică, le sperie pe femeile care nu acceptă ca suratele lor să fie altfel de cât ele.

Alice Năstase Buciuta: Învățând mult, fiind autentică și, neapărat, curajoasă.

Care este prețul curajului pentru o femeie?

Daniela Andreescu: Prețul poate fi chiar adeverirea temerii despre care spuneam anterior – să nu fie plăcută, recunoscută și aprobată.

Mirela Retegan: Cel de a rămâne uneori singură. Din când în când, ceilalți pot să obosească și să se mai oprească pe câte o băncuță. O femeie curajoasă merge mai departe înțelegând că oamenii din jurul ei uneori nu-i pot ține ritmul. Său nu-i pot înțelege alegerile. Și în anumite momente poate rămâne fizic singură.

Oana Moraru: Renunțarea la confort și siguranță, în sensul în care cultura ni le promite, ca rezultante ale succesului în viață. Femeile curajoase pierd iluzia aceasta, în sensul că se eliberează de ea. Vine o vreme când noi adulții tragem pe dreapta – ne spunem că „așa sunt eu“ și începem să construim lumea în jurul nostru, dintr-un punct fix – adică din locul în care am ales să ne oprim, pentru siguranța zilei de mâine și un confort emoțional oarecare. Curajul presupune mișcarea înainte sau în toate direcțiile din care poți afla și altceva despre tine, fără să te mulțumești cu o definiție despre limitele tale.

Paula Herlo: Curajul e nepreţuit.

Larisa Petrini: Preţul curajului este responsabilitatea. O femeie curajoasă trebuie să fie conştientă că poate pierde. Asumarea unor responsabilităţi, care câteodată par supraomeneşti, dar care nu sunt imposibil de realizat este importantă. Însă, împlinirea şi fericirea pe care o simţi în urma acestora este nemărginită.

Alice Năstase Buciuta: Un preț care nu e niciodată prea mare pentru răsplată. Poate fi oprobriul unora, neplăcerea schimbării, bârfa semenilor, dar o femeie curajoasă învață să vadă și să simtă dincolo de ele.

Raluca Anton: Nu trebuie să plătim un preţ pentru curaj! A spune deschis ceea ce ai pe inimă (pentru că asta înseamnă curaj ca definiţie primară) nu ar trebui să aibă un preţ mai mare decât faptul că unii ar putea să nu fie de acord cu ceea ce spui. Dar e alegerea lor! Aşa cum e şi alegerea mea să nu fiu de acord cu alţii dar să apreciez părerile pe care le au, felul în care şi le-au exprimat şi faptul că nu au tăcut atunci când au considerat că au ceva important de spus. Acesta este un cost prea mic în comparaţie cu beneficiile care vin de pe urma faptului că spui ceea ce ai pe inimă.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Multe femei curajoase sunt singure, curajul lor e intimidant pentru alții. Femeile curajoase sunt deseori rănite de judecățile și prejudecățile altora. Femeile curajoase au multe lucruri la care să se gândească și poate uneori mai pierd din a trăi gândindu-se cum să trăiască.

Oana Marinescu: În societatea actuală, prețul curajului este uneori singurătatea: așa cum am spus, nu oricine acceptă o doză prea mare de curaj la o altă persoană, pentru că aceasta poate reflecta propria doză de slăbiciune. Și dacă nu suntem suficient de maturi și de împăcați cu noi înșine, în loc să învățăm din curajul unei femei, ne putem speria de ea. Dar eu nu văd o problemă aici: în final așa îți filtrezi oamenii cei mai apropiați, care pot fi lângă tine oricând, oamenii care te acceptă și îți recunosc valoarea.

Iren Arsene: Curajul nu are un preț prea mare, are doar răsplată dacă știi să îi dozezi intensitatea și să îți alegi bine momentul. Consecința lui este evoluția, reușita, apropierea de țelul propus, exprimarea de sine. Un preț mare poate fi plătit însă pentru lipsa de curaj. O viață neautentică, o relație greșită, o reținere nejustificată, o resemnare și neimplicare ce duc spre nemulțumire, frustrare și nefericire. Totdeauna trebuie să te imaginezi într-o postură mai bună decât cea actuală și să încerci cu curaj să ajungi acolo. Dacă țintești prea sus e mai puțin nociv decât să nu ai curaj.

Este iertarea un act de curaj?

Raluca Anton: Dacă privim iertarea ca pe un act de curaj este ca şi cum am sublinia faptul că a ierta este un lucru atât de greu de făcut încât e nevoie să ai curaj pentru asta. A nu ierta mi se pare un act de „curaj“ (şi insist să folosesc ghilimelele pentru curajul interpretat ca şi „a mă arunca în faţa necunoscutului“) pentru că ne aruncăm în ghearele unei suferinţe pe care cu greu o vom putea depăşi. De ce vrem să avem un astfel de curaj? La ce ne ajută asta? A ierta este o virtute pe care mi-aş dori să o cultivăm pur şi simplu… fără să fie nevoie de curaj.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Eu am o părere mai puțin populară despre iertare. Mi se pare un proces dezechilibrat și inutil între doi oameni autentici, care se iubesc. E normal să greșești, e normal să-ți pară rău. Să mergi însă la cel căruia i-ai greșit și să-ți ceri iertare, ca și cum el ar fi un judecător cu puteri depline, asta mi se pare că pune și mai multă presiune pe relație și creează și mai mult dezechilibru. Poți regreta o faptă, o poți corecta și evita și fără să fie nevoie de schimbul acesta de cuvinte care mie mi se pare crud.

Daniela Andreescu: Nicidecum. Este un act de înțelepciune și de respect, în primul rând față de sine.

Larisa Petrini: Întotdeauna. Şi un cadou oferit celor din jur şi mai ales noua însene. Când iertăm, ne punem în „pericolul“ de a fi răniţi sau dezamăgiţi din nou. Astăzi mă uit la iertare din perspectiva sinelui. Îmi dau seama că mă pedepsesc pe mine mai mult decât pe ceilalţi atunci când nu o fac. Iertarea cere acceptare, iar curajul de a accepta este un proces pe care îl învăţam atunci când ne iertăm pe noi înşine.

Iren Arsene: Absolut. Să te ierți pe tine, apoi pe ceilalți, să nu urăști sau să porți resentimente sunt stări care duc spre curajul de a fi tu însuți. Iertarea este iubirea necondiționată, iar iubirea necondiționată este libertate. Pentru libertate merită să depui orice efort.

Oana Moraru: Ca să ieși în lumina iertării trebuie să treci printr-un tunel rece, întunecos și îngust al acceptării unor adevăruri despre tine însăți, în primul rând. Când suntem în postura de a ierta pe ceilalți, suntem, de fapt, invitați să recunoaștem ce anume din noi a atras răul care este de iertat. Ce anume rezonează în interior cu ce simțim că alții ne fac nouă. Asta este cel mai curajos lucru – să înțelegi că nu e niciodată despre ceilalți, ci despre tine.

Paula Herlo: Da. E semn de curaj, dar mai ales de înţelepciune, pe care n-o am. Încă.

Alice Năstase Buciuta: Iertarea este un act de curaj doar față de tine însuți, după care devine un gest firesc, de bunătate și toleranță față de cei din jur.

Oana Marinescu: Este cu siguranță unul din cele mai dificile acte de curaj pe care le facem. Și unul dintre cele mai importante, pentru că ne dă posibilitatea să ne eliberăm. Câtă vreme nu iertăm, suntem victime și captivi într-o rană, pe care o reiterăm de fiecare dată când ne apucă furia, resentimentul, durerea. Este și un act de generozitate: îi dai celuilalt posibilitatea să se elibereze, să o ia de la capăt. Și este un pas necesar pentru a ajunge la fericire. Nu putem fi fericiți fără să iertăm, oricâte sesiuni de shopping am face.

Mirela Retegan: În societatea în care trăim, iertarea poate să fie un act de curaj. Noi nu am învățat iertarea. Am învățat răzbunarea și distanțarea, cei mai mulți dintre noi. Literatura noastră, pe care generația mea a studiat-o la școală, nu ne învăța să iertăm. Când copilul meu a descoperit Baltagul a venit acasă îngrozită: „Mamă, femeia aceea își învață copilul lecția răzbunării? Îl face criminal? Tu m-ai învățat că trebuie să acceptăm și să iertăm, nu asta ar trebui fiecare mamă să-și învețe copilul.“ Pentru multe femei din România, iertarea este încă un act de curaj. Ar trebui să fie unul de generozitate și normalitate.

Care sunt marile provocări ale femeii de azi?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Să fie autentică, e greu să spui adevărul despre tine când sute de alte persoane abia așteaptă să te judece. E greu să recunoști că nu mai poți, că te temi, că nu mai vrei să faci sex sau dimpotrivă, că vrei prea des, că mănânci ciocolată ascunsă în debara, că nu mai ai chef să gătești sau să ieși cu prietenele.

Daniela Andreescu: Mai ales în culturile occidentale, acordăm prea multă importanță rolurilor și prea puțină vieții în sine.

Oana Marinescu: Pe de o parte este evident că suntem într-o etapă istorică în care femeia are cel mai bun loc și cele mai multe oportunități din istoria societății noastre. Pe de altă parte, sunt atât de multe curente de opinie și mai ales oameni, lideri politici, religioși și de opinie, care promovează un model retrograd și vor să își mențină un control strict asupra minții, corpului, sufletului femeilor și, implicit, asupra rolului său social. Dar acest lucru nu mai poate fi acceptat. Așa că, marea provocare este ca femeia și bărbatul să ajungă să se recunoască reciproc și să se respecte ca oameni. Ei împărtășesc aceeași umanitate, chiar dacă au genuri diferite, și își pot găsi locurile și rolurile lor în societate, completându-se reciproc.

Mirela Retegan: Să se împartă echitabil între multele îndatoriri. Să învețe să-și negocieze timpul pentru ea și pentru ceilalți. Să învețe să-și urmeze visurile indiferent de ce cred și vor cei din jurul ei.

℗PUBLICITATE



Iren Arsene: Sunt prea multe. Ea alege la ce răspunde, dar să nu uite să râdă, să spună ce o tulbură, să aibă curajul de a împărtăși o povară, o iubire, să își arate vulnerabilitatea, să nu vrea să fie perfectă. Să răspundă cu măsură la suprasolicitarea venită din carieră și familie și să comunice cu sine. Dacă găsește echilibrul între acestea, o femeie e pregătită, poate face față la foarte multe provocări.

Oana Moraru: Cred că femeia de azi cară mulți bărbați în spate. Pentru că a fost educată să se ocupe de binele celorlalți, femeia de astăzi preia, fără să știe, poverile de viață și responsabilitate ale sexului opus. Devine ea însăși masculină, încrâncenată, concentrată mult pe ce să facă și mai puțin pe cine să fie. Marea provocare a femeii de astăzi este să își păstreze feminitatea, să acționeze dintr-un loc al energiilor blânde, vulnerabile și creatoare, fără să imite modul de operare tăios și destoinic al bărbatului.

Paula Herlo: Să-şi depăşească blocajele setate de multe ori de alţii. Să iasă din zona lor de confort, să viseze, să-şi îndeplinească visurile, să-şi stabilească ţinte. Să capete glas în fata nedreptăţilor, să se privească cu respect, să se iubească.

Alice Năstase Buciuta: Marile provocări vin din faptul că drumul unei femei prin societate este îngreunat mereu de obligația de a demonstra că merită, că poate, că știe ceea ce un bărbat se presupune din start că merită, că poate, că știe. O mare provocare e să faci o asemenea demonstrație amplă și convingătoare și apoi să-ți rămână energie și ca să te porți firesc, să fii bună, cochetă, elegantă, eficientă în business, în artă și-n căsnicie, toate acestea în timp ce naști pui vii, îi hrănești cu lapte și-i crești cu înțelepciune. Eu știu că totul ar fi cu mult mai simplu dacă nu am fi nevoite să facem mereu demonstrația că femeile nu sunt sexul de pe locul al doilea, ci, pur și simplu, unul dintre cele două sexe. Până și-n iubire e așa, căci femeile știu să iubească, dar ca să poată demonstra asta trebuie să aștepte să fie invitate-n oraș, poftite la dans și cerute de neveste.

Larisa Petrini: Rolurile multiple pe care trebuie să şi le asume pe parcursul vieţii: nu e uşor să fii în acelaşi timp, mama dedicată, profesionist ambiţios, iubita sensibilă şi feminină, prietena prezentă şi fiica grijulie şi săritoare. Timpul atât de preţios petrecut cu mine însămi este o altă provocare pe care am simţit-o pe pielea mea. Ultima dar nu cea din urmă, este iluzia perfecţionismului sau iluzia lui: „pot să le fac şi să le am pe toate”.

Raluca Anton: E o provocare să fim autentice, e o provocare să nu ne fie teamă să spunem ce gândim. Practic, e o provocare să avem curaj uneori.

Mintea sau inima primează în cazul unei femei curajoase?

Daniela Andreescu: Primează inima din minte și mintea din inimă.

Oana Moraru: Când femeia simte că are și o minte și o inimă – distincte una de cealaltă, cred că se află în pericolul scindării identității sale și, oricum ar alege, nu va fi fericită. Cel mai curajos lucru este să integrezi mintea și sufletul și, când acționezi, să o faci dintr-un singur punct, fără regrete și cu inimă deschisă.

Larisa Petrini: Cuvântul „curaj“ vine din francezul „courage“, tradus inima şi suflet. Mintea îţi oferă dorinţa şi voinţa, însă, curajul, vine întotdeauna din inimă.

Mirela Retegan: Inima. O femeie curajoasă alege cu inima și își asumă cu mintea. Ai nevoie de curaj să iubești, să ierți, să accepți, să primești, să dăruiești. Mintea vine, te ceartă, te pune în gardă și te penalizează. Mintea te face să te simți vinovată și tot ea îți arată ușa pe care să fugi. Inima te lasă să mergi după suflet.

Iren Arsene: O femeie curajoasă știe când să pună în față rațiunea și când inima – raportul între cele două se schimbă de multe ori. În viață, dacă la început ești mai entuziast sau inconștient chiar, dacă îți înțelegi mai greu stările, odată cu trecerea timpului ele se mai lămuresc, iar experiența te duce în punctul în care poți gestiona multe situații cu inima. Depinde de libertatea pe care o ai. O inimă deschisă aduce multe bucurii, soluții simple, pline de compasiune pentru tine și ceilalți.

Paula Herlo: Eu sunt un om foarte cerebral, dar cele mai multe acţiuni ale mele, care au produs schimbare, au fost dictate de inimă. Poate aşa se explică şi de ce cele mai multe din campaniile mele s-au adresat copiilor aflaţi în nevoie.

Raluca Anton: Mintea ŞI inima primează în cazul unei femei curajoase.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Eu simt că mintea mai degrabă pune piedici. Ea calculează riscuri, scoate de la sertar alte situații care au mers prost. Inimă însă e nebună! Ea vrea emoție, vrea vindecare, vrea sus și jos, ca să bată cu putere!

Oana Marinescu: Cred că o femeie curajoasă își lasă și mintea și inima să vorbească. Curaj înseamnă și să-ți lași inima să bată, atunci când mintea îți spune să te uiți în altă parte, dar și să iei niște decizii raționale, când așa este corect să faci, orice ar fi în sufletul tău. E o negociere între cele două și în mod sigur e loc și pentru durere și pentru bucurie. Și este important să fie loc pentru empatie și compasiune. Altfel nu te poți conecta la oameni.

Alice Năstase Buciuta: Inima primează întotdeauna, și atunci când ți-e teamă, și atunci când ai curaj. Inima e mai presus de minte mereu. Cum spune poetul: „Iubesc, am curaj și mă tem.“

Dacă ar fi să priviţi în urmă şi aţi putea transmite un mesaj versiunii voastre mai tinere care ar fi acela?

Alice Năstase Buciuta: Nu te mulțumi cu puțin! Cere mult de la viață și totul de la iubire!

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Mi-aș spune să respir. Să plâng. Să vorbesc despre durerea și fricile mele, să mă uit la ele, să le recunosc că au dreptul să existe și să pornesc la drum cu ele alături, nu cu ele în față, să mă împiedice din mers. Mi-aș mai spune și că toate momentele grele au un rost, ele mă ajută să descopăr în mine resurse care mai târziu, acum, se dovedesc extrem de utile mie și celor din jurul meu.

Daniela Andreescu: Sunt recunoscătoare pentru drumul pe care mi l-a așternut în față, pentru bucuriile și tristețile care m-au construit.

Mirela Retegan: Nu renunța la cine ești și la ce vrei să faci. De dragul nimănui. Înconjoară-te de oameni care să-ți vadă frumusețea și să-ți sufle în aripi. Mergi în locurile care te înalță, nu în cele care te îngroapă. Fă alegerile potrivite pentru ca inima ta să fie liberă să iubească și să trăiască așa cum simte.

Iren Arsene: Deși din fericire nu mi-a lipsit curajul, momentele de așteptare s-au extins prea mult. Aș sfătui-o să fie mai puțin voluntară. O doză mai mare de veselie, de râs, de trăire a momentului se poate adăuga.

Oana Moraru: I-aș pune să fie mai puțin atentă la cum se vede pe sine în ochii celorlalți. Aș strânge-o în brațe și i-aș promite că totul va ieși până la urmă bine, că nu are sens să se frământe în oglinzile din jurul ei, ci să învețe, mai degrabă, cum este să cobori în tine și să te simți bine cu tine însăți.

Paula Herlo: Vorbeşte mai tare!

Larisa Petrini: Ascultă-ţi mai des inima, petrece mai mult timp cu tine, ignoră-i pe cei care îţi taie aripile, valorifica fiecare minut, rămâi mereu curioasă, acceptă ajutor, învaţă din orice şi luptă până în pânzele albe pentru ceea îţi doreşti.

Raluca Anton: „Nu îţi fie teamă de ce vor spune ceilalţi. Poţi şi ai dreptul să greşeşti!“. Şi cred pentru că, faptul că subliniez asta atât de frecvent în răspunsurile mele, subliniază că asta este una din vulnerabilităţile mele. Ce am făcut, de multe ori, ca o consecinţă a acestei vulnerabilităţi? Am supracompensat! Am încercat să le arăt celorlalţi că eu pot, că eu sunt printre cei buni, că eu merit să fiu acolo. A fost uşor? Deloc! M-a ajutat? De multe ori cred că da însă, în acelaşi timp, a fost atât de obositor şi am avut nevoie să mă opresc, să stau cu mine, să văd ce îmi doresc EU pentru că a fost, de prea multe ori, vorba despre ceilalţi.

Oana Marinescu: „Îți vei găsi drumul și sensul vieții! Continuă!“

Un mesaj pentru mamele de adolescente!

Oana Moraru: Să se bucure de drumul lor, așa cum este el, fără să ia prea mult în seamă stereotipiile culturale despre când și cum e bine să faci copii; adică să își continue viața fără povara vinovățiilor. Probabil că mulți dintre noi am rămas oricum la stadiul adolescenței, din punct de vedere emoțional. Un copil este un dar și o invitație la maturizare și redescoperire.

Mirela Retegan: Fiți de partea copiilor voștri. Eu cred că o mamă e însărcinată să aducă pe lume un copil şi trebuie să își asume dezvoltarea lui atât fizică și materială precum și cea emoțională. Mai cred și că o mamă de adolescent trebuie să-și amintească în fiecare zi că adolescentul, așa zis superior, arogant, flegmatic, sictirit și cinic din fața ei nu e decât bebelușul pe care și l-a dorit și l-a îngrijit cu toată iubirea. Doar că acel bebeluș a crescut și acum are nevoie de alte griji din partea mamei.

Daniela Andreescu: Să-și amintească, des, că și ele au fost odată adolescente.

Iren Arsene: Să aibă încredere în fetele lor, să comunice cu ele, să își împărtășească grijile, să le ceară părerea. Să lase să se vadă dacă sunt copleșite, să nu ascundă adevărul despre ele. Să le dea șansa să își creeze propriul drum și să își descopere propriul talent. Să nu proiecteze nemulțumirile propriei copilării – nici frustrări, nici îngrijorări. Să își ajute fetele în autocunoaștere și să petreacă timp cu ele. Să le învețe ce înseamnă libertatea.

Raluca Anton: Nu vă fie teamă să vă recunoaşteţi greşelile în faţa lor, nu vă fie teamă să le cereţi iertare dacă le-aţi greşit (şi ştiţi atât de bine că le şi greşiţi uneori), nu vă fie teamă să le încurajaţi să facă ceea ce îşi doresc şi să fiţi „acolo“ pentru ele indiferent ce vor decide, indiferent dacă vor reuşi sau nu… poate nici nu trebuie să spun mai mult decât: „să fiţi lângă ele cu inima şi mintea, nu doar cu corpul“.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Caută ajutor și înțelegere, caută femei înțelepte care te pot ajuta să te descurci în fiecare zi, fă lucruri care-ți plac, care te ajută să te simți bine cu tine. Perioada cea mai grea trece repede și în curând tu și copilul tău veți fi buni prieteni!

Oana Marinescu: Iubiți-vă fetele necondiționat și nu le judecați; sprijiniți-le să lupte pentru a fi ele însele și pentru a se dezvolta ca oameni; respectați-le; nu le puneți etichete, nu vorbiți urât cu ele, nu le loviți; nu le spuneți că trebuie să se mărite cu unul cu bani, ca să fie fericite: fetele voastre pot și merită mai mult!

Larisa Petrini: Dacă ai avut curajul, iubirea şi puterea să aduci pe pământ o nouă viaţă, să îţi dedici timpul şi energia copilului tău, să faci totul să îi fie bine, să îţi înfrângi fricile şi să găseşti la o vârstă atât de fragedă femeia puternică din tine, atunci să fii convinsă că poţi trece peste orice obstacol. Ai un suflet iubitor, de mamă, un instinct de femeie şi un caracter de învingătoare!

Paula Herlo: Priviţi-vă şi descoperiţi în voi acele calităţi care vă fac să fiţi auzite.

Există femei curajoase pe care le admiraţi?

Larisa Petrini: Mama, bunica mea şi Prinţesa Marina Sturza. Toate trei sunt frumoase, puternice, elegante şi foarte curajoase.

Paula Herlo: Multe. Sunt în jurul meu. Prietenele mele care mă inspiră. Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţa sunt doar două dintre ele.

Daniela Andreescu: Într-un fel sau altul, toate femeile sunt de admirat – reușesc să nu se ofilească în condițiile adesea vitrege și constrângătoare ale societăților în care trăiesc.

Mirela Retegan: Da. Multe. Întâlnesc din ce în ce mai multe femei care au curajul să-și asume viața lor și a copiilor lor, femei care vor în primul rând să fie fericite, care sunt conștiente că fericirea lor se va revărsa și asupra celor pe care îi iubesc.

Oana Moraru: Mie mi se pare, oricum, că toate femeile sunt mai curajoase ca mine. Le admir pe toate pentru că dacă m-aș muta brusc în povestea lor de viață, nu știu, sincer, cum aș putea face față. Sunt sigură că fiecare femeie este curajoasă acolo, în traseul ei propriu.

Raluca Anton: Multe! Malala Yousafzai e una dintre ele pentru că a spus ceea ce a avut pe inimă, adică a avut curaj. Mama pentru că a avut un moment în care mi-a spus cu inimă deschisă ca a durut-o când am plecat dar am luat cea mai bună decizie şi e mândră de mine pentru asta (contează atât de mult ca un copil să audă asta de la părinţii lui şi atât de rar fac părinţii asta).

