Ochean întors spre sine

Perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă de fiecare dată o întoarcere la tradiții, la copilărie, la noi înșine. Ne preocupăm mai mult de curățenia caselor și a sufletelor, decât o facem în alte perioade ale anului. Din păcate, sărbătorile ne oferă și ceva mai multe surse de stres și de anxietate, decât alte perioade ale anului. Amintiri nefericite, eșecuri, lucruri care s-au schimbat în rău sau lucruri care nu s-au schimbat deloc deși ne-am fi dorit să se schimbe. Cred că fiecare dintre noi realizăm un bilanț retrospectiv al anului ce se apropie de final.

Oricât de greu ar fi fost anul, cu siguranță am învățat multe din el și am câștigat ceva, poate experiență, poate prietenii, poate dorința de a face ceva. În viața fiecăruia există experiențe triste dar și experiențe și oameni minunați care nu au apărut întâmplător în calea noastră. Finalul de an este un moment prielnic pentru a trece în revistă toate întâmplările și oamenii care ne-au însoțit pe parcursul anului, dar și un moment prielnic pentru introspecție și reîntoarcerea privirii către copilul interior.  Introspecția este prețioasă pentru că ne poate ajuta să elucidăm anumite probleme și ne poate răspunde la multe întrebări.  Este folositor să ne interogăm singuri, astfel ne putem permite să fim cât se poate de sinceri și să nu ascundem nimic.  Întoarcerea privirii către copilul interior este un exercițiu de care cu toții avem nevoie pentru a ne împăca cu noi înșine și a ne accepta așa cum suntem.

În interiorul fiecărui om matur stă bine ascuns un copil. Se spune că fiecare dintre noi are în interiorul său un copil de 3 ani. Din păcate, noi ne petrecem  majoritatea timpului țipând la el și criticându-l, după care ne mirăm că viața noastră nu merge așa cum trebuie.

La fiecare sfârșit de an obișnuiesc să-mi pun mai multe întrebări, decât de obicei, în legătură cu comunicarea cu mine însămi. La finalul acestui dialog interior, de fiecare dată îmi spun că vreau să devin un partener mai bun pentru mine însămi și un ”părinte” mai bun pentru propriile sentimente, pentru copilul meu interior.


Sărbătorile de iarnă mă fac să devin mai nostalgică decât în altă perioadă a anului. Îmi aduc aminte cu drag de fetița timidă și ascultătoare de odinioară. De vacanțele de iarnă petrecute la țară, la bunici. Încep să simt mirosul cartofilor copți pe plită. Lemnele se aud pocnind în sobă. Bunica îmi coase o traistă pentru colindețe. Merg cu ceilalți copii să colindăm, cântând ”Bună dimineața, la Moș Ajun!”. Ajung acasă cu traista plină de covrigi și mere. Adorm în patul de lângă sobă, ascultând ceea ce bunicii mei vorbesc.

Observ cu atenție emoția care mă însoțește în această scurtă călătorie. Mi-e dor de mine, mi-e dor de bunici, de gura sobei și de traista cu covrigi și mere. Iau în brațe acea fetiță și îi spun că uneori îmi lipsește. Știu că ea este mereu aici și așteaptă cuminte și timidă să ne reîntâlnim. O rog să mă ierte pentru că nu îi ofer de fiecare dată atenția cuvenită și o îndemn să fie mai îndrăzneață. Să MĂ strige, să spună ce temeri are și să nu-i fie teamă să ceară. Să ceară tot ceea ce are nevoie. Să ceară iubire, atenție, îmbrățișări, pentru că unii oameni nu știu să ofere decât atunci când li se cere. Asta nu înseamnă că va primi de fiecare dată ceea ce cere, însă nu va trăi cu frustrarea că nu a avut puterea și curajul de a-și cere ”drepturile”. Să nu uite că oricâte suflete ”reci” va întâlni, asta nu însemnă că nu există și suflete bune. Să nu dea importanță lucrurilor mărunte și oamenilor ”mici”. Să-și exprime iubirea zi de zi și să nu-și piardă credința. Se uită la mine cu ochii ei mari și verzi și mă întreabă, cu  timiditate, dacă are dreptul să fie furioasă și dacă ea este vinovată pentru durerile celorlalți. Îi spun că are dreptul să fie furioasă, că nu trebuie să existe de fiecare dată un vinovat, că lucrurile se mai întâmplă… pur și simplu. O rog să nu își nege emoțiile negative, să nu le respingă, ci să se împrietenească cu ele. Îmi întinde un covrig primit la colindețe. Ne îmbrățișăm. Ea se îndepărtează. Iese pe uliță să facă un om de zăpadă împreună cu ceilalți copii. Eu revin la prezent. Mă uit în oglindă și îmi zic ”copilul din mine mă duce pe drumul cel mai sincer!”.


Distribuie acum

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Mai multe articole de Simona Ioniță

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA