Nepoții sunt copiii altor părinți, dar bunicii pot fi tare amuzanți

Probabil că la fel ca mine și tu, cel care citești acest material, ai o experiență personală legată de lupta de putere care poate să apară între părinți și bunici. Fie ești un părinte furios, un bunic revoltat, ori un adolescent nedumerit sau un terapeut aflat în căutarea de răspunsuri – ai o părere individuală cu privire la conflictele dintre generații. Pentru mine ca nepot, a fost un răsfăț emoțional să fiu în prezența bunicilor paterni, în câte o lecție de disciplină se transforma fiecare ședere la bunicii materni și resimțeam o mare teamă de fiecare dată când interacțiunile dintre părinți și bunici erau furtunoase și ostile. În copilărie nu înțelegeam anxietatea mamei în raport cu părinții tatălui meu și nici invidia sau gelozia acesteia atunci când una dintre bunicile mele venea cu “sfaturi înțelepte”. Abia după ce am întâlnit teoria sistemică și am devenit terapeut de familie, am putut avea o imagine mai clară asupra faptului că eu, sora mea și părinții mei formam un micro-sistem (o familie), iar bunicii mei un alt sistem, și fiecare sistem are propriile tipare de relaționare, reguli și obișnuințe.

În calitate de terapeut care lucrează cu părinți, cupluri și familii, am putut ulterior să-mi construiesc o privire de ansamblu despre o realitate destul de sfâșietoare: părinții au tot dreptul să stabilească un mediu de relaționare satisfăcător pentru familia lor, iar bunicii tânjesc după șansa de a întrepta greșelile făcute în tinerețe, atunci când erau părinți, dar nu aveau timpul, informațiile și nici maturitatea pe care o dețin în prezent.

Acest text se dorește a fi unul destinat bunicilor – zâmbesc în timp ce scriu această frază deoarece am imaginea bunicii paterne, în minte, care îmi era tare dragă și care din păcate nu mai este fizic printre noi – suficient de buni și flexibili încât să respecte strategiile de parenting aplicate de părinți nepoților și care doresc să reprezinte pentru copiii copiilor lor o sursă de afectivitate și căldură emoțională. Astfel, indiferent că ești un bunic care locuiește în aceeași casă cu nepoții, unul care își asumă rolul de bonă zilnică sau temporară ori tânjește după vacanțele și sărbătorile în care venirea nepoților reprezintă sensul vieții tale, parcurgerea ideilor descrise mai jos îți poate fi de mare folos.


este esențial să știi că ceea ce le oferi tu celor mici, sunt daruri relaționale excepționale

Chiar dacă nu stabilești reguli și nu ești întrebat(ă) cu privire la ce grădiniță sau școală vor învăța nepoții tăi, este esențial să știi că ceea ce le oferi tu celor mici, sunt daruri relaționale excepționale: îmbrățișările lipsite de umbra amenințătoare a notelor, atenția exclusivă și o doză de îndrăzneală în a pune la cale diferite năzbâtii sau a favoriza unele aventuri – sunt aspecte care contează foarte mult și care vor râmăne întipărite în memoria afectivă a nepoților tăi. Bunica mea paternă care era tare muncitoare, avea mereu un aer de adult conștiincios, însă păstrez și acum în suflet amintirea momentelor în care-mi spunea că sunt luceafărul ei sau atunci când pe nepusă masă o luam la dans și ea se lăsa purtată de brațele mele adelescentine și rigide. Aceste mici momente de jovialitate ne-au apropiat tare mult și vor rămâne darurile cele mai frumoase primite de la bunica, chiar dacă ea nu a știunt niciodată la ce școală sunt, cu ce se mănâncă meseria de psiholog ori ce este internetul.

Am convingerea că acțiunile simple și fără prea mult efort sunt oportunitățile la care orice bunic sau bunică poate apela și care sunt mari atuuri în raport cu responsabilitățile serioase ale părinților. Iar pentru a face din conexiunea bunic-nepot o experiență de neuitat, următoarele idei pot fi utile și dătătoare de alte noi.