Alice Năstase Buciuta: Un exemplu: Charlize Theron este un model de femeie pe care îl admir, feministă militantă și splendid feminină, cu o înfățișare de zeiță de care se leapădă fără ezitări ori de câte ori are vreun rol care îi cere să fie cheală, grasă, ciungă, care iubește curajos și demn pe cine vrea ea și care se lasă iubită cu gingășie…

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Admir mult scriitoarele care au curaj să se dezvăluie, să se dezbrace, să creeze emoții în alții, pentru a vindeca dureri neștiute.

Oana Marinescu: Nu am idoli – așa e structura mea. Sunt femei și bărbați pe care îi apreciez și de la care am învățat enorm.

Iren Arsene: Sunt multe femei de admirat în istorie, pe scena lumii actuale, în sport, în muzică, în artă. Am admirație și pentru unele prietene, tinerele ambițioase din editură, dar mai ales pentru mama mea.

Să fii curajoasă poate fi vindecător?

Mirela Retegan: Ooo, daaaaa. Să fii curajoasă înseamnă să-ți pui singură aripile cu care să te ridici deasupra tuturor problemelor construite de ceilalți. Să fii curajos este puterea de-a te îmbrăca în lumină, chiar dacă în jurul tău e beznă iar ceilalți orbecăie prin ea. Să fii curajos înseamnă să ții la distanță lucrurile și oamenii care nu-ți fac bine și să simți ce ți-e ție cu adevărat folositor în dorința ta de a crește. Să fii curajos înseamnă să știi că iubirea e ceea ce contează. Iar iubirea întotdeauna vindecă.

Iren Arsene: Evident. În sine procesul care duce spre vindecare – sufletească sau fizică – nu presupune decizii simple, iar curajul face parte. Curajul de a scrie o carte, de a face o analiză medicală, de a călători singur, de a părăsi pe cineva, de a vorbi despre tine aduc cel puțin vindecări parțiale. Peste momente grele se trece cu îndrăzneală, convingere, poftă de viață și de libertate.

Oana Moraru: Să fii curajos înseamnă să intri de bună voie în tunelul acela lung, rece și întunecos, să te lași mușcat de frică, de îndoială, de durere, dar să fii mereu sigur că odată ce ieși la lumină, ești un om evoluat – vindecat de una sau de alta. Și, mai mult, curajul înseamnă să știi că tunelurile astea nu se termină niciodată cu adevărat – apar altele și altele; și, odată cu ele, noi invitații și oportunități de creștere.

Paula Herlo: Aş spune e mai degrabă eliberator.

Raluca Anton: Poate fi vindecător dacă, în acelaşi timp, ne recunoaştem vulnerabilităţile şi încercam să le gestionăm. Dacă încep să fiu curajoasă (să spun ce am pe inimă) fără să iau în calcul că s-ar putea să fiu rănită de reacţia mea sau a celorlalţi poate m-am pripit puţin, poate mai am nevoie de puţin timp pentru mine, poate butoanele pe care „a fi curajoasă“ le apasă au, încă, un impact mult prea mare asupra mea. Mereu le spun clienţilor mei: „haide să stăm puţin! Haide să respirăm adânc înainte de orice şi cu ochii închişi să vedem ce se întâmplă aici. Sunt lângă tine şi împreună vom reuşi să găsim curajul pe care poate acum, simţi că nu îl ai!“ A recunoaşte că avem nevoie de conectare şi a o cere de la cei din jur poate fi curajul de care avem nevoie pentru a ne vindeca.

Alice Năstase Buciuta: Da, curajul este vindecător, în timp ce lașitatea sau resemnarea macină pe dinăuntru ca o maladie perfidă. Curajul ne vindecă și ne înnobilează, ne face să devenim noi înșine, în mod autentic. Ce vindecare mai profundă decât aceasta ar putea exista?

Daniela Andreescu: Nu cred că avem ceva de vindecat. Avem doar de crescut viața din noi în loc s-o maltratăm.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Da, curajul de a face lucruri de care te temi este cu siguranță vindecător. La fel și curajul de a te opri când simți că dacă mergi mai departe, te vei pierde pe drum.

