Negativitatea este un abuz invizibil

În zilele noastre experții în sănătate relațională și psihologia cuplului depun eforturi consistente pentru a descoperi cum ne putem păstra afecțiunea și vitalitatea față de partener. Ceea ce ne spun cu toții, la unison, este că nu poți menține siguranța relațională, în cuplul tău, dacă ai o minte îmbibată cu negativitate. Iar concluzia cercetărilor de specialitate este simplă – Cu toții suntem la risc să ne distrugem relațiile, dacă nu ne oprim din a analiza negativ persoana partenerului.

Nimic mai simplu și comod, în același timp, ca în momentele de criză sau conflict relațional să cădem în ceea ce știința numește – eroarea fundamentală de atribuire; sau mai concret spus convingerea potrivit căreia în situații de ceartă ne simțim îndreptățiți să credem că totul este din cauza partenerului și că nu ne aflăm în relația potrivită, și în mod cert nu alături de persoana potrivită. Dar, credințele limitative de acest gen nu fac altceva decât să mențină viziunea negativă pe care o avem asupra omului alături de care ne trăim viața. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să fii pozitiv și uman, cu o persoană pe care o judeci în mod constant, o critici și o abuzezi în mod inconștient.

Pentru majoritatea terapeuților de cuplu, interesați de cultivarea siguranței relaționale, negativitatea înseamnă și orice cuvânt, ton al vocii, expresie facială sau comportament prin care partenerul simte că este atacat și rănit. Cercetătorii de la Institutul Gottman din SUA, vorbesc despre cei patru călăreți ai apocalipsei relaționale, atunci când vine vorba despre negativitatea în cuplu. Iar aceștia sunt: critica, intrarea în defensivă, disprețul și împietrirea.

În timp ce Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, de la Institutul Relațional Imago, din SUA, și autorii cărții de mare succes „Împreună la bine și la greu: zece adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu, evidențiază ca dovezi ale negativității – gândirea critică, competiția, critica constructivă, și a spune adevărul verde-n față.


Gândirea critică este o componentă pe care societatea o răsplătește cu vârf și îndesat, dar nimeni nu ne învață și în ce contexte trebuie folosită aceasta. În mod cert profesorii și părinții de-o potrivă adoră elevii care-și analizează cu migală lucrările înainte de predare. Șefii și angajatorii își apreciază angajații care gândesc critic, aceștia fiind de mare ajutor în identificarea erorilor de procedură și în îmbunătățirea metodelor de lucru. În CV-uri și scrisorile de intenție trecem gândirea critică la capitolul puncte tari. Dar din păcate acest obicei cognitiv nu se oprește la ușa de la intrare în cuibul relațional. Și dincolo de obișnuință, adesea simțim că noi chiar trebuie să fim cei mai aprigi critici ai partenerului – deoarece asta face cel care iubește cu adevărat, corectează imperfecțiunile.

Însă, dacă chiar și pentru o secundă vă reamintiți de ultimul incident în care omul iubit v-a oglindit defectele prin abilitățile sale excelente de gândire critică – mai mult ca sigur că, vă veți aminti nu că motivația față de schimbare a crescut, ci doar sentimentul de rușine și senzația că sunteți desființat de către cel care declară că vă iubește necondiționat. Acum revenind la cei care practică acest sport intelectual numit „gândire critică” – adevărul este că exprimarea criticii nu are nimic de-a face cu înțelepciunea sau iubirea, este doar o exprimare a faptului că nu putem tolera diferențele dintre noi și ceilalți. Adesea ne supărăm pe partener din cauza faptului că nu este ca noi, că nu gândește, simte și acționează așa cum noi credem că „trebuie”. Din păcate psihanaliza continuă a partenerului este un proces de distrugere relațională; iar antidotul este acceptarea diferențelor și recunoașterea faptului că noi toți avem dreptul la opțiuni și metode diferite de-a reacționa sau răspunde într-o situație dată.

Competiția este o altă trăsătură care își are locul și rolul bine meritat în societate, dar nu are ce căuta în mijlocul relației de cuplu. Contextul cel mai evident în care competiția atinge cote maxime este clasica luptă pentru putere sau formula relațională de genul „Eu sunt OK, Tu nu ești OK!” – atunci când unul din parteneri este convins că deține mesajul corect, iar celălalt vede lucrurile eronat, atunci când ne simțim superiori, iar omul iubit este văzut inferior. Dar, adevărul despre formula relațională este următorul: într-o situație dificilă fiecare partener cade în capcana propriei minți și ajunge să suprapună experiențele dureroase ale trecutului asupra adevărului obiectiv de moment – cu alte cuvinte, situația mai aproape de adevăr este următoarea „Eu nu sunt OK! Tu nu ești OK! Iar asta este OK!”

Recunoașterea și asumarea luptei pentru putere este esențială; cu atât mai mult cu cât într-o relație de cuplu iubirea moare cu dreptatea noastră în mână. În cuplu, nu contează cine iese învingător, ci important este să învățăm să renunțăm un pic și să câștigăm un pic. Iar atunci când intrăm în inflație psihologică sau suntem orbiți de infatuare, și ne simțim superiori, este bine să conștientizam că suntem în competiție.


Critica constructivă – majoritatea clienților mei se uită cu surprindere atunci când le vorbesc despre faptul că, în familie și în cuplu, nu există loc pentru critica constructivă. Cei mai mulți dintre noi avem tendința de-a crede că celălalt are nevoie de observațiile noastre inteligente și acide pentru a deveni o persoană mai bună. Critica constructivă este în fapt o vestă anti-vulnerabilitate. Atunci când nu ne simțim în siguranță sau când planurile minții noastre sunt date peste cap, alegem armura superiorității în loc să ne asumăm vulnerabilitatea. Și tacticos punem sub lumina reflectoarelor greșelile celuilalt, noi fiind aparent ghidați de cele mai bune intenții. Însă, dacă chiar vrem să facem ceva inteligent și curajos, nu ne rămâne decât să îndrăznim să ne verbalizăm vulnerabilitatea sub forma unor plângeri la persoana I. În loc de „Nu este de loc bine cum îmi vorbești, și cred că ai o mare problemă!” să verbalizăm „Au, mă dor aceste cuvinte exprimate de tine. Am nevoie să fii mai atent la ce spui și mai ales la cum o spui! Mă simt rănit(ă) în acest moment!”

Și mai există un mare adevăr în legătură cu tot ce înseamnă generozitatea criticii – lumea aceasta este atât de bogată în bine-voitori gata să ne critice constructiv, la fiecare pas, încât niciunul din noi nu ne mai dorim să fim încurajați prin aceste forme invizibile de abuz în plan relațional. Faptul că societatea este mai critică decât ar fi sănătos și optim, nu înseamnă că trebuie să facem parte dinadins din această turmă de bine-voitori.

Verde-n față – directivitatea crudă și nedelicată adesea ne conferă un sentiment al îndreptățirii. „Îi spun exact ce văd și ce cred pentru că vreau să fiu sincer față de ea!” – îmi relatează unul din clienți într-o ședință de terapie avută de curând. „Iar ea a îmbrățișat cu inima deschisă adevărul tău gol-goluț?!”,  îl întreb eu cu o ușoară tentă ironică. Evident că nu ai nevoie de studii aprofundate în psihologie să înțelegi că nici de această dată negativitatea nu a adus armonia și siguranța în cuplu. Deoarece, indiferent de intențiile pe care le avem, negativitatea e un abuz invizibil și trebuie să înceteze. La urma urmei, nicio relație nu poate să evolueze sau să se adâncească în prezența negativității – accentuează promotorii terapiei imago, cuplu Hendrix-Hunt.

Atunci când suntem mânați de negativitate, tot ceea ce facem este să cultivăm și mai multă critică, competiție și neasumare a responsabilității. Fiecare dintre noi, cei care ne asumăm faptul că vrem să creștem relațional, avem de depus un efort psihologic suplimentar prin care să ne concentrăm pe ceea ce funcționează, să vedem care sunt lucrurile bune din relația noastră și mai ales să vedem care sunt calitățile omului care cândva a făcut ca inima noastră să bată cu o viteză tot mai mare.

Experții în starea de bine interpersonală ne încurajează să ne obișnuim creierul și mintea cu noi manifestări de relaționare în cuplu. Iar vechile obiceiuri negative, să fie încetul cu încetul înlocuite cu identificarea și verbalizarea aspectelor pozitive. Orice om pe care-l oprești pe stradă va știi să enumere defectele partenerului său de viață – cu toții facem asta extrem de ușor; dar nu mai suntem la fel de abili în identificarea calităților. Din fericire, ceea ce e greu la început nu este o dovadă a faptului că noi nu suntem făcuți pentru asta. Este doar o confirmare a faptului că avem nevoie de practică și exercițiu. Iar dacă ne permitem să fim pozitivi în relația de cuplu – aprecierile vor veni din ce în ce mai ușor, în timp ce negativitatea va rămâne doar un zumzet fără sens și folos.

Aceste aprecieri exprimate simplu și în cuvinte clare, de genul „Am apreciat că ai ajuns mai repede azi acasă.” sau „Este atât de bine când mă ajuți cu treburile gospodărești.” ori „Îți mulțumesc că mi-ai pregătit cafeaua.” pot ajunge să se transforme în ritualuri psihologice și relaționale, menite să crească gradul de siguranță emoțională și starea de bine în familie. În final, mai vreau doar să vă reamintesc un lucru – Cu cât ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor bune, cu atât vom avea mai multe lucruri bune asupra cărora să ne concentrăm.

Distribuie acum

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Mai multe articole de György Gáspár

Explorează

NE-AR PLĂCEA SĂ AFLĂM OPINIA TA