Skip to content

Cuvântul traumă aduce cu sine frică oriunde este verbalizat. Ne ferim de el ca și cum simpla lui pronunțare l-ar face să devină material și concret în viața noastră de zi cu zi. Este apăsător și îngrijorător și, adesea, alegem să îl minimalizăm și să îi minimalizăm consecințele – e mai puțin copleșitor. Însă trauma, spune Peter A. Levine nu este ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce păstrăm noi blocat în interior în absența unui martor empatic. Deși majoritatea oamenilor se gândesc la traumă ca fiind o problemă de ordin „psihic“ sau ca o „tulburare a creierului“, trauma are loc în corp și poate rămâne blocată acolo mult după încheierea evenimentului declanșator. Vorbim de trauma de tip șoc atunci când trecem prin evenimente care ne pun viața în pericol și care ne copleșesc capacitățile de a răspunde situației în mod eficient. Spre deosebire de aceasta, oamenii care au fost traumatizați de abuzuri continue ca și copii, mai ales dacă abuzul a avut loc în cadrul familiei, pot suferi de traumă de dezvoltare. Trauma de dezvoltare se referă, mai ales la chestiunile psihologice care apar în urma neglijenței și ghidării inadecvate prin perioadele critice ale copilăriei.

Posibili declanșatori ai traumei la care să fim atenți (existența uneia dintre situațiile de mai jos nu presupune o traumă implicită, dar sunt situații pe care să le abordăm cu atenție și, mai ales, cu susținerea potrivită):

1. Accidente și căzături: căzături (din pat, de pe scaune, canapele, etc), lovituri făcând sport (căzut de pe bicicletă, skiuri, skateboard, sporturi de echipă), accidente de mașină (chiar și la viteză foarte mică), momente aproape de înnecare sau sufocare.

2. Proceduri medicale și operații: copci, ace, perfuzii, analize, proceduri stomatologice, febră foarte înaltă și boli letale, imobilizare prelungită (gips, rupturi, entorse, etc), complicații în timpul sarcinii și la naștere (cordon ombilical în jurul gâtului, anestezie, consum de droguri și alcool, etc).

3. Acte și atacuri violente: bullying (acte de agresiune la școală, între frați, în cartier, etc), atacuri din partea unor animale (câini, șerpi, etc), violența domestică, expunerea la violență (în viața de zi cu zi sau la televizor, jocuri video, etc), abuz fizic și sexual, neglijență, război (strămutări și efectele lor intergeneraționale), amenințările unor atacuri teroriste, răpire.

4. Doliu și pierdere: divorț, moartea unei persoane dragi sau a unui animal de companie, separarea, pierderea de părinți (în magazin, în parc sau într-un cartier necunoscut), pierderea unor posesiuni (casă sau alte obiecte, ca urmare a unor dezastre, a unui furt, etc).

℗PUBLICITATE



5. Factori de stres din mediu: expunerea la temperaturi extreme, dezastre naturale (incendii, cutremure, inundații, tornade, uragane, vulcani ce erup sau țunami), zgomote foarte puternice și bruște pentru bebeluși și copii mici (certuri, violențe, tunete – în special dacă bebelușul e lăsat singur).

Factori care ne ajută să răspundem în mod adecvat în caz de traumă: 

  • evenimentul – cât este de periculos? cât durează? cât de des are loc?
  • contextul în care se află persoana atunci când are loc evenimentul traumatizant – susținerea celor din jur, familie sau prieteni este extrem de importantă;
  • caracteristicile fizice ale persoanei – sunt persoane care, genetic, sunt mai reziliente în fața evenimentelor stresante decât altele;
  • capacitățile învățate ale persoanei – experiența sau abilitățile dobândite în a gestiona o situație amenințătoare;
  • experiența de sine a persoanei cu privire la propria capacitate de a face față pericolelor – încrederea în propriile resurse, fie ele interne sua externe, de a gestiona ceea ce vine spre noi poate influența strategiile pe care le alegem într-un anumit momentdat;
  • istoricul succeselor și eșecurilor înregistrate.

Cum poți să îți susții copilul, dacă trece printr-o situație traumatică:

  • oricât ți-ar fi de greu, nu te lăsa copleșit de situație. Poate că ți-ar fi de folos să ții minte că un copil este și rezilient și maleabil și că atunci când primește susținere și empatie, el poate să își revină după un eveniment traumatic fără urmări serioase. Partea cea mai traumatizantă a unui incident este resimțită de copil în relație directă cu reacția părinților săi.
  • nu te grăbi să faci lucruri pentru el sau, mai mult, în locul lui. Capacitatea de a ne vindeca este înnăscută, însă copiii au nevoie să fie ajutați să își descopere și dezvolte această capacitate.
  • încearcă să accepți și să înțelegi atât importanța senzațiilor de confort, cât și a celor de disconfort, astfel încât să îi poți transmite și copilului tău această conștientizare.
  • ajută-ți copilul să identifice și să-și cunoască propriile senzații. Chiar dacă poate fi dificil pentru un copil să pună în cuvinte ceea ce simte, fie pentru că e prea speriat sau doar pentru că încă nu are vocabularul necesar, el știe cum se simte corpul lui. Ajută-l să descrie ceea ce simte prin sunete, mișcări, expresii faciale, metafore, folosind obiectele din jur sau orice ai la îndemână.
  • rezistă impulsului de a-i spune copilului să se oprească – din plâns, trântit, tremurat, reamintindu-i că totul s-a terminat și acum e ok. Încearcă să fii acolo cu el, însoțindu-l în exprimarea sa emoțională până când aceasta se va stinge de la sine.
  • lasă-i copilului timpul necesar, respectându-i ritmul. Nu-l copleși cu întrebări – oferă-i prezența ta calmă, asigură-l de grija și protecția ta. E posibil să fie nevoie să reveniți iar și iar la aceeași discuție sau în același loc, însoțește-l în nevoia lui, chiar dacă nu ai mereu timpul necesar – chiar și câteva minute pot face diferența, iar cu timpul și nevoia lor de validare și reasigurare se va diminua.
  • încurajează-ți copilul să se odihnească, chiar dacă nu își dorește asta – descărcări puternice au loc și în timpul somnului, iar somnul permite o recuperare mai profundă, lăsând corpul să vibreze și sistemul nervos să revină la o stare de relaxare și echilibru.
  • joacă-te cu copilul tău. Toți copiii folosesc jocul ca și mijloc de a-și regăsi echilibrul și reziliența. Intră în joaca lui și ajută-l să descarce lucrurile care nu pot fi descărcate altfel.

Pentru a ne păstra sănătatea, sistemul nostru nervos și psihicul nostru au nevoie să se confrunte cu provocări cărora să le facă față cu succes. Atunci când această nevoie nu este îndeplinită sau atunci când suntem provocați, dar nu reușim să depășim provocarea, sfârșim prin a rămâne fără energie și fără capacitatea de a participa pe deplin la propria noastră viață – tocmai din acest motiv este important să învățăm cum să facem față lucrurilor, învățând să ne ascultăm și să ne conservăm energia. Eugene Gendlin a creat expresia „senzație simțită“ (felt sense – o expresie greu traductibilă chiar și în engleză) potrivit căreia „o senzație simțită nu este o experiență mentală, ci una fizică. Fizică. O conștientizare la nivel corporal a unei situații, a unei persoane sau a unui eveniment. O aură internă ce cuprinde tot ceea ce simți și știi despre un anumit subiect la un moment dat în timp – cumprinde tot și îți comunică acest lucru tot o dată, mai degrabă decât detaliu cu detaliu.“ Peter A. Levine a dezvoltat o serie de exerciții prin care să devenim mai conștienți de senzațiile noastre și să putem să identificăm mai ușor unde anume rămânem blocați în corp atunci când ne confruntăm cu evenimente traumatice și cum putem să ne eliberăm de efectele traumei.

Unul dintre exerciții, sună cam așa: Exercițiu (Walking the Tiger)

Urmărirea este un exercițiu care va începe să îți ofere o înțelegere experiențială de bază a „simțurilor simțite“. Oriunde te afli atunci când citești aceste rânduri, găsește-ți cea mai confortabilă poziție cu putință. 
Simțe modul în care corpul tău intră în contact cu suprafața care te susține.
Simte în interiorul pielii și observă cum se simt hainele pe piele.
Simte-te sub piele – ce senzații sunt acolo?
Acum, cu atenția focusată pe aceste senzații, cum știi că te simți confortabil? Ce senzații fizice contribuie la starea ta generală de confort?
Devenind mai conștient de aceste senzații, te face să te simți mai confortabil sau mai puțin confortabil? Se schimbă această senzație în timp?
Rămâi așa un minut și bucură-te de „simțul simțit“ de a fi confortabil. 
E bine!

Atunci când suntem conștienți de propriul nostru corp și de senzațiile noastre, trăim lucrurile mai intens. Este important să recunoaștem faptul că experiența confortului nu este dată de locul în care suntem, scaunul pe care stăm  sau orice altceva ne sprijină, confortul vine de la „senzația noastră simțită“ de confort. Toate aceste senazații pe care noi le simțim converg împreună sub forma experienței noastre. Chiar și atunci când nu ești conștient de acest lucru, senzația simțită este cea care îți transmite informații despre cum te simți și unde ești în fiecare moment.

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0