Oana Marinescu: Cu siguranță! Pentru că atunci când îți asumi viața, preiei controlul și închizi rănile trecutului, te protejezi mult mai bine în fața celor care te pot răni, sau dacă se întâmplă să fii rănită, ierți și te eliberezi. Și apoi, când ai curaj, dai foarte mult. Să dai înseamnă să creezi un spațiu nou, care umple adesea un gol și vindecă.

Larisa Petrini: Vindecarea înseamnă creştere, dezvoltare şi maturizare. Într-un cuvânt, vindecarea înseamnă schimbare. Pentru ca vindecarea să aibă loc, trebuie să fim suficient de curajoase pentru a merge mai departe atunci când ne temem. Să avem curajul să hotărâm ce trebuie să se schimbe în viața noastră, să avem curajul să creăm un echilibru între trăirile noastre interioare şi acţiunile pe care le realizăm, să ne dezvoltăm curajul de a ieşi dintr-un tipar şi să ne cultivăm creativitatea şi imaginaţia. Curajul vindeca pentru că te face să priveşti obstacolele dintr-o perspectivă optimistă.

Repondenții acestui panel

• Daniela Andreescu – autor, coach și expert în programe de dezvoltare personală și una dintre susținătoarele mindfulness-ului autentic. Activitatea Danielei poate fi urmărită accesând site-ul danielaandreescu.ro.

• Iren Arsene – director al Editurii Curtea Veche și membru fondator al Asociației Curtea Veche. Iren este una dintre femeile care aduce cartea mai aproape de sufletul cititorului indiferent de vârsta sau genul acestuia și îndrăznește să transforme lectura într-un sport național. Informații despre Asociația Curtea Veche găsiți aici.

• Raluca Anton – doctor în psihologie și psihoterapeut, moderator TV și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Pentru mai multe informații despre viziunea psihoterapeutică a Ralucăi vă invităm să accesați ralucaanton.ro.

• Ioana Chicet-Macoveiciuc – blogger, autor și organizatoare de evenimente pentru părinți. Cartea sa de debut „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă” a devenit un bestseller național în scurt timp după lansare. Textele ei savuroase le puteți citi accesând printesaurbana.ro.

• Paula Herlo – jurnalistă, laureată a premiului Emmy și parte din echipa îndrăgitei emisiuni „România Te Iubesc”. Textele semnate de Paula le puteți găsi pe blogg-ul ei paulaherlo.ro.

• Alice Năstase Buciuta – jurnalistă, psiholog și coordonatoare a revistei „Marea Dragoste.” Alice stăpânește cu măiestrie arta cuvintelor, iar cea mai bună dovadă este marele succes de care se bucură revista pe care o coordonează. Mai multe informații despre subiectele sale de interes găsiți în revistatango.ro.

• Oana Marinescu – Fondatoare și manager al companiei de consultanță în comunicare, PR și public affairs OMA Vision, Oana creează și implementează proiecte și strategii de comunicare cu viziune, credibilitate și curaj, deschizând noi perspective de pozitionare, acțiune și dezvoltare pentru toți cei implicați și pentru publicul larg. Și autoare a blogului oana-marinescu.blogspot.ro.

• Oana Moraru – consultant educaţional şi fondatoarea Şcolii Helikon din Călăraşi şi a platformei Vocea Părinţilor, Oana este una dintre cele mai reprezentative femei ale domeniul educațional din România. Articolele semnate de Oana le găsiți exact pe voceaparintilor.ro.

• Larisa Petrini – Health Coach cu dublă certificare internațională, ambasador Jamie Oliver pentru Food Revolution și fondator reLife. Activitățile sale în calitate de expert în nutriție integrativă le puteți descoperi aici: larisapetrini.ro

• Mirela Retegan – este creatoarea Zurli, femeia care a dus dragostea pentru copilul său la rang de fenomen național. A înlocuit educația formală cu spectacolul imaginației. A scris și produs spectacole pentru copii, a inventat personaje, a publicat cărți de povești și jocuri și a produs audiobook-uri. Mai multe informații despre Mirela găsiți pe site-ul ei oficial mirelaretegan.ro.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
24,75 lei
Continuă cumpărăturile
1