Skip to content

Auzim aproape în fiecare zi expresia „ești ceea ce gândești“, oare o fi adevărat? Aflat în fața unei probleme căreia nu îi găsești momentan soluția de rezolvare, afirmi cu tărie „nu sunt bun de nimic“. În anumite situații aceste gânduri te țin în capcana lor deoarece tu literalmente le dai crezare, uitând un fapt esențial, ele sunt doar gânduri. Cele mai atractive gânduri, care ne țin puternic în capcana lor, sunt evaluările si autoconceptualizările.

Evaluările sunt judecăți subiective pe care le emitem când facem referiri la anumite situații, evenimente interioare sau exterioare și creează probleme deoarece ne împing spre diverse forme de evitare. În loc să ne detașăm de gândurile noastre, să privim la ele, avem tendința de a privi prin prisma lor.

Autoconceptualizările sunt afirmații pe care le faci despre tine ca persoană, și evident, le consideri adevărate. Concentrându-te asupra afirmației de mai sus, imaginează-ți că problema cu care te confrunți, dispare. Mai poți afirma despre tine că nu ești bun de nimic sau că ești prost? Dacă mergem mai departe și analizăm de data aceasta o etichetă pozitivă spunând despre tine că ești o persoana indulgentă, ești într-adevăr așa în orice împrejurare, cu oricine și întotdeauana?

Uneori suntem ceea ce spunem despre noi, alteori nu, indiferent dacă în sens pozitiv sau negativ

Suntem ființe complexe și nu putem să susținem veridicitatea afirmațiilor (etichetări, evaluări) pe care le facem despre noi, despre sinele nostru. Uneori suntem ceea ce spunem despre noi, alteori nu, indiferent dacă în sens pozitiv sau negativ. Amintiți-vă de un eveniment în care v-ați evaluat și v-ați pus o etichetă. Ce simțiți acum când realizați că nu este în totalitate adevărat. Mai sunteți ceea ce gândiți?

Nu vă identificați cu gândurile voastre, nu sunteți voi. Detașați-vă și privițile din afară, analizați-le spunandu-vă ca sunt doar gânduri și cum vin, așa pleacă. În loc să afirmați „nu sunt bun de nimic“ mai bine reformulați si spuneți că vă trece prin minte gândul că nu sunteți bun de nimic. Identificarea – „nu sunt bun de nimic“ și detașarea – „îmi trece prin minte gândul că nu sunt bun de nimic“.

Dacă nu suntem gândurile noastre, atunci cine suntem? Din abilitațile noastre verbale, putem deduce trei forme ale conștiinței de sine – sinele conceptualizat, sinele ca proces continuu de autoconștientizare și sinele observator (Barnes-Holmes, Hayes și Dymond, 2001).

Sinele conceptualizat este felul în care te descrii, felul în care te evaluezi, te etichetezi – sunt bun, rău, sunt amabil, sunt anxios ș.a.m.d. Acest sine este încărcat de conținut, conținut care este povestea ta de viață, povestea ta despre tine și conține gândurile, sentimentele, senzațiile corporale, amintirile pe care le-ai integrat într-o imagine verbală, stabilă, despre tine. Este sinele cu care ești familiarizat cel mai bine, deoarece este produsul tău în ceea ce te privește pe tine și viața ta. Este sinele cel mai periculos deoarece capcanele sale duc spre suferință.

Autoconștientizarea continuă este cunoașterea fluidă, continuă a experiențelor tale, acum în prezent. Nu este un proces de evaluare și etichetare superficială, ci este un proces descriptiv, nonevaluativ, prezent și flexibil – acum simt asta, acum gândesc asta, acum văd sau aud asta etc. Este o componentă a conștiinței de sine extrem de importantă pentru funcționarea psihologică sănătoasă.

℗PUBLICITATE



Sinele observator este forma cu care suntem cel mai puțin familiarizați, nu reprezintă un obiect al relațiilor verbale, dar este cel mai important aspect al individualității – sinele context, sinele transcendent, sinele neobiect, sentimentul spiritualității; sunt doar câteva moduri în care îl mai putem denumi.

Cum ne putem detașa?

Ne imaginăm că mintea noastră este ceva diferit de noi, ceva aflat în exteriorul nostru și că purtăm o conversație cu ea – „observ că mintea mea se îngrijorează“, „minunat, a intrat iar mintea în funcțiune“ etc.

Să mulțumim minții noastre „când ne bate la cap“, când ne inundă cu tot felul de îngrijorări, să o privim cu umor – „mulțumesc că începi să te îngrijorezi, faci o treaba minunată, am fost prea liniștită astăzi“.

Să folosim un limbaj observațional – „observ că mă etichetez“.

Să facem diferența între gândurile care apar pur și simplu și gândurile de care ne lăsăm furați și pe care le credem a fi adevărate – „se pare că tocmai m-am lăsat furat de gândul că nu aș fi bun de nimic“.

Să tratăm gândurile ca pe niște intruși care sunt gata să sară la bătaie, să folosim un limbaj mai colorat, sa-i arătăm cine e șeful – „a cui este viața, a ta, sau a minții tale?“.

Sunt doar câteva exemple prin care putem să ne antrenăm modul de a ne privi, de a ne accepta, de a ne înțelege.

Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, membră a Colegiului Psihologilor din Romania și autor colaborator al paginadepsihologie.ro. Carmen coordonează programul de formare în psihoterapia familiei al AMPP din Oradea.

Caută
Coșul de cumpărături1
-
+
Subtotal
23,65 lei
Continuă cumpărăturile
1