“Comoara mea” sau “”Luceafărul meu”cuvintele de alint sau răsfăț relațional sunt mereu bine venite. Ca bunic(ă), permite imaginației tale să caute un nume special pentru nepotul tău, ceva care să vezi că-i place și care nu aparține unui alt nepot sau membru din familie.

Pupicul de pe frunte – de fiecare data când ajungeam la bunica sau plecam de la aceasta aveam un obicei de conectare, de-conectare și re-conectare tare simpatic mie. Pe când eram pici de câțiva anișori bunica mă pupa pe frunte, eu fiind mai mic decât ea, după ce am crescut eu o pupam pe frunte, ajungând să fiu mai înalt decât ea. Îmi amintesc și acum fruntea ei lată și plină de riduri, iar dacă-mi închid ochii știu că oricând pot să o pup, chiar dacă ea nu mai trăiește. Acesta era tiparul nostru de conectare, dar tu poți găsi orice altă manieră care să fie mai potrivită și autentică pentru voi doi.

“Poveștile copilăriei”bunica mea avea trei clase, știa să citească mai bine în limba maghiară decât în română, nu prea avea cărți de ficțiune, dar niciodată nu i-au lipsit cărțile de rugăciuni, din care mi-a citit des și chiar dacă nu înțelegeam mesajul acestora am o experiență pozitivă legat de căldura din vocea ei. Legat de acest exemplu, o idee bună este aceea în care îi propui nepoțelului tău să faceți un “Club de lectură” – în care îi citești, îți citește sau de comun acord stabiliți ce carte să citiți până la aurmătoare întâlnire. Acest concept îl putem numi parenting prin lectură și mă îndoiesc că mulți părinți s-ar supăra pentru o astfel de rutină în relația bunic-nepot.

“Atunci când tatăl tău era copil”bunica mea știa despre tata lucruri pe care nici măcar el nu și le mai amintea. Iubeam la nebunie momentele în care scoatea din dulap o cutie de pantofi plină cu poze și îmi povestea despre năzbâtiile făcute de el când era mic. Îmi plăcea să-l văd de vârsta mea, mult mai blond decât eram eu și destul de “bleguț” – tata ca adult își ascundea vulnerabilitatea, dar acea poză cu el în curte și cu cizmele înnecate în noroi, mă ajuta să știu că nici nu suntem noi atât de diferiți. Din păcate tata ca și copil nu a avut prea mult jucării, în mod cert niciuna nu a supraviețuit, dar dacă tu mai găsești în pod sau în cutiile din beci obiecte personale ale copiilor tăi ar fi o experiență deosebită pentru nepoți să le vadă sau să le dai să le păstreze.

Oferă-i momente în care să se simtă puternic – în calitate de copil mereu mi-am dorit să ajung mare, acum nu mai sunt atât de convins că a fost o idee bună, însă lăsând la o parte micile regrete, îmi amintesc cu nostalgie momentele în care bunica mă investea cu încrederea specifică unui adult. Când îmi spunea să citesc ceasul de la electricitate pentru ca vederea nu o ajuta, atunci când, foarte rar, venea la oraș și o însoțeam în diferite locuri și eram micul traducător din maghiară în română și invers. Ca bunic al secolului al-XXI-lea ai la dispoziție mult mai multe instrumente pentru a crea această amintire nepotului tău: îi poți cere să te ajute în navigarea pe internet, să te ajute în utilizarea unui telefon mobil sau să îți explice la ce se folosesc toate device-urile moderne.

Acestea sunt doar câteva din amintirile pozitive pe care le-am primit drept moșteniri psihologice de la bunica, sunt convins că mai sunt multe altele, așa cum cred și că orice bunic suficient de bun poate transforma relația cu nepoții într-o sursă de creștere emoțională și încredere relațională.

Distribuie

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Articole similare

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA